miercuri, 29 februarie 2012

Aromânii–“fraţi di mumă şi di-un tată”


.O ISTORIE… (I); “LA CE NI-S BUNI AROMÂNII…!?”(II);
UN TITAN AROMÂN: profesorul, cărturarul şi luptătorul HRISTU CÂNDROVEANU.
VEŞTI DESPRE “ASASINATE ÎN MODERNITATE”... (aromânii, sub politica grecilor contemporani...)(III)

Nu cred să fie pe lumea astavreun neam cu o istorie mai sublimă şi mai ingrată -  decât
Neamul  Frate  Geamăn  de  la  Sudul  Apei  Uitării(Dunărea…):AROMÂNII  . Cel  puţin,
Europa nu cunoaşte neam mai eroic şi, totodată , mai ignorat(de însuşi Fratele Geamăn de
la  Nordul  Apei -   noi, românii  traianici,  nordici,  îi  ignorăm,  de  mult  şi vinovat,pe
fraţii  noştri  gemeni - românii  aurelianici, sudici!!!) -   decât  ramura  de  sud  a
trunchiului traco-român.
  “Aromânii,  armânii  sau rumânii,  cum îşi  zic  ei, macedonenii,  cuţovlahii  şi
ţânţarii(adică  Fiii  Cezarului - sânî=fii,ţar=împărat),  cum  îi  poreclesc  grecii  şi  sârbii,
sunt  cea  mai  veche  seminţie  şi  cea  mai  eugenică,  adică  mai  nobilă,  dintre  toate  câte
trăiesc în sudul Dunării. Ei sunt populaţia aborigenă, vrednici urmaşi ai stihiei traco-ilire,
peste  care  s-a  altoit  demnitatea  romană:  mister  tracic  şi  pragmatism  roman”(cf.  Teohar
Mihadaş- art. Aromânii şi rolul lor în Balcani).
“Moştenitori direcţi ai vechii civilizaţii trace, aromânii sunt, prin limba şi cultura
lor,  singurii  reprezentanţi,  la  Sudul  Dunării,  ai  latinităţii  balcanice,  născută  odată  cu
cucerirea  Macedoniei  de  către  Legiunea  a  V-a  romană,  în  anul  168  î.H.” “Moştenitori
direcţi  ai  vechii  civilizaţii  trace,  aromânii  sunt,  prin  limba  şi  cultura  lor,  singurii
reprezentanţi,  la  Sudul  Dunării,  ai  latinităţii  balcanice,  născută  odată  cu  cucerirea
Macedoniei  de  către  Legiunea  a  V-a  romană,  în  anul  168  î.H.”(cf.  Vasile  Tega –  art.
Aromânii: aceşti necunoscuţi).
 “Sobri, având instinct de căsnicie şi industrie -  românii sunt, în privinţa acestor
calităţi,  cu  mult  superiori  acelora  ce  vorbesc  greceşte -   sunt  însă  inferiori   greco-slavilor  în…şiretlicuri.  Toţi  aceşti  ciobani  simpli  şi  de  rând  au  o  eminentă  aptitudine
pentru lucrări în metal.Armele şi armăturile lucrate în aur şi argint, pe care le admirăm la
arnăuţi  şi  palicari  (grecotei)  au  ieşit  din  atelierele  vlahilor”(cf.  Mihai  Eminescu –  art.
Românii Peninsulei Balcanice).
  Întrebă,  azi,  pe  Calea  Victoriei,  în  plin  Bucureşti -  şi  ai  să  vezi  câţi  români  au
auzit  de  fraţii  “aromâni”. Aşa  guvernanţi  avemazi -   aşa  şcoală  de  conştiinţă  şi  suflet
avemazi. Cum să nu îndrîznească grecii să înfăptuiască, de sute de ani -  etnocidul, prin
asimilarea  forţată  (în  dispreţul  oricăror  reglementări  legale  internaţionale) -   al
aromânilor? Grecii, “fraţii noştri ortodocşi” -  îi numesc pe eroii luptei pentru păstrarea
identităţii  de  neam:  “renegaţi  ai  elenismului”,  acuzându-i  că  “visează  la  românizarea
greco-românilor”. Când  n-ai  fost  niciodată  altceva  decât  român -   nu  poţi  “renega
elenismul”. Iar  a  zice  greco-români -   “expresia(…)  e  tot  atât  de  improprie  ca  şi
afirmarea că iedul e fiul zimbrului”(cf. Mihai Eminescu – art. Despre Apostol Margarit).
 O, răsfoind scrierile străinilor despre aromâni, ţi se face ruşine că eşti…român din
Nord…Căci  iată  ce  ştia  evreul  Beniamin  Tudela,  rabin,  la  1770,  despre  valahii-aromâni
din  Munţii  Balcanilor:”Nimeni  nu  se  poate  război  cu  ei,  nici  un  rege  nu  poate  domni
asupra lor.”
Cine  mai  ştie  azi,  dintre  “nepoţii  lui  Traian”–  că  strămoşii  săi  valahi, din  sudul
Apei Blestemului Uitării (Dunărea…) -  între 1187 şi 1373, sub conducerea lui Petru şi
Asan  şi  ai  urmaşilor  lor,  toţi  principi  valahi  din  Balcani -   nu  erau  doar  nişte  bieţi
ciobani,  nici  doar  armurieri,  negustori  etc. -   ci  au  fost  RĂZBOINICII  NEBIRUIŢI  AI
RĂSĂRITULUI  BALCANIC?  I-au  snopit  în  bătaie,  pur  şi  simplu,  pe  trufaşii  împăraţi
greci ai Bizanţului, başi pe cruciaţii latini, din Apus, nu mai puţin(decât grecii bizantini)
infectaţi  de  păcatul  superbiei:  “Valahii(…)  au  coborât  din  munţii  lor  sub  conducerea
celor doi fraţi, s-au unit cu bulgarii şi au făcut prăpăd în imperiu(…). Bulgarii şi valahii
au năvălit aici(…) în timpul nopţii şi au făcut un adevărat măcel asupra armatei greceşti.
Cantacuzen(n.m.: împăratul!…), cu numai o mână de oameni, abia a putut să se salveze
la  Constantinopol(…). Au  luat  săbiile(…)  s-au  năpustit  asupra  grecilor  (conduşi  de
însuşi împăratul Isaac Angelos) mai repede decât rostim noi vorba şi i-au ucis pe toţi cei
ce  luptau(…). Asan  îl  surprinde  (n.m:  tot  pe  “falnicul”  Angelos…)  într-o  trecătoare
şi(…)  i-a  omorât  cea  mai  mare  parte  din  oştire(…). Isaac  a  căzut  prizonier,  cea  mai
mare  parte  a  ostaşilor  săi  este  ucisă(…). Alexis  Comnen  (n.m.:  împăratul  Bizanţului!)
ceru pace  (n.m.:  cuţo-vlahilor, vlahilor şchiopi! -  “poporului de homosexuali”, cum i-au  calomniat,  grosolani,  grecii,  mai  târziu…) .  Ioniţă  puse  de  se  construi  o  maşină  de
război în patru laturi(…) şi cu ajutorul ei pătrunse în oraş(n.m.: Varna), după trei zile de
asalturi(…). Ioniţă(n.m.: regele vlahilor), care fusese uns şi recunoscut de către Papă, a
hotărât să le facă război cruciaţilor (n.m.: cruciaţii puşi pe jaf…, că doar jefuiau doar pe
nişte  fraţi  ortodocşi…)  îi  lovi  pe  latini,  care  fură  spulberaţi”  etc.  (cf.  Mihail
Kogălniceanu–Vlahii de la sud de Dunăre).
 Apoi, au venit turcii “păgâni” -  dar nu le-au fost duşmani mai mari românilor din
Sud, decât “fraţii greci ortodocşi” -  pârâtori la Sublima Poartă -  cu grea năpastă asupra
cuţovlahilor.
*
Vă  va  fi  greu  să  răspundeţi  la  întrebarea  cine-i  “ortodox”  şi  cine-i  “păgân” -  când
veţi  face  lectura  privilegiilor  acordate  aromânilor  de  către  turci,  în  sec. XVI,  printr-un
vizir  recunoscător  faţă  de  ospitalitatea  celnicului  (n.n.:  stăpân  de  turme)   Sterie  Floca  (
aromân), din Meţovo :
”Orice  persoană  de  orice  religie  şi  condiţie  ar  fi,  care  se  va  refugia  la  districtul
Meţovo, şi oricare ar fi motivele pentrucare s-a refugiat acolo, nu va putea fi niciodată
urmărită şi reclamată de nici o autoritate.Orice persoană de orice religie şi condiţie ar
fi,  care  se  va  refugia  la  districtul  Meţovo,  şi  oricare  ar  fi  motivele  pentru  care  s -a
refugiat acolo, nu va putea fi niciodată urmărită şi reclamată de nici o autoritate.
Orice musulman care va trece prin districtul Meţovo trebuie să considere acest
pământCA PĂMÂNT SACRU;  şi la ieşirea sa din ţinut SĂ SCOATĂ POTCOAVELE
DE LA CAI, CA SĂ NU IADIN ACEASTĂ ŢARĂ NICI CÂT NEGRUL DE SUB
UNGHIE(s.n.).”
Se pare că Duhul Sfânt bate pretutindeni -  şi pe unde-i este voia - şi i-a ales şi pe
aceşti musulmani, din sec. XVI : respectul sacrei ospeţii, determină recunoaşterea
ţinutului ospeţiei ca BISERICĂ-AZIL SACRU. Dar pe grecii ortodocşi -  ce i-a atins? Să
vedem.
Pe  9/22  mai  1905,  ca  urmare  a  ULTIMATUMULUI  ÎNAINTAT  SULTANULUI
(sic! –  am avut şi astfel  de conducători!) de  către regele României, Carol  I  (nemulţumit
de rezolvarea problemei drepturilor aromâneşti în Rumelia -  conflictul fiind între valiul
din Ianina şi greci, pe de o parte -  şi aromâni, pe de alta) -  s-a dat o iradea (hotărâre),
prin  care  se  acordau  aromânilor  privilegiile  cerute  şi  se  anunţa  pedepsirea  valiului  din
Ianina.  Care  a  fost  reacţia  Patriarhiei  Greceşti  şi  a  Athenei,  în  aceste  circumstanţe?
“Patriarhul  grec  a  protestat(n.n.:  evident,  împotriva  iradelei…). Violenţa  criminală  a
bandelor greceşti a făcut restul” (cf. H.N. Braisford).
Ghiciţi  cine  conducea  bandele  de  criminali  greci?“Episcopii  greci  din  Monastir,
Katerino, Grebovo, Drama şi Kozani (…) organizează bande de tâlhari, care pedepsiră
crunt pe aromâni, pentru că voiseră să-şi păstreze naţionalitatea, prin mijlocul bisericii
şi şcolii” (cf. N.Iorga).
Nu trebuie să fiţi aşa uimiţi- grecii au şi sfinţi bandiţi (sic!) : “Sfântul” Cosma
(“el –  Cosma –  cutează  a  arunca  anatema  pe  toţi  acei  români  care  vor  mai  vorbi  limba
română  (…) Cosma  spunea  că  Dumnezeu  foloseşte  aromâna  numai  când  vorbeşte  cu
diavolul”  (cf.  Weigand,  1895,  V,  146). “<>  faptă  a  lui  Cosma  a  fost  recompensată  cu
sanctificarea(!!!): “proclamară (n.n.: clerul grec, cu Patriarhia Grecească în frunte…) pe
Cosma  sfânt–  şi  îi  adunară  moaştele”  (cf.  Dimitrie  Bolintineanu – Călătorii). <>
Satanei.
Tot Patriarhia Grecească a instigatşi susţinut pe mercenarii albanezi ai lui Ali Paşa
Tepelin  din  Ianina -   să  spulbere  Moscopole,  la  1788 -   Moscopole –  Cetatea  de  Vis  a
aromânilor,  râvnită  şi  invidiată  de  greci  (şi  de  alţi  vecini…),  pentru  frumuseţile  şi
bogăţiile  ei,  unice  în  Estul  Europei:  avea  Academie,  Stampă  (Tipografie),  strălucite
biserici  ale  lui  Hristos,  şcoli  în  limba  valahă… O,  limba  de  foc  a  Sfântului  Duh
Românesc -   care-i  arde  pe  duşmanii  noştri…Limba  asta  trebuie  nimicită,  stinsă!
“Ucide!!! Stinge limba în gâtlejul valah!!!” -  asta a fost, sute de ani, singurul consemn şi
singura parolă  a “ortodocşilor”  greci. Căci, ori că au înfipt ei, direct, sabia în aromân şi
făclia  în  casa  aromânului -   ori  au  interpus,  între  ei  şi  crimă,  mâna  năimiţilor  albanezi
musulmani ( e proverbială sărăcia -  deci potenţialul de corupţie -  a albanezilor) – cazul
demn  de  tragedie  antică,  de  la  cantonul  Aspropotamos:  “La  schitul  Veterniste  să  curmă
cantonul  Aspropotamos,  lângă  podul  făcut  de  romani,  Coracos,  şi  unde  sulioţii  fuseră
ucişi  de  albanezii  musulmani,  în  luna  lui  ghenarie  1813. Femeile  lor,  în  număr  de  200,
văzând  pe  soţii  lor  ucişi,  se  aruncară  cu  pruncii  în  braţe  în  râul  Ahelonus,  unde  se
înecară. Această  faptă  fuse  drama  cea  mai  tristă  şi  mai  mare  a  acestui  secol”  (cf.
DimitrieBolintineanu–Călătorii).
