joi, 9 februarie 2012

SPINOASA PROBLEMĂ A AROMÂNILOR

SPINOASA PROBLEMĂ A
AROMÂNILOR

Aromânii –“fraţi di mumă şi di-un tată”
O ISTORIE… (I) 
  Nu cred să fie pe lumea asta vreun neam cu o istorie  mai sublimă şi mai ingrată  -  decât
Neamul Frate Geamăn de la Sudul Apei Uitării(Dunărea…):  AROMÂNII .  Cel puţin,
Europa nu cunoaşte neam mai eroic şi, totodată , mai ignorat(de însuşi Fratele Geamăn de la
Nordul Apei  -  noi,  românii traianici, nordici, îi ignorăm, de mult  şi  vinovat,  pe fraţii
noştri gemeni  -  românii aurelianici, sudici!!!)  -  decât ramura de sud a trunchiului traco-
român.
 “Aromânii, armânii sau  rumânii, cum îşi zic ei,  macedonenii, cuţovlahii  şi
ţânţarii(adică Fiii Cezarului  -  sânî=fii, ţar=împărat), cum îi poreclesc grecii şi sârbii, sunt
cea mai veche seminţie  şi cea mai eugenică, adică mai nobilă, dintre toate câte trăiesc în
sudul Dunării. Ei sunt populaţia aborigenă, vrednici urmaşi ai stihiei traco-ilire, peste care s-
a altoit demnitatea romană: mister tracic  şi pragmatism roman”(cf. Teohar Mihadaş  - art.
Aromânii şi rolul lor în Balcani).                                                               
 “Moştenitori direcţi ai vechii civilizaţii trace, aromânii sunt, prin limba  şi cultura lor,
singurii reprezentanţi, la Sudul Dunării, ai latinităţii balcanice, născută odată cu cucerirea
Macedoniei de către Legiunea a V-a romană, în anul 168 î.H.”(cf. Vasile Tega – art.
Aromânii: aceşti necunoscuţi).
 “Sobri, având instinct de căsnicie şi industrie  -  românii sunt, în privinţa acestor calităţi,
cu mult superiori acelora ce vorbesc greceşte  -  sunt însă inferiori greco-slavilor
în…şiretlicuri. Toţi aceşti ciobani simpli şi de rând au o  eminentă aptitudine pentru lucrări
în metal. Armele  şi armăturile lucrate în aur  şi argint, pe care le admirăm la arnăuţi  şi
palicari (grecotei) au ieşit din atelierele vlahilor”(cf. Mihai Eminescu – art.  Românii
Peninsulei Balcanice).
 Întrebă, azi, pe Calea Victoriei, în plin Bucureşti  -  şi ai să vezi câţi români au auzit de
fraţii “aromâni”. Aşa guvernanţi avem  azi  -  aşa  şcoală de conştiinţă  şi suflet avem  azi.
Cum să nu îndrăznească grecii să înfăptuiască, de sute de ani  -  etnocidul, prin asimilarea
forţată (în dispreţul oricăror reglementări legale internaţionale)  -  al aromânilor? Grecii,
“fraţii noştri ortodocşi”  -  îi numesc pe  eroii luptei pentru păstrarea identităţii de neam:
“renegaţi ai elenismului”, acuzându-i că “visează la românizarea greco-românilor”. Când n-
ai fost niciodată altceva decât român  -  nu poţi “renega elenismul”. Iar a zice greco-români 
-  “expresia(…) e tot atât de improprie ca şi afirmarea că iedul e fiul zimbrului”(cf. Mihai
Eminescu – art. Despre Apostol Margarit).
 O, răsfoind scrierile străinilor despre aromâni,  ţi se face ruşine că eşti…român din
Nord…Căci iată ce ştia evreul Beniamin Tudela, rabin, la 1770, despre valahii-aromâni din
Munţii Balcanilor:”Nimeni nu se poate război cu ei, nici un rege nu poate domni asupra
lor.”