E  ceva  schimbat,  azi,  în  raporturile  dintr  greci  şi  “cuţo-vlahii”  din  Grecia  şi
Macedonia?A mai îndrăznit vreun “vodă”, din Nordul Apei Uitării - Istrul-Dunăre-  să
dea  ultimatum  cuiva  ce-i  supăra  pe  fraţii  noştri  din  Sudul  Apei  Blestemate  şi  Sacre  a
Istrului? Iată  ce  spune  francezul  Michel  de  Vantelière,  în  Du  Marché  Commun  à
l'Europe,  1969  (n.n.:  în  România  era  regim  comunist):  “O  minoritate  românească  în
Grecia  este  supusă  încă  unui  regim  de  lichidare  spirituală,  tot  atât  de  sistematic  ca  în
secolele  trecute -   şi  românii  din  Grecia  nu  au  dreptul  să  asculte  slujba  în  propria  lor
limbă, în bisericile lor.”
În 1997, sub “democraţia capitalistă” din România, cotidianul Stohos, din Athena, îi
sfătuieşte  pe  “palicari”  (n.n.:  voinicii-vitejii  greci…),  cu  privire  la  comportamentul  lor
faţă de valahi: “Unde îi veţi întâlni pe aceşti aşa-zişi vlahi, cu limba lor vlăhicească, pe
stradă,  la  târg  ,  la  locul  de  muncă -   rupeţi-le  picioarele,  smulgeţi-le  limba. Aici  este
Elada-Grecia,  şi  ea  este  a  elenilor-grecilor.  Scopul  scuză  mijloacele!”(cf. România
liberă,  nr.  2135,  vineri  4  aprilie  1997 -   art.  din  p.  2: Mai  sunt  tratate,  de  Florin
Cândroveanu).
“Astăzi  îi  învăluie  (n.n.:  pe  aromâni), tot  mai  stăruitor,  amurgul,  spre  întunecarea
totală, iar sufletul lor mărinimos îngână abia, ca un cântec de lebădă ”(cf. T. Mihadaş).
Şi  iată  ce  declară  un  apărător  înfocat  al  drepturilor  neamului  lui,  ramura  din  Sudul
Apei Uitării-Istru: “Suntem în posesia altor elemente recente de genocid cultural, la care
este  supusă  populaţia  aromână  din  Grecia. Asociaţia  ARMÂNAMEA  întocmeşte  toate
datele  privitoare  la  un  protest  internaţional,  în  legătură  cu  soarta  aromânilor  din
Balcani.La  92  de  ani  de  la  prima  recunoaştere  imperială  a  naţiunii  aromâne  ca  etnie
distinctă  în  Peninsula  Balcanică. Armânamea  trăieşte.  Armânamea  va  trăi.  ARMÂNLU
NU  CHIARI!”  (cf.  V.  Tega – Iradeaua  imperială -  Magna  Carta  Libertatum  a
Aromânilor, 1999).
Aşa să fie-  Amin, Amin, Doamne din Ceruri!
Continuare în pagina 2
“LA CE NI-S BUNI AROMÂNII…!?”(II)
Ca să-mi confirme, încă o dată, tristul adevăr al lipsei de solidaritate a românilor -moştenire,  zice-se,  de  la  traci -   am  auzit  într-o  zi  o  voce  a  unui  om nu  prost,  ci
inconştient,  ca  nu  puţini  români  de  azi,  zicând:  “La  ce  ni-s  buni  şi  basarabenii  ăştia?
Lasă-i  să  stea  acolo,  cu  ruşii  lor!  Dac-or  veni  la  noi,  îi  avem  iar,  în  România,  pe
cioloveci…!”
Da,  te  pomeneşti  că  stimabilul  respectiv–  şi  câţi  ca  el… -   tocmai  de  aceea  îi
uită, dimpreună cu guvernanţii României de după 1989, şi pe aromâni, adică să nu-i avem
în  România,  Doamne  fereşte-ne,  iar  pe  fanarioţi! “Cugetătorul  Nuşici  zice  pe  undeva:
<>– iar eu aş mai adăuga una: << Să te ferească Dumnezeu de ce-şi fac românii unul
altuia>>”(cf. Teohar Mihadaş,Aromânii şirolul lor în Balcani).
Nu  erau  de-ajuns  nemerniciile  spuse  de  “fraţii  ortodocşi”  greci  pe  seama
aromânilor (au ajuns să-I numească până şi …”popor de homosexuali”!) -  trebuia şi noi,
acum, fraţi de sânge, să-i scuipăm în obrazul lor de Hristos Atotîndurător!Căci pesemne,
fără această Golgotă a trădării lui Iuda şi a Sacrificiului Mielului - Neamul Românesc n-ar putea împlini misiunea sfântă ce-o are pe Pământ, între toate neamurile.
La  ce-s  buni  aromânii -   ROMÂNII  ABSOLUŢI,  cum  le  zicea  Petre  Ţuţea?!…
La ce-s buni aromânii - ROMÂNII ABSOLUŢI, cum le zicea Petre Ţuţea?!…
Întâi, să fie soldaţi eroici ai lui Alexandru Macedon, cuceritorul lumii –asta, înainte
chiar de a se altoi cu sânge traianic, de romani (tot de cuceritori ai celor  patru zări) şi a
căpăta  nume  de români-aromâni. Apoi  au  fost  buni  “să  reprezinte  populaţiile  latine  în
Imperiul  Bizantin”(cf.  V.Tega, Aromânii,  aceşti  necunoscuţi),  apoi,  tot  buni  au  fost  să
întemeieze,  între  sec. X-XII,  “state  independente:Vlahia  Mare  (în  Tesalia), Vlahia
Mică (în Etolia), Vlahia de Sus sau Anovlahia (în Epir) şi Mica Vlahie Albă, formând
astfel  baza  Imperiului  Româno-Bulgar”(cf.  V.Tega,  art.  cit.).Şi  tot  buni  au  fost  să  mai
tempereze trufia prădalnică a împăraţilor bizantini şi a unora dintre cruciaţi.
În timpul turcilor, mulţi dintre aromâni s-au refugiat în munţii Pind şi Balcani, dar
de asemenea mulţi, în sec.XVIII,au jalonat drumul dintre Constantinopol şi
Viena (însă şi spre  Italia; Germania -  până în America, la Philadelphia), cuAgenţii
Comerciale Macedonene, aproape MONOPOLURI!!! Unii i-au numit chiarevreii
Europei -  dar  ei  erau creştini  adevăraţi,  deci binefăcători;  ceea  ce  se  uită,  de  mulţi,
este  că oraşul  Trieste,  în  mare  parte,  este  o  creaţie  a  Companiei
Macedonene (cf. N.Iorga,Macedonenii), şi că întregul comerţ şi artizanat din Zemun
(punct-cheie  al  comerţului  între  Austria  şi  Turcia)  erau  aromâne  (cf.  istoricul  sârb,  de
origine  aromână,  Duşan  Popovici –  care  mai  afirmă  ceva  extraordinar: aromânii  au
născut burghezia sârbă contemporană:  “Aromânii  erau  (n.n.:  atenţie,  vorbeşte
un istoric sârb!), din punct de vedere intelectual şi artistic, cu mult superiori
germanilor  şi  sârbilor(…)  influenţa  lor  a  fost  foarte  mare,  mai  ales  la  populaţia
oraşelor,  unde  au  pus  bazele  comerţului  sârbesc(…). Când  într-o  zi  se  va  face  analiza
sângelui  marilor  noştri  oameni,  se  va  vedea  că  un  mare  număr  dintre  ei(…)  aerau
urmaşii  acestor  oameni –  macedoromânii(…). Din  rândurile  lor  au  ieşit  cei  mai  mari
filantropi  ai  noştri:  Anastasijevici,  Bozdu,  Trandafil  şi  alţii(…),  nume  ilustre  din  viaţa
literară  şi  artistică  a  Serbiei  (…)”. Într-o  altă  ramură,  fraţii  Manaki,  pionieri  ai
cinematografului,  de  reputaţie  europeană,  au  fost  aromâni  din  Macedonia (cf.  Neagu
Giuvara,Diaspora aromână în sec.XVIII-XIX).
 Aspiraţiile de unitate de stat şi independenţă ale Albaniei (1912) au fost susţinute
de aromâni (cf. Gelcu Maksutovici,Raporturile dintre albanezi şi aromâni, la începutul
sec. XX):  ”Aproape  că  nu  se  făcea  deosebire  între  acţiunile  albanezilor  şi  aromânilor
(…)  se  constituie  un  Comitet  Cultural  Studenţesc,  în  cadrul  Societăţii  Albaneze
“DRITA”, din care făceau parte Dobre Ionescu Bujor, Alex. Paraschivescu, Ovidiu Tino,
Mărăşescu Teodor, Gheorghe Lazăr, Dumitru Anghel, Rene Polizu şi Pandele Dormişe -  după  cum  se  poate  constata,  majoritatea  o  constituiau  aromânii(…),  la  fel  în
componenţa noului Comitet al Societăţii “DRITA”, ales în 1907, format din N.N.Naciu,
preşedinte  Nik  Hristu  şi  Manole  Boscu,  vicepreşedinţi -   Ion  Hristu  Pani,  D.Tacica,
Marcu  Trifan,  Mihalache  Belo,  P.  Dumitru,  membri -   Ilie  V.Costuri,  casier –  Theodor
Cona,  secretar -  teodor  Lopa,  Naum  Gheorghe,  Ilie  Th. Emanoil,  cenzori –  iar  ca
preşedinte onorific continuă să fie Dimitrie Butculescu”.
Puţini ştiu căînsăşi Ungaria şi Grecia datorează, în mare parte, unui aromân,
SIMEON GHEORGHESINA, întemeierea lor ca state modernePuţini ştiu că
însăşi  Ungaria  şi  Grecia  datorează,  în  mare  parte,  unui  aromân,
SIMEON  GHEORGHE  SINA,  întemeierea  lor  ca  state  moderne:
“instituţii fundamentale ale statwelor mai sus amintite îi datoresc existenţa lor (…); el a
contribuit (n.n.: şi acum urmează un citat dintr-un document maghiar): <<la înfăptuirea
Creditului agrar ungar, la întemeierea Societăţii de Asigurare Maghiare, la promovarea
căilor ferate şi la navigaţia cu vapori, la canalizarea fluviilor, la ridicarea şi îndreptarea
agriculturii,  a  îngrijit  de  şcoală  şi  de  educaţie,  de  Muzeul  Naţional,  Spitalul  de  copii  şi
alte spitale, leagăne, orfelinate, Institutul orbilor, Academia Comercială, Conservatorul,
Corpul  Pompierilor,  Casina  Naţională,  Basilica  din  cartieru  Leopold,  Casa  Artelor
Frumoase şi, mai presus de toate, Palatul Academiei de Ştiinţe Ungare. Toate îi vestesc
numele ca unui întemeietor.>>
  În  faţa  acestor  opere,  un  glumeţ (n.n.:  şi  nu  prea…) ar  putea  spune  că  baronul
Sina  a  întemeiat,  cu  ajutorul  ungurilor –  statul  maghiar  însuşi”  (cf.  Victor  Papacostea,
Civilizaţie  românească  şi  civilizaţie  balcanică). Bancherul  Sina  era  “deţinător  al  uneia
dintre  cele  mai  mari  averi  din  Europa” –  aliindu-se  cu  ţarul  Rusiei,  împotriva  Rotschil-ilor  (cf.  Neagu  Djuvara,  op.  cit.). Ironia  sfântă  a  sorţii  a  făcut  ca  victimele  grecilor -aromânii-  să fie binefăcătorii călăilor lor!(după strictul model Cristic) şi să sprijine, o
istorie întreagă, “helenismul”, să fie eroi şi martiri pentru “elephteria”(libertatea) grecilor,
în 1921 (cf. Neagu Djuvara, op. cit.), Theodor Colocotroni, generalissimul armatelor din
Peloponez, generalul Coletti Constantin, Rhigas Phereos, autorul Marseillaisei grecilor–
apoi,  în  bătălia  eteristă,  pe  pământ  românesc:  Iordaki  Olimpiotul,  Iani  Farmaki  şi
Diamandi Giuvara (toţi, morţi martiric, pentru independenţa statului grec!).Baronul Sina
nu  şi-a  uitat  “patria  de  origină”  (Grecia…):  “Între  altele,  înfiinţează,  dotându-le  bogat,
Observatorul  şi  Academia  din  Athena(…).Recunoscătoare(n.n.:  faţă  de  individ,  iar  nu
faţă  de  etnia  din  care  provenea),  Grecia  îl  numeşte  ministrul  său  la  Viena,  München  şi
Berlin”(cf. Neagu Djuvara, op. cit.).
Francezul  Victor Berard,  profesor  la  Écoles  des  Sciences  Politique,  din
Paris:”Valahii  au  fost,  de  50  de  ani,  binefăcătorul  elenismului. Aproape  toate
monumentele  din  Athena -   Academia,  Observatorul,  Polytechnion  etc. –  au  fost
construite  de  valahi. Aproape  toţi  donatorii  celebri,  ale  căror  donaţii  şi  cadouri  au
sprijinit statul şi comunităţile greceşti, sunt de rasă valahă: baronul Sina este valah din
Moscopolis,  Dumbas  este  valah  din  Nikuliţa–  Tuşiţă,  Sturnari,  Averof  sunt  valahi  din
Meţovo.”
Blestemată  soartă!  Cum  răsplătesc  grecii  binefacerile  constructorilor  Athenei
moderne, cum răsplătesc sârbii şi toţi vecinii, pe ctitorii lor valahi?
Cu  prigoană,  silnicie,  asimilare  forţată.  Şi  totuşi,  neclintiţi  au  fost  românii-aromâni  în  credinţa  lor  în  Hristos,  şi  asta  o  remarcă  străinul-sârb  (deci,  oarecum,
“adeversar  balcanic”…) Duşan  Popovici:  ”dintre  toate  popoarele  din  Balcani,  ei
(aromânii) au rămas cei mai perseverenţi ataşaţi credinţei lor (…). AU PREFERAT SĂ
ÎNDURE  ORICE,  DECÂT  SĂ  SE  LEPEDE  DE  LEGEA  (CREDINŢA) LOR”(s.n.).
Aromânii, ctitorii “Balcanilor moderni şi ai Europei Centrale Moderne”.
 Cine vrea să recunoască acest adevăr absolut ştiinţific, azi, la Consiliul Masonic
al  Europei? Vin,  vin  fraţii  din  Sudul  Apei  (Dunării…),  mai  ageri -   către  fraţii din
Nordul Apei-  fraţi care iar…stau să adoarmă în post, gata să-şi uite Sfinţenia Misiunii
de  Neam  Ales  (cf.  Mihai  Eminescu, Misiunea  noastră  ca  stat). Unitar  întru  Făptuire:
“Apa  unui  izvoraş  de  pe  umărul  unui  munte  înalt,  atâta  timp  cât  el  nu  va  seca,  ea  va
curge mereu pe panta acelui munte din care ţâşneşte – nu o vei putea-o da peste capul
muntelui,  chiar  dacă  în  josul  ei  ai  ridica  un  zid  mai  înalt  decât  acel  munte. Izvoraşul
vieţii  munteneşti  a  aromânilor  îşi  mână  stropii  lui  spre  plaiurile  României.
Monstruozităţile  <>  ce  ar  încerca  stăvilirea  sau  devierea  lor,  drept  răsplată  vor  fi
spălate  de  aceşti  stropi  de  orice  murdărie,  fără  însă  a  putea  fi  stăviliţi ”(cf.  Tache
Papahagi,Aromânii, 1932).
Şi ei, veniţi la Învierea de Neam, ne dăruiesc nu doar averi materiale (a se vedea
moştenirea  Gojdu,  de  care  statul  român  îşi  bate  joc,  cedând-o,  iresponsabil,  fără  ruşine,
Ungariei!!!–  dar  şi  moştenirile  Mocioni,  Dumba,  Darvari,  Ruja,  Bellu,  Hagi  Mosco,
Meitani etc.); ei ne dăruiesc sufletul lor– vâlvătaie, iar românilor din Nord de Dunăre le-au dat pleiade de oameni ieşiţi din comun prin spiritualitate - ca Dosoftei (Barila),  Ion
Neculce;  muşata,  frumoasa  Teodora,  mama  lui  Mihai  Viteazul  (…). Urmează  Şaguna,
Gojdu,  Vulcan  (“naşul”  lui  Eminescu…),  Mesota,  Sina,  Cavaliotti,  Roja,  Boiagi,
Mocioni, Goga după bunic, Blaga după mamă, Titu Maiorescu după mamă, Bolintineanu,
Odobescu  după  mamă,  Dimitrie  Anghel  (“poetul  florilor”…)  după  mamă,  Carafoli –
creatorul aeronauticii româneşti, medici de seamă, creatorii primelor spitale din România,
cărturari  de  elită,  ca  Naum,  Bezdechi,  Murnu,  Capidan,  Caracostea,  Papacostea  (familii
întregi!),  cei  4  Papahagi,  Iorga  după  bunic,  Tache  Ionescu –  mare  politician  etc. –  apoi
actori ca Vraca cel cu glas de tunet, Caragiu– acel Anthony Quinn al scenei româneşti -chiar şi sportivi de excepţie, precum “drăcuşorul “ de Gaţu şi “dracul “ de Hagi(…)”(cf.
Teohar Mihadaş, op. cit.).
Se spune că şi Eminescu ar fi descendent, pe linie paternă, de aromâni. Se spune
că şi Eminescu ar fi descendent, pe linie paternă, de aromâni.Şi eu cred că altfel nici nu se
poate:căci  unde-i  focul  mai  mare,  unde-i  instinctul  naţional  mai  viu -acolo trebuie să fie toate geniile noastre!(Chiar dacă istoria actuală, comandată
din  exterior,  respinge  orice  discuţie,  pe  faţă  şi  cu  documente  pe  masă,  despre  Mişcarea
Legionară–  trebuie  să  ştiţi  că  cei  mai  înfocaţi  tineri  patrioţi  şi  cinstiţi  apărători  ai
creştinismului şi ai Spiritului Neamului Românesc, din Legiune, au fost “macedonenii” –
dintre care îl amintim aici doar pe martirul/mucenicul Sterie Ciumetti, cel mai credincios
şi profund înţelegător al Misiunii Arhanghelice, izbăvitoare de Rău nu doar a României,
ci  a  planetei  Terra! -  a  lui  Corneliu  Zelea  Codreanu). Dar  Ţara  Unitară  şi  Suverană  a
Românilor  Liberi  are  obligaţii  de  sânge  şi  onoare,  faţă  de  fraţii  neliberi,  martirizaţi  în
istoria omenirii, acolo, în Sudul Apei Uitării: AROMÂNII.
“Dar  România,  statul  cel  mai  important  din  sud-estul  european,  poate  purta,
trebuie  să  poarte  tratative  în  acest  sens  (pentru  obţinerea  de  drepturi  culturale  pentru
aromânii din sudul Dunării), cu Grecia, Albania, Macedonia, Bulgaria. În definitiv, nu se
cer decât drepturi dobândite deja în trecut. Este acesta un lucru imposibil, într-o Europă
careşi-a făcut un crez de onoare din respectarea drepturilor minorităţilor naţionale?(cf.
Hristu  Cândroveanu,Matricea  stilistică  românească–  în Caleidoscop  Aromân -   care,
prin volumele I-III, ne-a oferit o parte din documentaţia prezentei lucrări).
La ce ni-s buni aromânii?!…
Ni-s buni, ca să nu uităm cine suntem. Ei, aromânii, sunt, în spiritul lor arzător în
România, ca şi-n Sudul Apei Sacre şi Blestemate (totodată)-  “buletinul de identitate” al
tuturor  românilor-români. Dar  fie  că  vor  sau  nu ele,  aromânii  sunt  “buletinul  de
veritabilă identitate” al tuturor naţiunilor balcanice moderne şi al unora dintre cele mai
trufaşe/arogante ţări din Centrul Europei.
Continuare în pagina 3
UN TITAN AROMÂN: profesorul, cărturarul şi
luptătorul HRISTU CÂNDROVEANU. VEŞTI DESPRE
“ASASINATE ÎN MODERNITATE”...
(aromânii, sub politica grecilor contemporani...)(III)
Pentru  mine,  istoria  cunoaşterii  tragediei  aromânilor  se  împarte  în  două  epoci,  cu
totul distincte: înainte de 1997 şi după 1997…
După  această  dată,  am  avut  nepreţuitulul  privilegiu  de  a  lua  legătura  cu
incontestabilul  lider  cultural,  moral  şi  spiritual  al  aromânilor  din  România,  domnul
profesor, ziarist şi distins om de cultură, erudit -  vigurosul şi neîntrecutul patriot Hristu
Cândroveanu(autor,  împreună  cu  Kira  Iorgoveanu,  al  primei  antologii  de  poezie  cultă
aromână –Un  veac  de  poezie  aromână  ,  Cartea  Româneacă,  Buc.,  1985,  al  primei  şi
singurei  ediţii,  în  româneşte,  a  epopeii Voshopole,  de  Nida  Boga,  Cartea  Românească,
Buc., 1994, alCaleidoscopului aromân, la care lucrează, neîntrerupt, din 1998, al primei
Antologii  de  poezie  străină,  tălmăcită  în  aromână,  Ed. Fundaţii  Culturale  Aromâne
“Dimândarea  părintească”,  Buc.,  2003,  al  re-editării  moderne  a  operelor  capitale  ale
genialului  lingvist,  istoric  şi  etnolog  Theodor  Capidan –  în  primul  rând,  a  capodoperei
Aromânii –  Dialectul  aromân,  Ed. Fundaţiei  Culturale  Aromâne  “Dimândarea
părintească”,  Buc.,  2005 -  autor  de  romane  de  mare  anvergură  ideatică,  precum Marea
Serenităţii, Cartea Românească, 1996, a zeci de cărţi despre spiritul aromânesc, dar şi de
popularizare a culturii aromâne, de tipulCarte de vacanţă pentru aromâni, Ed. Fundaţiei
Culturale  Aromâne  “Dimândarea  părintească”,Aromânii,  ieri  şi  azi,  Scrisul  Românesc,
Craiova, 1995 etc.etc. etc.) -  de la care, prin generoasa şi înalta sa bunăvoinţă, am avut,
lunar,  informaţii  despre  aromâni  :  domnia  sa  mi-a  furnizat,  în  egală  măsură,  cărţi  şi
documente despre aromâni -  cât şi ziarele aromâneşti, al căror ctitor şi neobosit redactor
este domnia  sa: Dimândarea şi Deşteptarea  aromânilor -   pentru  editarea  şi
supravieţuirea cărora dl Cândroveanu, aidoma unui titan din mitologie, a dus adevărate şi
grele  războaie  (în  România  şi  în  străinătate) -  războaie  pe  care  (cum  altfel,  pentru  un
titan -  înfocat, neînduplecat şi autentic patriot?) -  le-a câştigat, în cea mai mare parte,
până  de  curând…-  nu  doar  spre  onoarea  şi  folosul  aromânilor,  ci  spălând,  oarecum,  şi
ruşinea  şi dezonoarea  românilor,  nord-dunărenilor  inerţi,  nedemn  uitători  de  fraţi…nu
doar  spre  onoarea  şi  folosul  aromânilor,  ci  spălând,  oarecum,  şi  ruşinea  şi  dezonoarea
românilor, nord-dunărenilor inerţi, nedemn uitători de fraţi…
Dar de la domnia sa am aflat şiveştile trădării intereselor aromâneşti, chiar de către
aromâni…Cel mai flagrant gest de “necinste sufletească” l-a comis însuşi fostul Ministru
al  Culturii –  dl. Ion  Caramitru…(aromân,  după  naştere…).  Când  s-a  dus cărturarul
Hristu  (nume  predestinate  Martiriului/Calvarului,  de  la  Hristos…)  la  acesta  din  urmă,
pentru a solicita un minim ajutor, pentru supravieţuirea singurelor reviste aromâneşti din
România (Dimândarea şi Deşteptarea aromânilor), dl. Ion Caramitru (mi-a mărturisit la
telefon,  cu  infinită  mâhnire,  marele  luptător  al  cauzei  “armâneşti”…)  ar  fi  zis  cam  aşa:
“Pentru oricare revistă din România aş da bani, dar niciodată pentru ale tale…”
Nu  erau  “ale  lui”,  ci  ale  fraţilor  aromâni,  câţi  sunt  veniţi,  cu  inimi  deschise,  de  prin
străinătăţi,  la  “obârşie”  (socotesc  ei,  naivii…),  în  România… -  unde  şi-au  dat  toată
puterea spirituală, devenind cărturari de neînlocuit (cf. art. “La ce ni-s buni aromânii?”,
de Adrian Botez, în revistele ARP–Epoca, Arhiva Românească şi Neamul Românesc).
Dar,  peste  câteva  zile,  dl.  Hristu  Cândroveanu  s-a  lămurit  asupra  motivaţiei  reale  a
refuzului  ministrului:  Ion  Caramitru  primea  “Marele  Ordin  al  Sfântului  Ierusalim”…
Fusese  o  condiţie  “sine  qua  non”,  pusă  de  Masonerie,  să  nu  aibă/întreţină  contacte  cu
aromânii,  cei  care fuseseră  prea  înverşunaţi  patrioţi,  apărători  de  “lege  (n.n.:creştin-ortodoxă!) şi de ţară”, în perioada interbelică…
Acum vreo doi ani, revistaDimândarea (Director fondator: Hristu Cândroveanu) apărea
cu menţiunea (în sfârşit, meritată, se pare, de Guvernul României): “Mensual de cultură
şi literatură aromână, în 12 pagini, editat de Fundaţia Culturală Aromână <<Dimândarea
Părintească>>,cu sprijinul Guvernului României -  Departamentul pentru Românii
de Pretutindeni”(s.n.).Dar câte zbateri, cât nesomn, câtă energie consumată, din partea
ctitorului Hristu Cândroveanu -  pentru a se ajunge acolo unde, din start deja (adică,
măcar din 1990...), trebuia să fie lucrurile, ca normalitate firească…Dar n-a ţinut minunea
decât “trei zile”…
Acum, la începutulverii lui 2007, aflu, tot la telefon, de la titanul rănit şi leul ostenit, de
atâta zbucium,HRISTU CÂNDROVEANU- că prigoana “frăţească” iarăşi s-a
dezlănţuit:NIMENI DE LA GUVERNUL ROMÂNIEI NU MAI AJUTĂ
REVISTELE AROMÂNEŞTI…!!!– nici cu un “firfiric”…Şi ele “mor pe picioare”…
…Şi,  tot  de  la  stihialul  Moise  Aromânesc,  profet  şi  călăuză  cultural-spirituală  a
aromânilor,  prin  deşertul  neînţelegerii/indiferenţei  deznădăjduitoare,  din  partea  fraţilor
din  România  (blestemul  dihoniei  de  la  Nordul  Istrului  Sacru…),  am  aflat  şi  despre  alte
mişcări  piezişe,  ale  unor  aromâni…Tip  Vasile  Barba  sau  Mariana  Bara,  care,  la
Simpozionul  Comunităţii  Aromâne,  de  la  Constanţa,  dar  şi  la  un  simpozion  al
minorităţilor,  de  la  Sighişoara,  afirmă  cum  căaromânii  nu  sunt  români,  ci  ALT
popor…-  şi că, în consecinţă, “guvernul României să facă bine să le acorde statutul de
minoritate etnică!(s.n.) Chiar aici în România!”-  cf. Dimândarea, Anul XI, nr. 9(47),
septembrie  2004 -   art. Împotriva  oricărei  evidenţe,  al  d-lui  prof.  Hristu  Cândroveanu.