 Cine mai  ştie azi, dintre “nepoţii lui Traian” – că strămoşii săi valahi, din sudul Apei
Blestemului Uitării (Dunărea…)  -  între 1187 şi 1373, sub conducerea lui Petru şi Asan şi ai
  1urmaşilor lor, toţi principi valahi din Balcani  -  nu erau doar nişte bieţi ciobani, nici doar
armurieri, negustori etc.  -  ci au fost RĂZBOINICII NEBIRUIŢI AI RĂSĂRITULUI
BALCANIC? I-au snopit în bătaie, pur şi simplu, pe trufaşii împăraţi greci ai Bizanţului, ba
şi pe cruciaţii latini, din Apus, nu mai puţin(decât grecii bizantini) infectaţi de păcatul
superbiei: “Valahii(…) au coborât din munţii lor sub conducerea celor doi fraţi, s-au unit cu
bulgarii şi au făcut prăpăd în imperiu(…). Bulgarii şi valahii au năvălit aici(…) în timpul
nopţii  şi au făcut un adevărat măcel asupra armatei greceşti. Cantacuzen(n.m.:
împăratul!…), cu numai o mână de oameni, abia a putut să se salveze la
Constantinopol(…). Au luat săbiile(…) s-au năpustit asupra grecilor (conduşi de însuşi
împăratul Isaac Angelos) mai repede decât rostim noi vorba  şi i-au ucis pe toţi cei ce
luptau(…). Asan îl surprinde (n.m: tot pe “falnicul” Angelos…) într-o trecătoare şi(…) i-a
omorât cea mai mare parte din oştire(…). Isaac a căzut prizonier, cea mai mare parte a
ostaşilor săi este ucisă(…). Alexis Comnen (n.m.: împăratul Bizanţului!) ceru pace (n.m.:
cuţo-vlahilor, vlahilor  şchiopi!  -  “poporului de homosexuali”, cum i-au calomniat,
grosolani, grecii, mai târziu…) . Ioniţă puse de se construi o maşină de război în patru
laturi(…)  şi cu ajutorul ei pătrunse în oraş(n.m.: Varna), după trei zile de asalturi(…).
Ioniţă(n.m.: regele vlahilor), care fusese uns  şi recunoscut de către Papă, a hotărât să le
facă război cruciaţilor (n.m.: cruciaţii puşi pe jaf…, că doar jefuiau doar pe nişte fraţi
ortodocşi…) îi lovi pe latini, care fură spulberaţi” etc. (cf. Mihail Kogălniceanu – Vlahii de
la sud de Dunăre).
 Apoi, au venit turcii “păgâni”  -  dar nu le-au fost duşmani mai mari românilor din Sud,
decât “fraţii greci ortodocşi”  -  pârâtori la Sublima Poartă  -  cu grea năpastă asupra
cuţovlahilor.
*
Vă va fi greu să răspundeţi la întrebarea cine-i “ortodox” şi cine-i “păgân”  -  când veţi face
lectura privilegiilor acordate aromânilor de către turci, în sec. XVI, printr-un vizir
recunoscător faţă de ospitalitatea celnicului (n.n.: stăpân de turme)  Sterie Floca ( aromân),
din Meţovo :
 ”Orice persoană de orice religie  şi condiţie ar fi, care se va refugia la districtul
Meţovo,  şi oricare ar fi motivele pentru care s-a refugiat acolo, nu va putea fi niciodată
urmărită şi reclamată de nici o autoritate.
Orice musulman care va trece prin districtul Meţovo trebuie să considere acest pământ CA
PĂMÂNT SACRU;  şi la ieşirea sa din ţinut SĂ SCOATĂ POTCOAVELE DE LA CAI,
CA SĂ NU IA DIN ACEASTĂ ŢARĂ NICI CÂT NEGRUL DE SUB UNGHIE (s.n.).”
Se pare că Duhul Sfânt bate pretutindeni  -  şi pe unde-i este voia  - şi i-a ales şi pe aceşti
musulmani, din sec. XVI : respectul sacrei ospeţii, determină recunoaşterea ţinutului ospeţiei
ca BISERICĂ-AZIL SACRU. Dar pe grecii ortodocşi  -  ce i-a atins? Să vedem.
Pe 9/22 mai 1905, ca urmare a ULTIMATUMULUI ÎNAINTAT SULTANULUI
(sic! – am avut şi astfel de conducători!) de către regele României, Carol I (nemulţumit de
rezolvarea problemei drepturilor aromâneşti în Rumelia  -  conflictul fiind între valiul din
Ianina şi greci, pe de o parte  -  şi aromâni, pe de alta)  -  s-a dat o iradea (hotărâre), prin 
care se acordau aromânilor privilegiile cerute  şi se anunţa pedepsirea valiului din Ianina.
Care a fost reacţia Patriarhiei Greceşti şi a Athenei, în aceste circumstanţe? “Patriarhul grec
a protestat  (n.n.: evident, împotriva iradelei…). Violenţa criminală a bandelor greceşti a
făcut restul” (cf. H.N. Braisford).
  2Ghiciţi cine conducea bandele  de criminali greci? “Episcopii greci din Monastir,
Katerino, Grebovo, Drama  şi Kozani (…) organizează bande de tâlhari, care pedepsiră
crunt pe aromâni, pentru că voiseră să-şi păstreze naţionalitatea, prin mijlocul bisericii şi
şcolii” (cf. N.Iorga).