Ce demoni fojgăie prin lumea asta şi ai cui mercenari sunt sus-numiţii?!
…Deşi,  în  definitiv,  istoria  ne  spune,  clar,  că  a  existat  faimosulImperiu  româno-bulgar, din secolele XII-XIII, cu capitala la Târnovo, al Asăneştilor…Deşi, în definitiv,
istoria  ne  spune,  clar,  că  a  existat  faimosul Imperiu  româno-bulgar,  din  secolele  XII-XIII,  cu  capitala  la  Târnovo,  al  Asăneştilor -  Ioniţă  Asan  era  numit rex  valachorum  et
bulgarorum,  de  către  papa  Innocentius  al  III-lea,  contemporan  cu  el;  “şi  au  mai  fost  şi
alte începuturi -  mereu părăsite, de nevoie -  mai apropiate de noi: Conferinţa de Pace
de la Londra şi cea de la Bucureşti, în urma războaielor balcanice din 1912-1913; ca şi o
altă alternativă, din 1917, în timpul primului război mondial, şi cea mai recentă, din 1940,
când,  sub  ocrotirea  trupelor  italiene,  s-a  întreprins  înfiinţarea  unui  district  naţional
aromân,  în  munţii  Pindului.”(Cf.  Hristu  Cândroveanu,  Aromânii -   ieri  şi  azi,  Scrisul
Românesc, Craiova, 1995, p. 43).
…Cunoscând noi foarte bine procesele de deznaţionalizare, care au loc în toate nou -intratele  state  în  U.E.,  dar  mai  ales  în  cele  slugarnice,  prin  guvernanţi  trădători  şi
populaţie/locuitori, MAJORITARI, nepăsători/iresponsabili…- am putea să-i amintim
omului pe care-l respectăm atât de mult, atât de onestului şi frământatului patriot Hristu
Cândroveanu,  că  trădarea  mişună  peste  tot,  în  România  contemporană,  nu  doar  în  cele
câteva  puncte  nevralgice  aromâneşti: milioane de  manuale  alternative
TENDENŢIOASE, urmărinddeznaţionalizarea românilor, comandate şi subvenţionate
de  U.E.,  s-au  “produs”  pe  bandă  rulantă,  cât  ai  bate  din  palme -   cel  mult  în  câteva
luni…Pe când pe cele care să-i înveţe pe “puii de români” identitatea lor cea adevărată,
probabil  că  nu  le  vor  prinde  nici  măcar  nepoţii  noştri…Iar  cele  pentru  aromânii  din
străinătate…Dar mai bine să spunem despre altele…
…Căci  problemele  aromânilor,  în  ţările  vecine  şi  “prietene”,  sunt  mult  mai
grave…Nici  Grecia,  nici  Albania,  nici  Bulgaria  şi  nici  Serbia  nu  oferă,  pe  pământul
ţărilor  respective,  absolut  nicio  perspectivă  aromânilor:  nici  de  învăţământ  în
(a)românească, deci nici de existenţă/viaţă, aromânilor - care, să admitem prin absurd, ar
absolvi vreo şcoală în (a)românească…
Şi  aromânii  sunt  plini  de  modestie,  nesolicitând  aceste  lucruri  elementare… -stipulate,  zice-se,  pe  undeva,  prin  Carta  U.E…Păcat  că  nu  gândesc  cu  un  bun-simţ –
MĂCAR  CÂT  DE  CÂT  APROPIAT!!! -  membrii  U.D.M.R.-ului  din
România…(AJUNGÂNDU-SE  LA  OBRĂZNICIA  DE  A  PRETINDE  CA  LIMBA
ROMÂNĂ  SĂ  DEVINĂ  LIMBĂ  STRĂINĂ,  ÎN  ROMÂNIA…-  prin  încurajare
prezidenţială…)-  şi  Carta  U.E.  este  “mumă”  numai  pentru  unele  naţii,  iar  pentru  altele
“ciumă”  este…Trebuie  să  spunem  că  drepturile  istorice  ale  aromânilor  din  Peninsula
Balcanică nu suferă măcar comparaţie, cudrepturile istorice ale maghiarilor, în Europa…
Iată dubla măsură cu care operează “tătucii” noştri vestici, de la U.E. : României i s -a
spus  clar,  de  la  bun  început,  că  n-are  dreptul  de  a  intra  în  U.E.,  dacă  nu face  guvern  cu
U.D.M.R-ul.- pe  când  o veche membră N.A.T.O. şi U.E., Grecia (la fel ca Franţa…)
nu  are  nici  un  fel  de  probleme  de  “integrare  europeană”(?),  deşi refuză  recunoaşterea
minorităţilor  etnice  (ba  le  şi  prigoneşte,  de-adevăratelea,  cu  temniţă  şi  teroare!). Iată
cuvântul ziarului centralStohos, din Athena:
“Unde îi veţi întâlni pe aceşti aşa-zişi vlahi, cu limba lor vlăhicească, pe stradă , la
târg, la locul lor de muncă, rupeţi-le picioarele, smulgeţi-le limba. Aici este Elada, şi ea
este  a  elenilor.  Scopul  scuză  mijloacele!” -   din  ziarul Stohos-Athena  (cf.România
liberă, nr. 2135, vineri 4 aprilie 1997, art. Mai sunt tratate, de Florin Cândroveanu.).
Dar iată ceva şi mai şi, în contemporaneitatea europeano-grecească: în nr. 7(137) al
Deşteptării, din iulie 2001, la p. 8, se prezintă, de către Mircea Kadar, cazul strigător la
cer  al  lui SOTIRIS  BLETSAS (n.n.:  de  fapt, SOTIR  BLEŢA,  un  arhitect  grec, de
origine vlahă!), condamnat la 2 februarie 2001 ”la 15 luni închisoare (n.n.: închisoare de
“stil”  grecesc…-  cu  tortură  “la  stroi”…) şi amendă  de  500.000  de  drahme  (cca.  1.400
USD,  pentru  răspândire  de  informaţie  falsă  (potrivit  art.  191,  al  codului  penal  grec).
Adevărata  vină?SOTIR  BLEŢA  a  distribuit,  în iulie  1995,  la  un  festival  aromânesc,  o
publicaţie a Biroului European pentru Limbi mai Puţin Folosite(EBLUL), al U.E. (Birou
în care BLEŢA este “observator”din partea Greciei), publicaţie ce specifică existenţa a
5 limbi minoritare în Grecia: aromâna, arvanita(albaneza), macedo-slava, pomaca(slava
macedo-slavilor musulmani) şi turca. În timp ce primarul aromân din Prosotsani (nordul
Greciei)  a  considerat  defăimătoare  pentru  vlahi  taxarea  limbii  lor  drept  minoritară,
deputatul <>, EvgheniosHaitidis(s.n. - n.n.: uite cum se căpătuiesc  unii, de la naştere,
cu nume predestinate…), l-a acuzat de răspândire de informaţii false, cerând urmărirea
în justiţie…”No comment!
 Finalul art. d-lui Mircea Kadar:”Cea de-a 10-a Curte de Justiţie din Atena a decis
căreferirea la alte limbi decât greaca, vorbite în Grecia, constituie un delict crimin al.
(…) Iată că în Grecia, stat N.A.T.O., deci al democraţiei (n.n.: da, n-au încotro de atâta
“democraţie”!!! -  …de  aşa  “democraţie”  a  murit  şi  sărmanul  Socrate…), românii  nici
măcar n-au voie să declare că există, limba lor fiind considerată un fel de …bâiguială!A
venit  vremea  să  ne  îndreptăm  şira  spinării  şi  să emitem  şi  noi legitimaţii  de  român. C-aşa-i în U.E. şi în N.A.T.O.!”
 Din nou: “No comment!” – nu-i aşa? Cam ar fi timpul să ne trezim, fie şi pentru
că aşa ne tot zice, de zor (şi cam degeaba…), imnul naţional…
Adrian Botez
***
“VOSHOPOLE”, de NIDA BOGA :
Epopeea transfigurării– şi singura
epopee eroică a neamuluiromânesc…(V)
02/04/2010 11:06:00 Articol publicat de:AdrianBotez
Font size:
Întrebarea pe care mi-o pun are în ea un sâmbure tragic: de ce nu au avut aromânii,
până acum, ambiţia, orgoliul– să semnaleze, măcar (dacă nu să impună), fraţilor
lor români, de la nord de Dunăre, existenţa acestei măreţe şi mistice epopei –
SINGURA EPOPEE EROICĂ A ROMÂNILOR!!!: VOSHOPOLE
VOSHOPOLE- epopee în sonete
(150 de sonete+bocete ale voshopolencelor, de după masacrul-incendierea Cetăţii
Voshopole– epopee formată din 13 părţi, sugerându-se DEPĂŞIREA VECHIULUI
CICLU– 12 , PENTRU LUMEA ETERNITĂŢII SPIRITUALE!!!:  I- Voshopole se-ntemeiază ca târg; II- Voshopole în furtună; III- La târgul din Voshopole; IV- Iată
târgul!; V- Voshopolea strivită de arnăuţi; VI- Cum s-au luptat în mahalale; VII- În
castelul lui Gojdu; VIII- După furtună; IX-Sfatul bătrânilor; X- Ajun de
îngropăciune; XI- În ziua despărţirii de cei dragi; Voshopolencele îşi plâng morţii
dragi; XIII- Dezrădăcinaţii - finisată prin 1950, publicată în româneşte întâi în
antologia Un veac de poezie aromână, realizată, în 1985, la Cartea Românească, de
Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu- şi publicată, automom, abia în 1994!!!, la
aceeaşi editură Cartea Românească– versiunea daco-română: HRISTU
CÂNDROVEANU, prefaţă de Constantin Sorescu), de NIDA BOGA(1886-1974–
numele lui NIDA BOGA nici nu este trecut în Dicţionarul enciclopedic, din 1993, şi,
bineînţeles, nici în Dicţionarul enciclopedic din 1964, vol. I – sau în Micul dicţionar
enciclopedic, din 1976…) ? S
ă fi avut atât de amara conştiinţă a unei înstrăinări ireversibile, între fraţii aceluiaşi
Neam-Spirit? Să se fi resemnat să moară, îngropaţi alături de comoara lor inestimabilă
– decât să fie subapreciaţi, sau chiar respinşi, atunci când vor fi dezvăluit strălucirea
divină a epopeii lui NIDA BOGA, sub ochii fraţilor din nordul Dunării? Ştiau şi ei,
cum ştim şi noi, că marile neamuri se întemeiază pe epopei, pe MAREA POVESTE A
ÎNCEPUTULUI, CU GERMENII VIITORULUI – şi sunt respectate şi temute) de
celelalte neamuri, graţie unei cât mai măreţe temelii epopeice?
Câtă neîncredere, câtă amărăciune am produs noi, românii de la Nord, fraţilor noştri de la
Sud– prin trădarea noastră faţă de ei, prin părăsirea noastră, inexplicabilă şi
impardonabilă, a rădăcinilor noastre, păstrate în limba şi fibra fraţilor din sudul
Dunării!…Doamne, iartă, rogu-te, laşitatea noastră milenară – şi fă ca ruga noastră de
iertare să fie primită de fraţii aceluiaşi sânge, aceluiaşi LOGOS SACRU (identic cu al
nostru)–GRAALUL ROMÂNESC!
Câtă neîncredere, câtă amărăciune am produs noi, românii de la Nord, fraţilor noştri de la
Sud– prin trădarea noastră faţă de ei, prin părăsirea noastră, inexplicabilă şi
impardonabilă, a rădăcinilor noastre, păstrate în limba şi fibra fraţilor din sudul
Dunării!…Doamne, iartă, rogu-te, laşitatea noastră milenară – şi fă ca ruga noastră de
iertare să fie primită de fraţii aceluiaşi sânge, aceluiaşi LOGOS SACRU (identic cu al
nostru)–GRAALUL ROMÂNESC!
Încă de la început, trebuie spus că VOSHOPOLE este epopeea unui neam eroic, fixat
(după o luptă-rezistenţă eroică, în faţa armatei turco-albaneze– rezistenţă sfârşită
prin măcelul populaţiei şi incendierea, de tip Troia, a Cetăţii Sacre - relativa istorie
vorbeşte de cadrul tragediei ca fiind anul 1769…)– în Absolutul Divin, în
Eternitatea Sinelui Spiritual al Neamului. Căci cetatea Voshopole (care avea, pe
atunci, cca. 60.000 de locuitori– cam cât Bucureştiul vremii aceleia… – dar, în plus,
catedrale, zeci de biserici, o academie de studii înalte, tipografii de cărţi în
aromânească, biblioteci, castele, palate…) este considerată un centru material
(invidiat, în egală măsură, de turci-Paşa Ali-din-Ianina, de greci-Patriarhia
Constantinopolitană + Vasilike-metresa-lui-Ali– cât şi de către mercenarii, ispitiţi şi
năimiţi de turci, întru crima de deicid asupra Sfintei Cetăţi Aromâneşti– năvălitorii,
incendiatorii şi masacratorii ghegi-albanezi, din acele zile tragice ale lui 1769…)–
dar, în primul rând, CENTRUL SPIRITUAL al aromânilor. Deci, soarta
Voshopolei este arhetipul destinului Neamului (Voshopole cuprinzând, esenţial,
spiritualitatea, pură şi eternă, gesturile, interioare şi exterioare, pure şi ritualice, ale
aromânilor), Voshopole este nu doar Ierusalimul, Mecca spirituală a aromânilor –
cât, mai ales, Walhalla, “spaţiul” edenic, pur spiritual (devenit astfel prin investire
spirituală de către eroii Neamului– în frunte cu acest Zeus olimpian al spiritului
cultural voshopolean-aromânesc: CAVALIOTTI)– în care sufletele şi spiritul
aromânesc se retrag, pentru a se reîncărca cu eternitate: infinit triumf al Speranţei.