Nu trebuie să fiţi aşa uimiţi -  grecii au şi sfinţi bandiţi (sic!) : “Sfântul” Cosma
(“el – Cosma – cutează a arunca anatema pe toţi acei români care vor mai vorbi limba
română (…) Cosma spunea că Dumnezeu foloseşte aromâna numai când vorbeşte cu
diavolul” (cf. Weigand, 1895, V, 146).  “<<Eroica>> faptă a lui Cosma a fost
recompensată cu sanctificarea(!!!): “proclamară (n.n.: clerul grec, cu Patriarhia Grecească
în frunte…)  pe Cosma sfânt –  şi îi adunară moaştele” (cf. Dimitrie Bolintineanu –
Călătorii). <<Moaştele>> Satanei.
Tot Patriarhia Grecească a instigat şi susţinut pe mercenarii albanezi ai lui Ali Paşa
Tepelin din Ianina  -  să spulbere Moscopole, la 1788  -   Moscopole – Cetatea de Vis a
aromânilor, râvnită şi invidiată de greci (şi de alţi vecini…), pentru frumuseţile şi bogăţiile
ei, unice în Estul Europei: avea Academie, Stampă (Tipografie), strălucite biserici ale lui
Hristos, şcoli în limba valahă… O, limba de foc a Sfântului Duh  Românesc  -  care-i arde pe
duşmanii noştri…Limba asta trebuie nimicită, stinsă! “Ucide!!! Stinge limba în gâtlejul
valah!!!”  -  asta a fost, sute de ani, singurul consemn  şi singura parolă a “ortodocşilor”
greci. Căci, ori că au înfipt ei, direct, sabia în aromân şi făclia în casa aromânului  -  ori au
interpus, între ei  şi crimă, mâna năimiţilor albanezi musulmani ( e proverbială sărăcia  - 
deci potenţialul de corupţie  -  a albanezilor) – cazul demn de tragedie antică, de la cantonul
Aspropotamos: “La schitul Veterniste să curmă cantonul Aspropotamos, lângă podul făcut
de romani, Coracos,  şi unde sulioţii fuseră ucişi de albanezii musulmani, în luna lui
ghenarie 1813. Femeile lor, în număr de 200, văzând pe soţii lor ucişi, se aruncară cu
pruncii în braţe în râul Ahelonus, unde se înecară. Această faptă fuse drama cea mai tristă
şi mai mare a acestui secol” (cf. Dimitrie Bolintineanu – Călătorii).
E ceva schimbat, azi, în raporturile dintr greci şi “cuţo-vlahii” din Grecia şi Macedonia? A
mai îndrăznit vreun “vodă”, din Nordul Apei Uitării  - Istrul-Dunăre  -  să dea ultimatum
cuiva ce-i supăra pe fraţii noştri din Sudul Apei Blestemate şi Sacre a Istrului? Iată ce spune
francezul Michel de Vantelière, în Du Marché Commun à l'Europe, 1969 (n.n.: în România
era regim comunist): “O minoritate românească în Grecia este supusă încă unui regim de
lichidare spirituală, tot atât de sistematic ca în secolele trecute  -  şi românii din Grecia nu au
dreptul să asculte slujba în propria lor limbă, în bisericile lor.”
În 1997, sub “democraţia capitalistă” din România, cotidianul Stohos, din Athena, îi
sfătuieşte pe “palicari” (n.n.: voinicii-vitejii greci…), cu privire la comportamentul lor faţă
de valahi: “Unde îi veţi întâlni pe aceşti aşa-zişi vlahi, cu limba lor vlăhicească, pe stradă,
la târg , la locul de muncă  -  rupeţi-le picioarele, smulgeţi-le limba. Aici este Elada-Grecia,
şi ea este a elenilor-grecilor. Scopul scuză mijloacele!”(cf. România liberă, nr. 2135, vineri
4 aprilie 1997  -  art. din p. 2: Mai sunt tratate, de Florin Cândroveanu).
“Astăzi îi învăluie (n.n.: pe aromâni),  tot mai stăruitor, amurgul, spre întunecarea
totală, iar sufletul lor mărinimos îngână abia, ca un cântec de lebădă”(cf. T. Mihadaş).
Şi iată ce declară un apărător înfocat al drepturilor neamului lui, ramura din Sudul
Apei Uitării-Istru: “Suntem în posesia altor elemente recente de genocid cultural, la care
este supusă populaţia aromână din Grecia. Asociaţia ARMÂNAMEA întocmeşte toate datele
privitoare la un protest internaţional, în legătură cu soarta aromânilor din Balcani. La 92
de ani de la prima recunoaştere imperială a naţiunii aromâne ca etnie distinctă în
  3Peninsula Balcanică. Armânamea trăieşte. Armânamea va trăi. ARMÂNLU NU CHIARI!”
(cf. V. Tega – Iradeaua imperială  -  Magna Carta Libertatum a Aromânilor, 1999).
Aşa să fie  -  Amin, Amin, Doamne din Ceruri!
                                                                    *
                                         prof. dr. Adrian Botez
“LA CE NI-S BUNI AROMÂNII…!?”(II)

Ca să-mi confirme, încă o dată, tristul adevăr al lipsei de solidaritate a românilor  - 
moştenire, zice-se, de la traci  -  am auzit într-o zi o voce a unui om nu prost, ci inconştient, ca
nu puţini români de azi, zicând: “La ce ni-s buni şi basarabenii ăştia? Lasă-i să stea acolo, cu
ruşii lor! Dac-or veni la noi, îi avem iar, în România, pe cioloveci…!”
 Da, te pomeneşti că stimabilul respectiv –  şi câţi ca el…  -  tocmai de aceea îi uită,
dimpreună cu guvernanţii României de după 1989,  şi pe aromâni, adică să nu-i avem în
România, Doamne fereşte-ne, iar pe fanarioţi! “Cugetătorul Nuşici  zice pe undeva: <<Să te
ferească Dumnezeu de ce-ţi spune sârbul pe faţă, să te ferească Dumnezeu de ce-ţi face grecul în
socoteli>> – iar eu aş mai adăuga una: << Să te ferească Dumnezeu de ce-şi fac românii unul
altuia>>”(cf. Teohar Mihadaş, Aromânii şi rolul lor în Balcani).
 Nu erau de-ajuns nemerniciile spuse de “fraţii ortodocşi” greci pe seama aromânilor (au
ajuns să-I numească până şi …”popor de homosexuali”!)  -  trebuia şi noi, acum, fraţi de sânge,
să-i scuipăm în obrazul lor de Hristos Atotîndurător! Căci pesemne, fără această Golgotă a
trădării lui Iuda  şi a Sacrificiului Mielului  -  Neamul Românesc n-ar putea împlini misiunea
sfântă ce-o are pe Pământ, între toate neamurile.
 La ce-s buni aromânii  -  ROMÂNII ABSOLUŢI, cum le zicea Petre Ţuţea?!…
 Întâi, să fie soldaţi eroici ai lui Alexandru Macedon, cuceritorul lumii –  asta, înainte
chiar de a se altoi cu sânge traianic, de romani (tot de cuceritori ai celor patru zări) şi a căpăta
nume de  români-aromâni. Apoi au fost buni “să reprezinte populaţiile latine în Imperiul
Bizantin”(cf. V.Tega, Aromânii, aceşti necunoscuţi), apoi, tot buni au fost să întemeieze, între
sec. X-XII, “state independente: Vlahia Mare (în Tesalia), Vlahia Mică (în Etolia), Vlahia de
Sus sau Anovlahia (în Epir)  şi Mica Vlahie Albă, formând astfel baza Imperiului Româno-
Bulgar”(cf. V.Tega, art. cit.). Şi tot buni au fost să mai tempereze trufia prădalnică a împăraţilor
bizantini şi a unora dintre cruciaţi.
 În timpul turcilor, mulţi dintre aromâni s-au refugiat în munţii Pind  şi Balcani, dar de
asemenea mulţi, în sec. XVIII,  au jalonat drumul dintre Constantinopol  şi Viena
(însă şi spre Italia; Germania  -  până în America, la Philadelphia), cu Agenţii Comerciale
Macedonene, aproape MONOPOLURI!!! Unii i-au numit chiar evreii Europei  - dar ei erau
creştini adevăraţi, deci binefăcători; ceea ce se uită, de mulţi, este că  oraşul Trieste, în
mare parte, este o creaţie a Companiei Macedonene (cf. N.Iorga, Macedonenii), şi
că întregul comerţ şi artizanat din Zemun (punct-cheie al comerţului între Austria şi Turcia) erau
aromâne (cf. istoricul sârb, de origine aromână, Duşan Popovici – care mai afirmă ceva
extraordinar:  aromânii au născut burghezia sârbă contemporană: “Aromânii erau
(n.n.: atenţie, vorbeşte un istoric sârb!), din punct de vedere intelectual şi artistic, cu
mult superiori germanilor  şi sârbilor(…) influenţa lor a fost foarte mare, mai ales la
populaţia oraşelor, unde au pus bazele comerţului sârbesc(…). Când într-o zi se va face  analiza
sângelui marilor noştri oameni, se va vedea că un mare număr dintre ei(…) aerau urmaşii
  4acestor oameni – macedoromânii(…). Din rândurile lor au ieşit cei mai mari filantropi ai noştri:
Anastasijevici, Bozdu, Trandafil şi alţii(…), nume ilustre din viaţa literară şi artistică a Serbiei
(…)”. Într-o altă ramură, fraţii Manaki, pionieri ai cinematografului, de reputaţie europeană, au
fost aromâni din Macedonia  (cf. Neagu Giuvara, Diaspora aromână în sec. XVIII-XIX).