Dacă vrei să recapeţi durabilitate, tu, neam aromânesc obosit, spulberat,
deznădăjduit– întoarce-te, regresează spre originar, în STAREA VOSHOPOLE –
Voshopole-Eden, Voshopole-starea de perpetuă rezistenţă şi luptă spirituală a
Neamului Aromânesc. Acest statut, subliniem din nou, Voshopole şi l-a câştigat prin
trei forţe: înţelepciune ordonatoare, activitate creatoare – şi, mai ales, prin luptă
eroică şi plină de credinţă, luptă transfiguratoare. Dincolo de mulţimea (cantitativă)
a duşmanului etnic, aromânii voshopoleni şi-au întrevăzuteternitatea spirituală,
victoria întru Spirit, nepierirea veşnică. De aceea şi părăsirea ruinelor materiale ale
Voshopolei (a se vedea sfatul preoţilor şi bătrânilor înţelepţi), pentru a permite
transcenderea Voshopolei, dincolo de formele epuizate – în SPIRITUL EI
INEPUIZABIL: în propriul ei arhetip: “Voshopolea-aţea arsă şi surpată/L’ia ca s-arsară multu ma muşată/Tu mintea-armânilor di tu xinitie .(…)Cu-aistă nividzută
nă ciudie/ Ş-Voshopolea şi-pitreaţe agiutorlu/S-armână fara armânească vie”(
transpunere de HRISTU CÂNDROVEANU:”Voshopolea cea mândră,
spulberată,/Nepieritor, ÎN SPIRIT(s.n.) e-ntrupată,-/Al băjenarilor, al
tuturora.(…)/Miracol straniu, nemaipomenit, -/Voshopolea nu numai s-a luptat /Ci
va lupta mereu, la nesfârşit!"(s.n.)– cf. ultimul sonet,Miracolul Voshopolei.
Credem că aceste versuri apoteotice, finale, fac aproape superfluă următoarea afirmaţie:
Voshopole nu poate rămâne doar ARHETIPUL MÂNTUIRII SPIRITUALITĂŢII
AROMÂNEŞTI (sud-dunărenilor români)– ci a tuturor băjenarilor– Credem că aceste
versuri apoteotice, finale, fac aproape superfluă următoarea afirmaţie: Voshopole nu
poate rămâne doar ARHETIPUL MÂNTUIRII SPIRITUALITĂŢII AROMÂNEŞTI
(sud-dunărenilor români)– ci a tuturor băjenarilor– adică al tuturor membrilor-indivizi
ai Neamului, care membri şovăie şi disperă, se rătăcesc în necredinţă şi disperare – faţă
de eternitatea (victoria întru eternitate) a Spiritului Neamului: Voshopolea este leagănul
arhetipal pentru românii de pretutindeni !!!– în momentele de suportare grea a
agresivităţii neantului spiritual, a forţelor entropice (simbolizate, aici, prin turci, albanezi -ghegi, greci– adică, Biserica Patriarhală Grecească şi monahii greci pervertiţi, de ură,
invidie şi lăcomie – Satana fiind, de fapt, cuplul satanic: Ali-Paşa din Ianina– turcul –
şi metresa lui,Vasilike-grecoaica sinelui pervertit, devastator, Dalila greacă– ce nu
suportă durabilitatea monumentalităţii eroic-spirituale, monumentalitate prin puritate
spirituală– haruri pe care grecii le pierduseră, prin trădarea misiunii lor spiritual-terestre,
iar aromânii le căpătaseră, prin puritate şi credinţă…). Dar, paradoxal, ca în toate
epopeile autentice,RĂUL are funcţie transfiguratoare: dansul de bucurie al Vasilikei,
ATUNCI CÂND AFLĂ DE DISTRUGEREA Voshopolei şi de stingerea în sânge a
mândriei aromânilor harnici, creator-activi, denşi din punct de vedere spiritual – este
dansul lui Shiva sau al lui Dionysos. Dezintegrator, în plan material – dar reintegrator, în
plan spiritual. Fără neagra încercare, fără tragica încercare a distrugerii Voshopolei
materiale– Cetatea Exemplară, strălucită din punct de vedere material – aromânii n-ar fi
experimentat transcenderea spirituală, trecerea lor în regim divin, prin VOSHOPOLEA
REVELATĂ, devenită ARHETIP AL SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI.Fără neagra
încercare, fără tragica încercare a distrugerii Voshopolei materiale – Cetatea Exemplară,
strălucită din punct de vedere material – aromânii n-ar fi experimentat transcenderea
spirituală, trecerea lor în regim divin, prin VOSHOPOLEA REVELATĂ, devenită
ARHETIP AL SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI.
Diaspora aromânească este una aparentă, cum tot aparentă trebuie să fie/rămână
despărţirea Neamului Românesc– în românii din Sud şi românii din Nord: toţi românii se
regăsesc, se numesc, peste limitele accidental-istorice, materiale, peste spaţiu şi timp,
peste răutatea şi trădarea omenească, peste orice slăbiciune şi vrajbă, slujitoare Satanei –
în VOSHOPOLEA IDEALĂ. Pentru noi, românii nord-dunăreni, NIDA BOGA, prin
epopeea lui extraordinară,profundcreştină (neasemuibilă decât, poate, cu Ierusalimul
liberat, al lui Torquato Tasso…) a dar un subiect de meditaţie profundă şi foarte
gravă: Voshopolea ne aşteaptă pe toţi românii, spre a ne uni, în spirit şi-n simţire–
în vederea împlinirii sacrei misiuni, de civilizare a barbarilor spirituali din acest
Răsărit de Europă, de luminare spirituală a întunericului vijelios, distructiv, din
Apus…– de transfigurare a unei lumi omise, minimalizate, persiflate, banalizate –
cea balcanică (aşa cum apare ea, în specificitatea de viziune, rău-voitoare, de rea-credinţă, a neamurilor nelămurite, împâclite, orbite spiritual, ale Europei) – o lume
discutată, mereu, în termeni peiorativi, o lume adusă, până şi de românul Emil
Cioran, la sintagma dispreţuitoare: “culturăminoră”. Voshopolea ne cheamă, pe
toţi românii (de Sud şi de Nord), să depăşim aceste obstacole de înţelegere – ÎN
LUMEA REVELAŢIEI SPIRITULUI.
Poate căbăjenarii (cei care au scăpat de sub ruinele arse ale Voshopolei învinse PE
PĂMÂNT…), de care spun versurile inspiratului NIDA BOGA– nu vorbesc atât de
rătăcitorii, prin lume, aromâni – cât, mai ales, de rătăcitorii încă departe de Adevăr -Revelaţie (dar care râvnesc şi sunt dispuşi să se închine, pe ei şi viaţa lor,
ARHETIPULUI ADEVĂRULUI, REGĂSIT)– din această lume desacralizată.
Români şi aromâni, deopotrivă. Voshopolea, fără îndoială, caArhetip al Neamului
Românesc (fuzionat în Spirit) – este şansa soteriologică a celor care vor să se lase
mântuiţi, care vor să se integreze pe traiectoria autentică, gravă, tragică, iniţiatică– dar
triumfătoare, pentru cei care ascund (fără ştire) – şi apoi vădesc, cu ştire, stimulaţi de
acest drum iniţiatic– calităţi spirituale autentice.
prof. dr.Adrian Botez
***
O VARIANTĂ AROMÂNEASCĂ A
„MIORIŢEI”(VI)
09/04/2010 10:22:00 Articol publicat de:Adrian Botez
Font size:
Ce poate uni, pe deasupra şi pe dedesubt de suflete, pe deasupra şi pe dedesubt de
istorie - cele două ramuri ale valahilor/românilor – pe cei „traianici” şi pe cei
„aurelianici” (cum îi numeşte Dimitrie Bolintineanu-aromânul/român, pe românii
de la Nordul Istrului, respectiv pe cei de la Sudul Istrului Sacru)?
Noi credem că (pe lângă Duhul eminescian– Eminescu însuşi având, se pare, ascendenţă
aromână!) tracismul autosacrificial alMioriţei!
Iată  varianta Mioriţei,  pe  care  ne-o  oferă  dl  prof.  Hristu  CÂNDROVEANU  (titanescul
lider  spiritual  al  aromânilor  din  România!),  în  cartea  sa Aromânii,  ieri  şi  azi  (Scrisul
Românesc, Craiova, 1995, cap.Folclorul, p. 9):
„Ñil`ioară  vrută,/Ñi`lioară  arudă,/Pri  cale  mutreşti/Şi  iarbă  nu  paşti./ -  Avdză  tini,
picurare,/Mi bag ş-mi scol,/Mi şuţ di-ună parte,/Somnul lai nu mi-acaţă,/Căñi-avui ună
videare,/Că  va  s-mori  tu  prândzul  mare/Ş-că,  la  ascăpitare,/Va  s-hii  tră  vătămare.// -Cara  s-mor,  cara  s-nu  mor,/Ascultaţ-ñi  un  singur  dor:/  Mine  nu  voi  îngropare/La
murminţăl`i  di  tu  hoară./  S-mi  scuteţ  tu  Valea  Mare,/  S-iasă  cupia  di  ñil`ioare,/
Dimineaţa la păşteare./ Ş-tine, ñil`ioară,/ Ţi te-am tu vreare,/ Plândzi-mi, plândzi-mi,/Di-adun cu soarleş-cu luna”.
Încercăm  o  transpunere,  cât  mai  fidelă,  din  dialectul  aromânesc,  în  dialectul  daco -românescÎncercăm  o  transpunere,  cât  mai  fidelă,  din  dialectul  aromânesc,  în  dialectul
daco-românesc (deci, nu vom ţine cont de prozodie, de măsură ori de rimă -  ci, în primul
rând, de semantica textului aromânesc):
„-Iubită  mioară,/Draga  mea  mioară,/Pe  cale  priveşti/Şi  iarba  nu  paşti?/ -  Ascultă,
păstorule,/  Mă  aşez  şi  mă  scol,/  Mă  întorc  pe-o  parte,  /  Mă  întorc  pe  cealaltă
parte,/Întunecosul somn nu mă prinde,/ Căci am avut o arătare:/ (Se făcea) C-ai să mori
la prânzul mare/Şi că, la apus de soare,/ Ai să fii ucis.../ - De-oi muri, de n-oi muri,/Luaţi
aminte la singura-mi dorinţă:/ Să nu mă-ngropaţi/ În mormintele cimitirului din sat,/ Ci
să mă scoateţi în Valea Mare,/ Să iasă turma de mioare,/ Dimineaţa, ca să pască!/ Iar tu,
mioară,/  Dac-ai  să  vrei,/  Plânge-mă,  plânge-mă,  mioara  mea,/  De  să  vină-n  sfat  şi
adunare/Chiar Soarele şi cu Luna!”
A se observa că, chiar dacă nu este atât de bogată imagistic, precum varianta Alecsandri,
din  Nordul  Istrului –  acestă  variantă  pare  a  fi,  sau  chiar  este,  varianta  de  bază,  cea
primitivă,  în  sensul  bun,  originar  al  cuvântului  (fără  niciun  fel  de  „floricele”
paşoptiste...):  NU  LIPSEŞTE  NIMIC  DIN  CEEA  CE  CONSTITUIE  RITUALUL
SACRIFICIULUI  ZALMOXIAN! NU  LIPSEŞTE  NIMIC  DIN  CEEA  CE
CONSTITUIE RITUALUL SACRIFICIULUI ZALMOXIAN!
1-Există  indicaţia  sacrificiului  spre  ÎNVIERE  (sacrificiul  se  face  „la  apus  de  soare”,
pentru  ca  sacrificatul  să  urmeze  destinul  învietor/etern  re-născător  întru  Lumină,  al
Soarelui);
2-există  atitudinea  de  linişte  desăvârşit-vizionară,  profund  spiritualizată/religioasă,  a
sacrificatului;
3-există  indicaţia  dobândirii,  de  către  sacrificat/solul  spre  Zalmoxis,  a  unui  „trup  de
glorie”,  corporalitate  cosmic-luminoasă,  sacră...Fratele  Sfânt  al  „celor  doi  ochi  ai  lui
Zalmoxis”– Soarele şi Luna...Desprins total de „hoară”-sat-comunitate socială – şi intrat
în  comuniunea  de  Duh  cu  cosmosul/Creaţia  Divină!  Într -o  DIMINEAŢĂ  VEŞNICĂ!!!
(Paradisul se şi numeşte, în creştinism: „locul cu PATRU RĂSĂRITURI”...!!!).Paradisul
se şi numeşte, în creştinism: „locul cu PATRU RĂSĂRITURI”...!!!
...Acest  popor  profund  religios  (singurul  rămas  religios,  dintre  toate  neamurile  Europei,
atât  în  veacurile  dinainte  de  întruparea  Dumnezeului-Hristos,  cât  şi  la  14  (azi,  20...)  de
veacuri de la Minunea/Misteriul Suprem, de pe Golgota!), desăvârşit spiritualizat - poate,
deci, să-şi permită atitudinea eroică deplină, aici, pe Pământul-Valea Plângerii– precum
spunea,  într-un  manuscris  aflat  la  British  Museum/Londra,  Benjamin  de  Tudela,  pe  la
1170, după ce peregrinase prin ţinuturile de la sud de Dunăre: „De acolo începe Valahia,
ai cărei locuitori trăiesc prin munţi. Este naţia cunoscută sub numele de valahi, care sunt
uşori ca cerbii.Nimeni nu se poate război cu ei, niciun rege nu poate domni asupra lor”–
pentru că, ei înşişi, TOŢI, erau Regi, erau „stăpâni ai Soarelui”/BASARABI – şi Îngeri-MUŞAŢI/”FRUMOŞII” DIN LUMINA LUI DUMNEZEU!!!