 Aspiraţiile de unitate de stat  şi independenţă ale Albaniei (1912) au fost susţinute de
aromâni (cf. Gelcu Maksutovici, Raporturile dintre albanezi şi aromâni, la începutul sec. XX):
”Aproape că nu se făcea deosebire între acţiunile albanezilor şi aromânilor (…) se constituie un
Comitet Cultural Studenţesc, în cadrul Societăţii Albaneze “DRITA”, din care făceau parte
Dobre Ionescu Bujor, Alex. Paraschivescu, Ovidiu Tino, Mărăşescu Teodor, Gheorghe Lazăr,
Dumitru Anghel, Rene Polizu şi Pandele Dormişe  -  după cum se poate constata, majoritatea o
constituiau aromânii(…), la fel în componenţa noului Comitet al Societăţii “DRITA”, ales în
1907, format din N.N.Naciu, preşedinte Nik Hristu şi Manole Boscu, vicepreşedinţi  -  Ion Hristu
Pani, D.Tacica, Marcu Trifan, Mihalache Belo, P. Dumitru, membri  -  Ilie V.Costuri, casier –
Theodor Cona, secretar  - teodor Lopa, Naum Gheorghe, Ilie Th. Emanoil, cenzori – iar ca
preşedinte onorific continuă să fie Dimitrie Butculescu”.
 Puţini  ştiu că  însăşi Ungaria  şi Grecia datorează, în mare parte, unui
aromân, SIMEON GHEORGHE SINA, întemeierea lor ca state moderne:
“instituţii fundamentale ale statwelor mai sus amintite îi datoresc existenţa lor (…); el a
contribuit (n.n.:  şi acum urmează un citat dintr-un document maghiar): <<la înfăptuirea
Creditului agrar ungar, la întemeierea Societăţii de Asigurare Maghiare, la promovarea căilor
ferate şi la navigaţia cu vapori, la canalizarea fluviilor, la ridicarea şi îndreptarea agriculturii,
a îngrijit de şcoală şi de educaţie, de Muzeul Naţional, Spitalul de copii şi alte spitale, leagăne,
orfelinate, Institutul orbilor, Academia Comercială, Conservatorul, Corpul Pompierilor, Casina
Naţională, Basilica din cartieru Leopold, Casa Artelor Frumoase şi, mai presus de toate, Palatul
Academiei de Ştiinţe Ungare. Toate îi vestesc numele ca unui întemeietor.>>
 În faţa acestor opere, un glumeţ  (n.n.:  şi nu prea…) ar putea spune că baronul Sina a
întemeiat, cu ajutorul ungurilor – statul maghiar însuşi” (cf. Victor Papacostea,  Civilizaţie
românească şi civilizaţie balcanică). Bancherul Sina era “deţinător al uneia dintre cele mai mari
averi din Europa” – aliindu-se cu  ţarul Rusiei, împotriva Rotschil-ilor (cf. Neagu Djuvara, op.
cit.). Ironia sfântă a sorţii a făcut ca victimele grecilor  -  aromânii -  să fie binefăcătorii călăilor
lor!(după strictul model Cristic)  şi să sprijine, o istorie întreagă, “helenismul”, să fie eroi  şi
martiri pentru “elephteria”(libertatea) grecilor, în 1921 (cf. Neagu Djuvara, op. cit.), Theodor
Colocotroni, generalissimul armatelor din Peloponez, generalul Coletti Constantin, Rhigas
Phereos, autorul Marseillaisei grecilor – apoi, în bătălia eteristă, pe pământ românesc: Iordaki
Olimpiotul, Iani Farmaki şi Diamandi Giuvara (toţi, morţi martiric, pentru independenţa statului
grec!). Baronul Sina nu  şi-a uitat “patria de origină”  (Grecia…): “Între altele, înfiinţează,
dotându-le bogat, Observatorul  şi Academia din Athena(…). Recunoscătoare  (n.n.: faţă de
individ, iar nu faţă de etnia din  care provenea), Grecia îl numeşte ministrul său la Viena,
München şi Berlin”(cf. Neagu Djuvara, op. cit.). 
 Francezul Victor Berard, profesor la Écoles des Sciences Politique, din Paris:”Valahii au
fost, de 50 de ani, binefăcătorul elenismului. Aproape toate monumentele din Athena  - 
Academia, Observatorul, Polytechnion etc. – au fost construite de valahi. Aproape toţi donatorii
celebri, ale căror donaţii  şi cadouri au sprijinit statul  şi comunităţile greceşti, sunt de rasă
valahă: baronul Sina este valah din Moscopolis, Dumbas este valah din Nikuliţa – Tuşiţă,
Sturnari, Averof sunt valahi din Meţovo.”
  5 Blestemată soartă! Cum răsplătesc grecii binefacerile constructorilor Athenei moderne,
cum răsplătesc sârbii şi toţi vecinii, pe ctitorii lor valahi?
 Cu prigoană, silnicie, asimilare forţată.  Şi totuşi, neclintiţi au fost românii-aromâni în
credinţa lor în Hristos,  şi asta o remarcă străinul-sârb (deci, oarecum, “adeversar balcanic”…)
Duşan Popovici: ”dintre toate popoarele din Balcani, ei (aromânii) au rămas cei mai
perseverenţi ataşaţi credinţei lor (…). AU PREFERAT SĂ ÎNDURE ORICE, DECÂT SĂ SE
LEPEDE DE LEGEA (CREDINŢA) LOR ”(s.n.). Aromânii, ctitorii “Balcanilor moderni şi ai
Europei Centrale Moderne”.
 Cine vrea să recunoască acest adevăr absolut  ştiinţific, azi, la Consiliul Masonic al
Europei? Vin, vin fraţii din Sudul Apei (Dunării…), mai ageri  -  către fraţii din  Nordul Apei  - 
fraţi care iar…stau să adoarmă în post, gata să-şi uite Sfinţenia Misiunii de Neam Ales (cf. Mihai
Eminescu, Misiunea noastră ca stat). Unitar întru Făptuire: “Apa unui izvoraş de pe umărul unui
munte înalt, atâta timp cât el  nu va seca, ea va curge mereu  pe panta acelui munte din care
ţâşneşte – nu o vei putea-o da peste capul muntelui, chiar dacă în josul ei ai ridica un zid  mai
înalt decât acel munte. Izvoraşul vieţii munteneşti a aromânilor îşi mână stropii lui spre plaiurile
României. Monstruozităţile <<româneşti>> ce ar încerca stăvilirea sau devierea lor, drept
răsplată vor fi spălate de aceşti stropi de orice murdărie, fără însă a putea fi stăviliţi”(cf. Tache
Papahagi, Aromânii, 1932).
  Şi ei, veniţi la Învierea de Neam, ne dăruiesc nu doar averi materiale (a se vedea
moştenirea Gojdu, de care statul român îşi bate joc, cedând-o, iresponsabil, fără ruşine,
Ungariei!!! – dar  şi moştenirile Mocioni, Dumba, Darvari, Ruja, Bellu, Hagi Mosco, Meitani
etc.); ei ne dăruiesc sufletul lor – vâlvătaie, iar românilor din Nord de Dunăre le-au dat pleiade
de oameni ieşiţi din comun prin spiritualitate  -   ca Dosoftei (Barila), Ion Neculce; muşata,
frumoasa Teodora, mama lui Mihai Viteazul (…). Urmează Şaguna, Gojdu, Vulcan (“naşul” lui
Eminescu…), Mesota, Sina, Cavaliotti, Roja, Boiagi, Mocioni, Goga după bunic, Blaga după
mamă, Titu Maiorescu după mamă, Bolintineanu, Odobescu după mamă, Dimitrie Anghel
(“poetul florilor”…) după mamă, Carafoli – creatorul aeronauticii româneşti, medici de seamă,
creatorii primelor spitale din România, cărturari de elită, ca Naum, Bezdechi, Murnu, Capidan,
Caracostea, Papacostea (familii întregi!), cei 4 Papahagi, Iorga după bunic, Tache Ionescu –
mare politician etc. – apoi actori ca Vraca cel cu glas de tunet, Caragiu – acel Anthony Quinn al
scenei româneşti  - chiar  şi sportivi de excepţie, precum “drăcuşorul “ de Gaţu  şi “dracul “ de
Hagi(…)”(cf. Teohar Mihadaş, op. cit.).