 Comentariul şi transpunerea în dialect daco-românesc aMioriţei:
 prof. dr. Adrian Botez
***
http://www.adrianbotez.com/articole/aromanii%2017.pdf

VEŞTI DESPRE “ASASINATE ÎN MODERNITATE”...

UN TITAN AROMÂN:
profesorul, cărturarul şi luptătorul HRISTU CÂNDROVEANU.

VEŞTI DESPRE “ASASINATE ÎN MODERNITATE”...

(aromânii, sub politica grecilor contemporani...) (III)

prof. dr. Adrian Botez
Pentru mine, istoria cunoaşterii tragediei aromânilor se împarte în două epoci, cu totul distincte: înainte de 1997 şi după 1997…
După această dată, am avut nepreţuitulul privilegiu de a lua legătura cu incontestabilul lider cultural, moral şi spiritual al aromânilor din România, domnul profesor, ziarist şi distins om de cultură, erudit  -  vigurosul şi neîntrecutul patriot Hristu Cândroveanu (autor, împreună cu Kira Iorgoveanu, al primei antologii de poezie cultă aromână – Un veac de poezie aromână , Cartea Româneacă, Buc., 1985, al primei şi singurei ediţii, în româneşte, a epopeii Voshopole, de Nida Boga, Cartea Românească, Buc., 1994, al Caleidoscopului aromân, la care lucrează, neîntrerupt, din 1998, al primei Antologii de poezie străină, tălmăcită în aromână, Ed. Fundaţii Culturale Aromâne “Dimândarea părintească”, Buc., 2003, al re-editării moderne a operelor capitale ale genialului lingvist, istoric şi etnolog Theodor Capidan – în primul rând, a capodoperei Aromânii – Dialectul aromân, Ed. Fundaţiei Culturale Aromâne “Dimândarea părintească”, Buc., 2005 -  autor de romane de mare anvergură ideatică, precum Marea Serenităţii, Cartea Românească, 1996,  a zeci de cărţi despre spiritul aromânesc, dar şi de popularizare a culturii aromâne, de tipul Carte de vacanţă pentru aromâni, Ed. Fundaţiei Culturale Aromâne “Dimândarea părintească”, Aromânii, ieri şi azi, Scrisul Românesc, Craiova, 1995 etc.etc. etc.)  -  de la care, prin generoasa şi înalta sa bunăvoinţă, am avut, lunar, informaţii despre aromâni : domnia sa mi-a furnizat, în egală măsură, cărţi şi documente despre aromâni  -  cât şi ziarele aromâneşti, al căror ctitor şi neobosit redactor este domnia sa: Dimândarea şi Deşteptarea aromânilor  -  pentru editarea şi supravieţuirea cărora dl Cândroveanu, aidoma unui titan din mitologie, a dus adevărate şi grele războaie (în România şi în străinătate)   -  războaie pe care (cum altfel, pentru un titan  -  înfocat, neînduplecat şi autentic patriot?)  -  le-a câştigat, în cea mai mare parte, până de curând… - nu doar spre onoarea şi folosul aromânilor, ci spălând, oarecum, şi ruşinea şi dezonoarea românilor, nord-dunărenilor inerţi, nedemn uitători de fraţi…
Dar de la domnia sa am aflat şi veştile trădării intereselor aromâneşti, chiar de către aromâni…Cel mai flagrant gest de “necinste sufletească” l-a comis însuşi fostul Ministru al Culturii – dl. Ion Caramitru…(aromân, după naştere…). Când s-a dus cărturarul Hristu (nume predestinate Martiriului/Calvarului, de la Hristos…) la acesta din urmă, pentru a solicita un minim ajutor, pentru supravieţuirea singurelor reviste aromâneşti din România (Dimândarea şi Deşteptarea aromânilor), dl. Ion Caramitru (mi-a mărturisit la telefon, cu infinită mâhnire, marele luptător al cauzei “armâneşti”…) ar fi zis cam aşa: “Pentru oricare revistă din România aş da bani, dar niciodată pentru ale tale…”
Nu erau “ale lui”, ci ale fraţilor aromâni, câţi sunt veniţi, cu inimi deschise, de prin străinătăţi, la “obârşie” (socotesc ei, naivii…), în România… - unde şi-au dat toată puterea spirituală, devenind cărturari de neînlocuit (cf. art. “La ce ni-s buni aromânii?”, de Adrian Botez, în revistele ARP – Epoca, Arhiva Românească şi Neamul Românesc). Dar, peste câteva zile, dl. Hristu Cândroveanu s-a lămurit asupra motivaţiei reale a refuzului ministrului: Ion Caramitru primea “Marele Ordin al Sfântului Ierusalim”… Fusese o condiţie “sine qua non”, pusă de Masonerie, să nu aibă/întreţină contacte cu aromânii, cei care fuseseră prea înverşunaţi patrioţi, apărători de “lege (n.n.:creştin-ortodoxă!) şi de ţară”, în perioada interbelică…
Acum vreo doi ani, revista Dimândarea (Director fondator: Hristu Cândroveanu) apărea cu menţiunea (în sfârşit, meritată, se pare, de Guvernul României):  “Mensual de cultură şi literatură aromână, în 12 pagini, editat de Fundaţia Culturală Aromână <<Dimândarea Părintească>>, cu sprijinul Guvernului României  -  Departamentul pentru Românii de Pretutindeni”(s.n.). Dar câte zbateri, cât nesomn, câtă energie consumată, din partea ctitorului Hristu Cândroveanu  -  pentru a se ajunge acolo unde, din start deja (adică, măcar din 1990...), trebuia să fie lucrurile, ca normalitate firească…Dar n-a ţinut minunea decât “trei zile”…
Acum, la începutul verii lui 2007, aflu, tot la telefon, de la titanul rănit şi leul ostenit, de atâta zbucium, HRISTU CÂNDROVEANU - că prigoana “frăţească” iarăşi s-a dezlănţuit: NIMENI DE LA GUVERNUL ROMÂNIEI NU MAI AJUTĂ REVISTELE AROMÂNEŞTI…!!! – nici cu un “firfiric”…Şi ele “mor pe picioare”…
…Şi, tot de la stihialul Moise Aromânesc, profet şi călăuză cultural-spirituală a aromânilor, prin deşertul neînţelegerii/indiferenţei deznădăjduitoare, din partea fraţilor din România (blestemul dihoniei de la Nordul Istrului Sacru…), am aflat şi despre alte mişcări piezişe, ale unor aromâni…Tip Vasile Barba sau Mariana Bara, care, la Simpozionul Comunităţii Aromâne, de la Constanţa, dar şi la un simpozion al minorităţilor, de la Sighişoara, afirmă cum că aromânii nu sunt români, ci ALT popor… -  şi că, în consecinţă, “guvernul României să facă bine să le acorde statutul de minoritate etnică!(s.n.) Chiar aici în România!” -  cf. Dimândarea, Anul XI, nr. 9(47), septembrie 2004  -  art. Împotriva oricărei evidenţe, al d-lui prof. Hristu Cândroveanu. Ce demoni fojgăie prin lumea asta şi ai cui mercenari sunt sus-numiţii?!
…Deşi, în definitiv, istoria ne spune, clar, că a existat faimosul Imperiu româno-bulgar, din secolele XII-XIII, cu capitala la Târnovo, al Asăneştilor  - Ioniţă Asan era numit rex valachorum et bulgarorum, de către papa Innocentius al III-lea, contemporan cu el; “şi au mai fost şi alte începuturi  -  mereu părăsite, de nevoie  -  mai apropiate de noi: Conferinţa de Pace de la Londra şi cea de la Bucureşti, în urma războaielor balcanice din 1912-1913; ca şi o altă alternativă, din 1917, în timpul primului război mondial, şi cea mai recentă, din 1940, când, sub ocrotirea trupelor italiene, s-a întreprins înfiinţarea unui district naţional aromân, în munţii Pindului.”(Cf. Hristu Cândroveanu, Aromânii  -  ieri şi azi, Scrisul Românesc, Craiova, 1995, p. 43).
…Cunoscând noi foarte bine procesele de deznaţionalizare, care au loc în toate nou-intratele state în U.E., dar mai ales în cele slugarnice, prin guvernanţi trădători şi populaţie/locuitori, MAJORITARI,  nepăsători/iresponsabili… - am putea să-i amintim omului pe care-l respectăm atât de mult, atât de onestului şi frământatului patriot Hristu Cândroveanu, că trădarea mişună peste tot, în România contemporană, nu doar în cele câteva puncte nevralgice aromâneşti: milioane de manuale alternative TENDENŢIOASE, urmărind deznaţionalizarea românilor, comandate şi subvenţionate de U.E., s-au “produs” pe bandă rulantă, cât ai bate din palme -  cel mult în câteva luni…Pe când pe cele care să-i înveţe pe “puii de români” identitatea lor cea adevărată, probabil că nu le vor prinde nici măcar nepoţii noştri…Iar cele pentru aromânii din străinătate…Dar mai bine să spunem despre altele…
…Căci problemele aromânilor, în ţările vecine şi “prietene”, sunt mult mai grave…Nici Grecia, nici Albania, nici Bulgaria şi nici Serbia nu oferă, pe pământul ţărilor respective, absolut nicio perspectivă aromânilor: nici de învăţământ în (a)românească, deci nici de existenţă/viaţă, aromânilor  - care, să admitem prin absurd, ar absolvi vreo şcoală în (a)românească…
Şi aromânii sunt plini de modestie, nesolicitând aceste lucruri elementare… - stipulate, zice-se, pe undeva, prin Carta U.E…Păcat că nu gândesc cu un bun-simţ – MĂCAR CÂT DE CÂT APROPIAT!!! - membrii U.D.M.R.-ului din România…(AJUNGÂNDU-SE LA OBRĂZNICIA DE A PRETINDE CA LIMBA ROMÂNĂ SĂ DEVINĂ LIMBĂ STRĂINĂ, ÎN ROMÂNIA… - prin încurajare prezidenţială…) - şi Carta U.E. este “mumă” numai pentru unele naţii, iar pentru altele “ciumă” este…Trebuie să spunem că drepturile istorice ale aromânilor din Peninsula Balcanică nu suferă măcar comparaţie, cu drepturile istorice ale maghiarilor, în Europa…
Iată dubla măsură cu care operează “tătucii” noştri vestici, de la U.E. : României i s-a spus clar, de la bun început, că n-are dreptul de a intra în U.E., dacă nu face guvern cu U.D.M.R-ul. -  pe când o veche membră N.A.T.O. şi U.E., Grecia (la fel ca Franţa…) nu are nici un fel de probleme de “integrare europeană”(?), deşi refuză recunoaşterea minorităţilor etnice (ba le şi prigoneşte, de-adevăratelea, cu temniţă şi teroare!). Iată cuvântul ziarului central Stohos, din Athena:
 “Unde îi veţi întâlni pe aceşti aşa-zişi vlahi, cu limba lor vlăhicească, pe stradă , la târg, la locul lor de muncă, rupeţi-le picioarele, smulgeţi-le limba. Aici este Elada, şi ea este a elenilor. Scopul scuză mijloacele!”  -  din ziarul Stohos-Athena (cf. România liberă, nr. 2135, vineri 4 aprilie 1997, art. Mai sunt tratate, de Florin Cândroveanu.).
Dar iată ceva şi mai şi, în contemporaneitatea europeano-grecească: în nr. 7(137) al Deşteptării, din iulie 2001, la p. 8, se prezintă, de către Mircea Kadar, cazul strigător la cer al lui SOTIRIS BLETSAS (n.n.: de fapt, SOTIR BLEŢA, un arhitect grec, de origine vlahă!), condamnat la 2 februarie 2001 ”la 15 luni închisoare (n.n.: închisoare de “stil” grecesc…- cu tortură “la stroi”…) şi amendă de 500.000 de drahme (cca. 1.400 USD, pentru răspândire de informaţie falsă (potrivit art. 191, al codului penal grec). Adevărata vină? SOTIR BLEŢA a distribuit, în iulie 1995, la un festival aromânesc, o publicaţie a Biroului European pentru Limbi mai Puţin Folosite(EBLUL), al U.E. (Birou în care BLEŢA este “observator”din partea Greciei), publicaţie ce specifică existenţa a 5 limbi minoritare în Grecia: aromâna, arvanita(albaneza), macedo-slava, pomaca(slava macedo-slavilor musulmani) şi turca. În timp ce primarul aromân din Prosotsani (nordul Greciei) a considerat defăimătoare pentru vlahi taxarea limbii lor drept minoritară, deputatul <<Noii Democraţii>>, Evghenios Haitidis (s.n. - n.n.: uite cum se căpătuiesc  unii, de la naştere, cu nume predestinate…), l-a acuzat de răspândire de informaţii false, cerând urmărirea în justiţie…” No comment!
            Finalul art. d-lui Mircea Kadar:”Cea de-a 10-a Curte de Justiţie din Atena a decis că referirea la alte limbi decât greaca, vorbite în Grecia, constituie un delict criminal. (…) Iată că în Grecia, stat N.A.T.O., deci al democraţiei (n.n.: da, n-au încotro de atâta “democraţie”!!! - …de aşa “democraţie” a murit şi sărmanul Socrate…), românii nici măcar n-au voie să declare că există, limba lor fiind considerată un fel de …bâiguială! A venit vremea să ne îndreptăm şira spinării şi să emitem şi noi legitimaţii de român. C-aşa-i în U.E. şi în N.A.T.O.!”