 Se spune că şi Eminescu ar fi descendent, pe linie paternă, de aromâni. Şi eu cred că altfel
nici nu se poate: căci unde-i focul mai mare, unde-i instinctul naţional mai viu  - 
acolo trebuie să fie toate geniile noastre! (Chiar dacă istoria actuală, comandată din
exterior, respinge orice discuţie, pe faţă şi cu documente pe masă, despre Mişcarea Legionară –
trebuie să  ştiţi că cei mai înfocaţi tineri patrioţi  şi cinstiţi apărători ai creştinismului  şi ai
Spiritului Neamului Românesc, din Legiune, au fost “macedonenii” – dintre care îl amintim aici
doar pe martirul/mucenicul Sterie Ciumetti, cel mai credincios şi profund înţelegător al Misiunii
Arhanghelice, izbăvitoare de Rău nu doar a României, ci a planetei Terra! - a lui Corneliu Zelea
Codreanu).  Dar Ţara Unitară  şi Suverană a Românilor Liberi are obligaţii de sânge  şi onoare,
faţă de fraţii neliberi, martirizaţi în istoria omenirii, acolo, în Sudul Apei Uitării: AROMÂNII.
 “Dar România, statul cel mai important din sud-estul european, poate purta, trebuie să
poarte tratative în acest sens (pentru obţinerea de drepturi culturale pentru aromânii din sudul
Dunării), cu Grecia, Albania, Macedonia, Bulgaria. În definitiv, nu se  cer decât drepturi
dobândite deja în trecut. Este acesta un lucru imposibil, într-o Europă care şi-a făcut un crez de
  6onoare din respectarea drepturilor minorităţilor naţionale?(cf. Hristu Cândroveanu, Matricea
stilistică românească – în Caleidoscop Aromân  -  care, prin volumele I-III, ne-a oferit o parte
din documentaţia prezentei lucrări).
 La ce ni-s buni aromânii?!…
 Ni-s buni, ca să nu uităm cine suntem. Ei, aromânii, sunt, în spiritul lor arzător în
România, ca şi-n Sudul Apei Sacre şi Blestemate (totodată) -  “buletinul de identitate” al tuturor
românilor-români. Dar fie că vor sau nu ele, aromânii sunt “buletinul de veritabilă identitate” al
tuturor naţiunilor balcanice moderne şi al unora dintre cele mai trufaşe/arogante ţări din Centrul
Europei.
***
                                    prof. dr. Adrian Botez
***
UN TITAN AROMÂN: profesorul, cărturarul şi
luptătorul HRISTU CÂNDROVEANU. VEŞTI DESPRE
“ASASINATE ÎN MODERNITATE”... 
(aromânii, sub politica grecilor contemporani...)(III)

Pentru mine, istoria cunoaşterii tragediei aromânilor se împarte în două epoci, cu
totul distincte: înainte de 1997 şi după 1997…
După această dată, am avut nepreţuitulul privilegiu de a lua legătura cu
incontestabilul lider cultural, moral  şi spiritual al aromânilor din România, domnul
profesor, ziarist şi distins om de cultură, erudit  -  vigurosul şi neîntrecutul patriot Hristu
Cândroveanu  (autor, împreună cu Kira Iorgoveanu, al primei antologii de poezie cultă
aromână – Un veac de poezie aromână , Cartea Româneacă, Buc., 1985, al primei  şi
singurei ediţii, în româneşte, a epopeii Voshopole, de Nida Boga, Cartea Românească,
Buc., 1994, al Caleidoscopului aromân, la care lucrează, neîntrerupt, din 1998, al primei
Antologii de poezie străină, tălmăcită în aromână, Ed. Fundaţii Culturale Aromâne
“Dimândarea părintească”, Buc., 2003, al re-editării moderne a operelor capitale ale
genialului lingvist, istoric  şi etnolog Theodor Capidan – în primul rând, a capodoperei
Aromânii – Dialectul aromân, Ed. Fundaţiei Culturale Aromâne “Dimândarea
părintească”, Buc., 2005 -  autor de romane de mare anvergură ideatică, precum Marea
Serenităţii, Cartea Românească, 1996,  a zeci de cărţi despre spiritul aromânesc, dar şi de
popularizare a culturii aromâne, de tipul Carte de vacanţă pentru aromâni, Ed. Fundaţiei
Culturale Aromâne “Dimândarea părintească”, Aromânii, ieri  şi azi, Scrisul Românesc,
Craiova, 1995 etc.etc. etc.)  -  de la care, prin generoasa şi înalta sa bunăvoinţă, am avut,