            Din nou: “No comment!” – nu-i aşa? Cam ar fi timpul să ne trezim, fie şi pentru că aşa ne tot zice, de zor (şi cam degeaba…), imnul naţional…
                                                                                         
prof. dr. Adrian Botez
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Vesti%20despre%20asasinate%20in%20modernitate%20de%20Biotez.htm

“LA CE NI-S BUNI AROMÂNII…!?”(II)

“LA CE NI-S BUNI AROMÂNII…!?”(II)

de Adrian Botez | Martie 25, 2010
Ca să-mi confirme, încă o dată, tristul adevăr al lipsei de solidaritate a românilor – moştenire, zice-se, de la traci – am auzit într-o zi o voce a unui om nu prost, ci inconştient, ca nu puţini români de azi, zicând: “La ce ni-s buni şi basarabenii ăştia? Lasă-i să stea acolo, cu ruşii lor! Dac-or veni la noi, îi avem iar, în România, pe cioloveci…!”
Da, te pomeneşti că stimabilul respectiv – şi câţi ca el… – tocmai de aceea îi uită, dimpreună cu guvernanţii României de după 1989, şi pe aromâni, adică să nu-i avem în România, Doamne fereşte-ne, iar pe fanarioţi! “Cugetătorul Nuşici zice pe undeva: <> – iar eu aş mai adăuga una: << Să te ferească Dumnezeu de ce-şi fac românii unul altuia>>”(cf. Teohar Mihadaş, Aromânii şi rolul lor în Balcani).
Nu erau de-ajuns nemerniciile spuse de “fraţii ortodocşi” greci pe seama aromânilor (au ajuns să-I numească până şi …”popor de homosexuali”!) – trebuia şi noi, acum, fraţi de sânge, să-i scuipăm în obrazul lor de Hristos Atotîndurător! Căci pesemne, fără această Golgotă a trădării lui Iuda şi a Sacrificiului Mielului – Neamul Românesc n-ar putea împlini misiunea sfântă ce-o are pe Pământ, între toate neamurile.
La ce-s buni aromânii – ROMÂNII ABSOLUŢI, cum le zicea Petre Ţuţea?!…
Întâi, să fie soldaţi eroici ai lui Alexandru Macedon, cuceritorul lumii – asta, înainte chiar de a se altoi cu sânge traianic, de romani (tot de cuceritori ai celor patru zări) şi a căpăta nume de români-aromâni. Apoi au fost buni “să reprezinte populaţiile latine în Imperiul Bizantin”(cf. V.Tega, Aromânii, aceşti necunoscuţi), apoi, tot buni au fost să întemeieze, între sec. X-XII, “state independente: Vlahia Mare (în Tesalia), Vlahia Mică (în Etolia), Vlahia de Sus sau Anovlahia (în Epir) şi Mica Vlahie Albă, formând astfel baza Imperiului Româno-Bulgar”(cf. V.Tega, art. cit.). Şi tot buni au fost să mai tempereze trufia prădalnică a împăraţilor bizantini şi a unora dintre cruciaţi.
În timpul turcilor, mulţi dintre aromâni s-au refugiat în munţii Pind şi Balcani, dar de asemenea mulţi, în sec. XVIII, au jalonat drumul dintre Constantinopol şi Viena (însă şi spre Italia; Germania – până în America, la Philadelphia), cu Agenţii Comerciale Macedonene, aproape MONOPOLURI!!! Unii i-au numit chiar evreii Europei – dar ei erau creştini adevăraţi, deci binefăcători; ceea ce se uită, de mulţi, este că oraşul Trieste, în mare parte, este o creaţie a Companiei Macedonene (cf. N.Iorga, Macedonenii), şi că întregul comerţ şi artizanat din Zemun (punct-cheie al comerţului între Austria şi Turcia) erau aromâne (cf. istoricul sârb, de origine aromână, Duşan Popovici – care mai afirmă ceva extraordinar: aromânii au născut burghezia sârbă contemporană: “Aromânii erau (n.n.: atenţie, vorbeşte un istoric sârb!), din punct de vedere intelectual şi artistic, cu mult superiori germanilor şi sârbilor(…) influenţa lor a fost foarte mare, mai ales la populaţia oraşelor, unde au pus bazele comerţului sârbesc(…). Când într-o zi se va face analiza sângelui marilor noştri oameni, se va vedea că un mare număr dintre ei(…) aerau urmaşii acestor oameni – macedoromânii(…). Din rândurile lor au ieşit cei mai mari filantropi ai noştri: Anastasijevici, Bozdu, Trandafil şi alţii(…), nume ilustre din viaţa literară şi artistică a Serbiei (…)”. Într-o altă ramură, fraţii Manaki, pionieri ai cinematografului, de reputaţie europeană, au fost aromâni din Macedonia (cf. Neagu Giuvara, Diaspora aromână în sec. XVIII-XIX).
Aspiraţiile de unitate de stat şi independenţă ale Albaniei (1912) au fost susţinute de aromâni (cf. Gelcu Maksutovici, Raporturile dintre albanezi şi aromâni, la începutul sec. XX): ”Aproape că nu se făcea deosebire între acţiunile albanezilor şi aromânilor (…) se constituie un Comitet Cultural Studenţesc, în cadrul Societăţii Albaneze “DRITA”, din care făceau parte Dobre Ionescu Bujor, Alex. Paraschivescu, Ovidiu Tino, Mărăşescu Teodor, Gheorghe Lazăr, Dumitru Anghel, Rene Polizu şi Pandele Dormişe – după cum se poate constata, majoritatea o constituiau aromânii(…), la fel în componenţa noului Comitet al Societăţii “DRITA”, ales în 1907, format din N.N.Naciu, preşedinte Nik Hristu şi Manole Boscu, vicepreşedinţi – Ion Hristu Pani, D.Tacica, Marcu Trifan, Mihalache Belo, P. Dumitru, membri – Ilie V.Costuri, casier – Theodor Cona, secretar – teodor Lopa, Naum Gheorghe, Ilie Th. Emanoil, cenzori – iar ca preşedinte onorific continuă să fie Dimitrie Butculescu”.
Puţini ştiu că însăşi Ungaria şi Grecia datorează, în mare parte, unui aromân, SIMEON GHEORGHE SINA, întemeierea lor ca state moderne: “instituţii fundamentale ale statelor mai sus amintite îi datoresc existenţa lor (…); el a contribuit (n.n.: şi acum urmează un citat dintr-un document maghiar): <>
În faţa acestor opere, un glumeţ (n.n.: şi nu prea…) ar putea spune că baronul Sina a întemeiat, cu ajutorul ungurilor – statul maghiar însuşi” (cf. Victor Papacostea, Civilizaţie românească şi civilizaţie balcanică). Bancherul Sina era “deţinător al uneia dintre cele mai mari averi din Europa” – aliindu-se cu ţarul Rusiei, împotriva Rotschil-ilor (cf. Neagu Djuvara, op. cit.). Ironia sfântă a sorţii a făcut ca victimele grecilor – aromânii – să fie binefăcătorii călăilor lor! (după strictul model Cristic) şi să sprijine, o istorie întreagă, “helenismul”, să fie eroi şi martiri pentru “elephteria” (libertatea) grecilor, în 1921 (cf. Neagu Djuvara, op. cit.), Theodor Colocotroni, generalissimul armatelor din Peloponez, generalul Coletti Constantin, Rhigas Phereos, autorul Marseillaisei grecilor – apoi, în bătălia eteristă, pe pământ românesc: Iordaki Olimpiotul, Iani Farmaki şi Diamandi Giuvara (toţi, morţi martiric, pentru independenţa statului grec!). Baronul Sina nu şi-a uitat “patria de origină” (Grecia…): “Între altele, înfiinţează, dotându-le bogat, Observatorul şi Academia din Athena(…). Recunoscătoare (n.n.: faţă de individ, iar nu faţă de etnia din care provenea), Grecia îl numeşte ministrul său la Viena, München şi Berlin”(cf. Neagu Djuvara, op. cit.).
Francezul Victor Berard, profesor la Écoles des Sciences Politique, din Paris:”Valahii au fost, de 50 de ani, binefăcătorul elenismului. Aproape toate monumentele din Athena – Academia, Observatorul, Polytechnion etc. – au fost construite de valahi. Aproape toţi donatorii celebri, ale căror donaţii şi cadouri au sprijinit statul şi comunităţile greceşti, sunt de rasă valahă: baronul Sina este valah din Moscopolis, Dumbas este valah din Nikuliţa – Tuşiţă, Sturnari, Averof sunt valahi din Meţovo.”
Blestemată soartă! Cum răsplătesc grecii binefacerile constructorilor Athenei moderne, cum răsplătesc sârbii şi toţi vecinii, pe ctitorii lor valahi?
Cu prigoană, silnicie, asimilare forţată. Şi totuşi, neclintiţi au fost românii-aromâni în credinţa lor în Hristos, şi asta o remarcă străinul-sârb (deci, oarecum, “adeversar balcanic”…) Duşan Popovici: ”dintre toate popoarele din Balcani, ei (aromânii) au rămas cei mai perseverenţi ataşaţi credinţei lor (…). AU PREFERAT SĂ ÎNDURE ORICE, DECÂT SĂ SE LEPEDE DE LEGEA (CREDINŢA) LOR ”(s.n.). Aromânii, ctitorii “Balcanilor moderni şi ai Europei Centrale Moderne”.
Cine vrea să recunoască acest adevăr absolut ştiinţific, azi, la Consiliul Masonic al Europei? Vin, vin fraţii din Sudul Apei (Dunării…), mai ageri – către fraţii din Nordul Apei – fraţi care iar…stau să adoarmă în post, gata să-şi uite Sfinţenia Misiunii de Neam Ales (cf. Mihai Eminescu, Misiunea noastră ca stat). Unitar întru Făptuire: “Apa unui izvoraş de pe umărul unui munte înalt, atâta timp cât el nu va seca, ea va curge mereu pe panta acelui munte din care ţâşneşte – nu o vei putea-o da peste capul muntelui, chiar dacă în josul ei ai ridica un zid mai înalt decât acel munte. Izvoraşul vieţii munteneşti a aromânilor îşi mână stropii lui spre plaiurile României. Monstruozităţile <> ce ar încerca stăvilirea sau devierea lor, drept răsplată vor fi spălate de aceşti stropi de orice murdărie, fără însă a putea fi stăviliţi”(cf. Tache Papahagi, Aromânii, 1932).
Şi ei, veniţi la Învierea de Neam, ne dăruiesc nu doar averi materiale (a se vedea moştenirea Gojdu, de care statul român îşi bate joc, cedând-o, iresponsabil, fără ruşine, Ungariei!!! – dar şi moştenirile Mocioni, Dumba, Darvari, Ruja, Bellu, Hagi Mosco, Meitani etc.); ei ne dăruiesc sufletul lor – vâlvătaie, iar românilor din Nord de Dunăre le-au dat pleiade de oameni ieşiţi din comun prin spiritualitate – ca Dosoftei (Barila), Ion Neculce; muşata, frumoasa Teodora, mama lui Mihai Viteazul (…). Urmează Şaguna, Gojdu, Vulcan (“naşul” lui Eminescu…), Mesota, Sina, Cavaliotti, Roja, Boiagi, Mocioni, Goga după bunic, Blaga după mamă, Titu Maiorescu după mamă, Bolintineanu, Odobescu după mamă, Dimitrie Anghel (“poetul florilor”…) după mamă, Carafoli – creatorul aeronauticii româneşti, medici de seamă, creatorii primelor spitale din România, cărturari de elită, ca Naum, Bezdechi, Murnu, Capidan, Caracostea, Papacostea (familii întregi!), cei 4 Papahagi, Iorga după bunic, Tache Ionescu – mare politician etc. – apoi actori ca Vraca cel cu glas de tunet, Caragiu – acel Anthony Quinn al scenei româneşti – chiar şi sportivi de excepţie, precum “drăcuşorul “ de Gaţu şi “dracul “ de Hagi(…)”(cf. Teohar Mihadaş, op. cit.).
Se spune că şi Eminescu ar fi descendent, pe linie paternă, de aromâni. Şi eu cred că altfel nici nu se poate: căci unde-i focul mai mare, unde-i instinctul naţional mai viu – acolo trebuie să fie toate geniile noastre! (Chiar dacă istoria actuală, comandată din exterior, respinge orice discuţie, pe faţă şi cu documente pe masă, despre Mişcarea Legionară – trebuie să ştiţi că cei mai înfocaţi tineri patrioţi şi cinstiţi apărători ai creştinismului şi ai Spiritului Neamului Românesc, din Legiune, au fost “macedonenii” – dintre care îl amintim aici doar pe martirul/mucenicul Sterie Ciumetti, cel mai credincios şi profund înţelegător al Misiunii Arhanghelice, izbăvitoare de Rău nu doar a României, ci a planetei Terra! – a lui Corneliu Zelea Codreanu). Dar Ţara Unitară şi Suverană a Românilor Liberi are obligaţii de sânge şi onoare, faţă de fraţii neliberi, martirizaţi în istoria omenirii, acolo, în Sudul Apei Uitării: AROMÂNII.
“Dar România, statul cel mai important din sud-estul european, poate purta, trebuie să poarte tratative în acest sens (pentru obţinerea de drepturi culturale pentru aromânii din sudul Dunării), cu Grecia, Albania, Macedonia, Bulgaria. În definitiv, nu se cer decât drepturi dobândite deja în trecut. Este acesta un lucru imposibil, într-o Europă care şi-a făcut un crez de onoare din respectarea drepturilor minorităţilor naţionale? (cf. Hristu Cândroveanu, Matricea stilistică românească – în Caleidoscop Aromân – care, prin volumele I-III, ne-a oferit o parte din documentaţia prezentei lucrări).
La ce ni-s buni aromânii?!…
Ni-s buni, ca să nu uităm cine suntem. Ei, aromânii, sunt, în spiritul lor arzător în România, ca şi-n Sudul Apei Sacre şi Blestemate (totodată) – “buletinul de identitate” al tuturor românilor-români. Dar fie că vor sau nu ele, aromânii sunt “buletinul de veritabilă identitate” al tuturor naţiunilor balcanice moderne şi al unora dintre cele mai trufaşe/arogante ţări din Centrul Europei.
*
UN TITAN AROMÂN: profesorul, cărturarul şi luptătorul HRISTU CÂNDROVEANU. VEŞTI DESPRE “ASASINATE ÎN MODERNITATE”…
(aromânii, sub politica grecilor contemporani…)(III)
Pentru mine, istoria cunoaşterii tragediei aromânilor se împarte în două epoci, cu totul distincte: înainte de 1997 şi după 1997…
După această dată, am avut nepreţuitulul privilegiu de a lua legătura cu incontestabilul lider cultural, moral şi spiritual al aromânilor din România, domnul profesor, ziarist şi distins om de cultură, erudit – vigurosul şi neîntrecutul patriot Hristu Cândroveanu (autor, împreună cu Kira Iorgoveanu, al primei antologii de poezie cultă aromână – Un veac de poezie aromână , Cartea Româneacă, Buc., 1985, al primei şi singurei ediţii, în româneşte, a epopeii Voshopole, de Nida Boga, Cartea Românească, Buc., 1994, al Caleidoscopului aromân, la care lucrează, neîntrerupt, din 1998, al primei Antologii de poezie străină, tălmăcită în aromână, Ed. Fundaţii Culturale Aromâne “Dimândarea părintească”, Buc., 2003, al re-editării moderne a operelor capitale ale genialului lingvist, istoric şi etnolog Theodor Capidan – în primul rând, a capodoperei Aromânii – Dialectul aromân, Ed. Fundaţiei Culturale Aromâne “Dimândarea părintească”, Buc., 2005 – autor de romane de mare anvergură ideatică, precum Marea Serenităţii, Cartea Românească, 1996, a zeci de cărţi despre spiritul aromânesc, dar şi de popularizare a culturii aromâne, de tipul Carte de vacanţă pentru aromâni, Ed. Fundaţiei Culturale Aromâne “Dimândarea părintească”, Aromânii, ieri şi azi, Scrisul Românesc, Craiova, 1995 etc.etc. etc.) – de la care, prin generoasa şi înalta sa bunăvoinţă, am avut, lunar, informaţii despre aromâni : domnia sa mi-a furnizat, în egală măsură, cărţi şi documente despre aromâni – cât şi ziarele aromâneşti, al căror ctitor şi neobosit redactor este domnia sa: Dimândarea şi Deşteptarea aromânilor – pentru editarea şi supravieţuirea cărora dl Cândroveanu, aidoma unui titan din mitologie, a dus adevărate şi grele războaie (în România şi în străinătate) – războaie pe care (cum altfel, pentru un titan – înfocat, neînduplecat şi autentic patriot?) – le-a câştigat, în cea mai mare parte, până de curând… – nu doar spre onoarea şi folosul aromânilor, ci spălând, oarecum, şi ruşinea şi dezonoarea românilor, nord-dunărenilor inerţi, nedemn uitători de fraţi…
Dar de la domnia sa am aflat şi veştile trădării intereselor aromâneşti, chiar de către aromâni…Cel mai flagrant gest de “necinste sufletească” l-a comis însuşi fostul Ministru al Culturii – dl. Ion Caramitru…(aromân, după naştere…). Când s-a dus cărturarul Hristu (nume predestinate Martiriului/Calvarului, de la Hristos…) la acesta din urmă, pentru a solicita un minim ajutor, pentru supravieţuirea singurelor reviste aromâneşti din România (Dimândarea şi Deşteptarea aromânilor), dl. Ion Caramitru (mi-a mărturisit la telefon, cu infinită mâhnire, marele luptător al cauzei “armâneşti”…) ar fi zis cam aşa: “Pentru oricare revistă din România aş da bani, dar niciodată pentru ale tale…”
Nu erau “ale lui”, ci ale fraţilor aromâni, câţi sunt veniţi, cu inimi deschise, de prin străinătăţi, la “obârşie” (socotesc ei, naivii…), în România… – unde şi-au dat toată puterea spirituală, devenind cărturari de neînlocuit (cf. art. “La ce ni-s buni aromânii?”, de Adrian Botez, în revistele ARP – Epoca, Arhiva Românească şi Neamul Românesc). Dar, peste câteva zile, dl. Hristu Cândroveanu s-a lămurit asupra motivaţiei reale a refuzului ministrului: Ion Caramitru primea “Marele Ordin al Sfântului Ierusalim”… Fusese o condiţie “sine qua non”, pusă de Masonerie, să nu aibă/întreţină contacte cu aromânii, cei care fuseseră prea înverşunaţi patrioţi, apărători de “lege (n.n.:creştin-ortodoxă!) şi de ţară”, în perioada interbelică…
Acum vreo doi ani, revista Dimândarea (Director fondator: Hristu Cândroveanu) apărea cu menţiunea (în sfârşit, meritată, se pare, de Guvernul României): “Mensual de cultură şi literatură aromână, în 12 pagini, editat de Fundaţia Culturală Aromână <>, cu sprijinul Guvernului României – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni”(s.n.). Dar câte zbateri, cât nesomn, câtă energie consumată, din partea ctitorului Hristu Cândroveanu – pentru a se ajunge acolo unde, din start deja (adică, măcar din 1990…), trebuia să fie lucrurile, ca normalitate firească…Dar n-a ţinut minunea decât “trei zile”…
Acum, la începutul verii lui 2007, aflu, tot la telefon, de la titanul rănit şi leul ostenit, de atâta zbucium, HRISTU CÂNDROVEANU – că prigoana “frăţească” iarăşi s-a dezlănţuit: NIMENI DE LA GUVERNUL ROMÂNIEI NU MAI AJUTĂ REVISTELE AROMÂNEŞTI…!!! – nici cu un “firfiric”…Şi ele “mor pe picioare”…
…Şi, tot de la stihialul Moise Aromânesc, profet şi călăuză cultural-spirituală a aromânilor, prin deşertul neînţelegerii/indiferenţei deznădăjduitoare, din partea fraţilor din România (blestemul dihoniei de la Nordul Istrului Sacru…), am aflat şi despre alte mişcări piezişe, ale unor aromâni…Tip Vasile Barba sau Mariana Bara, care, la Simpozionul Comunităţii Aromâne, de la Constanţa, dar şi la un simpozion al minorităţilor, de la Sighişoara, afirmă cum că aromânii nu sunt români, ci ALT popor… – şi că, în consecinţă, “guvernul României să facă bine să le acorde statutul de minoritate etnică!(s.n.) Chiar aici în România!” – cf. Dimândarea, Anul XI, nr. 9(47), septembrie 2004 – art. Împotriva oricărei evidenţe, al d-lui prof. Hristu Cândroveanu. Ce demoni fojgăie prin lumea asta şi ai cui mercenari sunt sus-numiţii?!
…Deşi, în definitiv, istoria ne spune, clar, că a existat faimosul Imperiu româno-bulgar, din secolele XII-XIII, cu capitala la Târnovo, al Asăneştilor – Ioniţă Asan era numit rex valachorum et bulgarorum, de către papa Innocentius al III-lea, contemporan cu el; “şi au mai fost şi alte începuturi – mereu părăsite, de nevoie – mai apropiate de noi: Conferinţa de Pace de la Londra şi cea de la Bucureşti, în urma războaielor balcanice din 1912-1913; ca şi o altă alternativă, din 1917, în timpul primului război mondial, şi cea mai recentă, din 1940, când, sub ocrotirea trupelor italiene, s-a întreprins înfiinţarea unui district naţional aromân, în munţii Pindului.”(Cf. Hristu Cândroveanu, Aromânii – ieri şi azi, Scrisul Românesc, Craiova, 1995, p. 43).
…Cunoscând noi foarte bine procesele de deznaţionalizare, care au loc în toate nou-intratele state în U.E., dar mai ales în cele slugarnice, prin guvernanţi trădători şi populaţie/locuitori, MAJORITARI, nepăsători/iresponsabili… – am putea să-i amintim omului pe care-l respectăm atât de mult, atât de onestului şi frământatului patriot Hristu Cândroveanu, că trădarea mişună peste tot, în România contemporană, nu doar în cele câteva puncte nevralgice aromâneşti: milioane de manuale alternative TENDENŢIOASE, urmărind deznaţionalizarea românilor, comandate şi subvenţionate de U.E., s-au “produs” pe bandă rulantă, cât ai bate din palme – cel mult în câteva luni…Pe când pe cele care să-i înveţe pe “puii de români” identitatea lor cea adevărată, probabil că nu le vor prinde nici măcar nepoţii noştri…Iar cele pentru aromânii din străinătate…Dar mai bine să spunem despre altele…
…Căci problemele aromânilor, în ţările vecine şi “prietene”, sunt mult mai grave…Nici Grecia, nici Albania, nici Bulgaria şi nici Serbia nu oferă, pe pământul ţărilor respective, absolut nicio perspectivă aromânilor: nici de învăţământ în (a)românească, deci nici de existenţă/viaţă, aromânilor – care, să admitem prin absurd, ar absolvi vreo şcoală în (a)românească…
Şi aromânii sunt plini de modestie, nesolicitând aceste lucruri elementare… – stipulate, zice-se, pe undeva, prin Carta U.E…Păcat că nu gândesc cu un bun-simţ – MĂCAR CÂT DE CÂT APROPIAT!!! – membrii U.D.M.R.-ului din România…(AJUNGÂNDU-SE LA OBRĂZNICIA DE A PRETINDE CA LIMBA ROMÂNĂ SĂ DEVINĂ LIMBĂ STRĂINĂ, ÎN ROMÂNIA… – prin încurajare prezidenţială…) – şi Carta U.E. este “mumă” numai pentru unele naţii, iar pentru altele “ciumă” este…Trebuie să spunem că drepturile istorice ale aromânilor din Peninsula Balcanică nu suferă măcar comparaţie, cu drepturile istorice ale maghiarilor, în Europa…
Iată dubla măsură cu care operează “tătucii” noştri vestici, de la U.E. : României i s-a spus clar, de la bun început, că n-are dreptul de a intra în U.E., dacă nu face guvern cu U.D.M.R-ul. – pe când o veche membră N.A.T.O. şi U.E., Grecia (la fel ca Franţa…) nu are nici un fel de probleme de “integrare europeană”(?), deşi refuză recunoaşterea minorităţilor etnice (ba le şi prigoneşte, de-adevăratelea, cu temniţă şi teroare!). Iată cuvântul ziarului central Stohos, din Athena:
“Unde îi veţi întâlni pe aceşti aşa-zişi vlahi, cu limba lor vlăhicească, pe stradă , la târg, la locul lor de muncă, rupeţi-le picioarele, smulgeţi-le limba. Aici este Elada, şi ea este a elenilor. Scopul scuză mijloacele!” – din ziarul Stohos-Athena (cf. România liberă, nr. 2135, vineri 4 aprilie 1997, art. Mai sunt tratate, de Florin Cândroveanu.).
Dar iată ceva şi mai şi, în contemporaneitatea europeano-grecească: în nr. 7(137) al Deşteptării, din iulie 2001, la p. 8, se prezintă, de către Mircea Kadar, cazul strigător la cer al lui SOTIRIS BLETSAS (n.n.: de fapt, SOTIR BLEŢA, un arhitect grec, de origine vlahă!), condamnat la 2 februarie 2001 ”la 15 luni închisoare (n.n.: închisoare de “stil” grecesc…- cu tortură “la stroi”…) şi amendă de 500.000 de drahme (cca. 1.400 USD, pentru răspândire de informaţie falsă (potrivit art. 191, al codului penal grec). Adevărata vină? SOTIR BLEŢA a distribuit, în iulie 1995, la un festival aromânesc, o publicaţie a Biroului European pentru Limbi mai Puţin Folosite(EBLUL), al U.E. (Birou în care BLEŢA este “observator”din partea Greciei), publicaţie ce specifică existenţa a 5 limbi minoritare în Grecia: aromâna, arvanita(albaneza), macedo-slava, pomaca(slava macedo-slavilor musulmani) şi turca. În timp ce primarul aromân din Prosotsani (nordul Greciei) a considerat defăimătoare pentru vlahi taxarea limbii lor drept minoritară, deputatul <>, Evghenios Haitidis (s.n. – n.n.: uite cum se căpătuiesc unii, de la naştere, cu nume predestinate…), l-a acuzat de răspândire de informaţii false, cerând urmărirea în justiţie…” No comment!
Finalul art. d-lui Mircea Kadar:”Cea de-a 10-a Curte de Justiţie din Atena a decis că referirea la alte limbi decât greaca, vorbite în Grecia, constituie un delict criminal. (…) Iată că în Grecia, stat N.A.T.O., deci al democraţiei (n.n.: da, n-au încotro de atâta “democraţie”!!! – …de aşa “democraţie” a murit şi sărmanul Socrate…), românii nici măcar n-au voie să declare că există, limba lor fiind considerată un fel de …bâiguială! A venit vremea să ne îndreptăm şira spinării şi să emitem şi noi legitimaţii de român. C-aşa-i în U.E. şi în N.A.T.O.!”
Din nou: “No comment!” – nu-i aşa? Cam ar fi timpul să ne trezim, fie şi pentru că aşa ne tot zice, de zor (şi cam degeaba…), imnul naţional…
***
prof. dr. Adrian Botez
http://www.glascomun.info/2010/03/%E2%80%9Cla-ce-ni-s-buni-aromanii%E2%80%A6%E2%80%9Dii/