lunar, informaţii despre aromâni : domnia sa mi-a furnizat, în egală măsură, cărţi  şi
documente despre aromâni  -  cât şi ziarele aromâneşti, al căror ctitor şi neobosit redactor
este domnia sa:  Dimândarea  şi  Deşteptarea aromânilor  -  pentru editarea  şi
supravieţuirea cărora dl Cândroveanu, aidoma unui titan din mitologie, a dus adevărate şi
grele războaie (în România şi în străinătate)   -  războaie pe care (cum altfel, pentru un
titan  -  înfocat, neînduplecat şi autentic patriot?)  -  le-a câştigat, în cea mai mare parte,
până de curând… - nu doar spre onoarea  şi folosul aromânilor, ci spălând, oarecum,  şi
ruşinea şi dezonoarea românilor, nord-dunărenilor inerţi, nedemn uitători de fraţi…
  7Dar de la domnia sa am aflat  şi veştile trădării intereselor aromâneşti, chiar de
către aromâni…Cel mai flagrant gest de “necinste sufletească” l-a comis însuşi fostul
Ministru al Culturii – dl.  Ion Caramitru…(aromân, după naştere…). Când s-a dus
cărturarul Hristu (nume predestinate Martiriului/Calvarului, de la Hristos…) la acesta
din urmă, pentru a solicita un minim ajutor, pentru supravieţuirea singurelor reviste
aromâneşti din România (Dimândarea  şi  Deşteptarea aromânilor), dl. Ion Caramitru
(mi-a mărturisit la telefon, cu infinită mâhnire, marele luptător al cauzei “armâneşti”…)
ar fi zis cam aşa: “Pentru oricare revistă din România aş da bani, dar niciodată pentru ale
tale…” 
Nu erau “ale lui”, ci ale fraţilor aromâni, câţi sunt veniţi, cu inimi deschise, de
prin străinătăţi, la “obârşie” (socotesc ei, naivii…), în România… - unde şi-au dat toată
puterea spirituală, devenind cărturari de neînlocuit (cf. art. “La ce ni-s buni aromânii?”,
de Adrian Botez, în revistele ARP – Epoca, Arhiva Românească şi Neamul Românesc).
Dar, peste câteva zile, dl. Hristu Cândroveanu s-a lămurit asupra motivaţiei reale a
refuzului ministrului: Ion Caramitru primea “Marele Ordin al Sfântului Ierusalim”…
Fusese o condiţie “sine qua non”, pusă de Masonerie, să nu aibă/întreţină contacte cu
aromânii, cei care fuseseră prea înverşunaţi patrioţi, apărători de “lege (n.n.:creştin-
ortodoxă!) şi de ţară”, în perioada interbelică…
Acum vreo doi ani, revista Dimândarea (Director fondator: Hristu Cândroveanu)
apărea cu menţiunea (în sfârşit, meritată, se pare, de Guvernul României):  “Mensual de
cultură  şi literatură aromână, în 12 pagini, editat de Fundaţia Culturală Aromână
<<Dimândarea Părintească>>, cu sprijinul Guvernului României  -  Departamentul
pentru Românii de Pretutindeni”(s.n.).  Dar câte zbateri, cât nesomn, câtă energie
consumată, din partea ctitorului Hristu Cândroveanu  -  pentru a se ajunge acolo unde, din
start deja (adică, măcar din 1990...), trebuia să fie lucrurile, ca normalitate firească…Dar
n-a ţinut minunea decât “trei zile”…
Acum, la începutul verii lui 2007, aflu, tot la telefon, de la titanul rănit  şi leul
ostenit, de atâta zbucium, HRISTU CÂNDROVEANU - că prigoana “frăţească” iarăşi
s-a dezlănţuit:  NIMENI DE LA GUVERNUL ROMÂNIEI NU MAI AJUTĂ
REVISTELE AROMÂNEŞTI…!!! – nici cu un “firfiric”…Şi ele “mor pe picioare”…
…Şi, tot de la stihialul Moise Aromânesc, profet  şi călăuză cultural-spirituală a
aromânilor, prin deşertul neînţelegerii/indiferenţei deznădăjduitoare, din partea fraţilor
din România (blestemul dihoniei de la Nordul Istrului Sacru…), am aflat  şi despre alte
mişcări piezişe, ale unor aromâni…Tip Vasile Barba sau Mariana Bara, care, la
Simpozionul Comunităţii Aromâne, de la Constanţa, dar  şi la un simpozion al
minorităţilor, de la Sighişoara, afirmă cum că  aromânii nu sunt români, ci ALT
popor… -  şi că, în consecinţă, “guvernul României să facă bine să le acorde statutul de
minoritate etnică!(s.n.) Chiar aici în România!” -  cf. Dimândarea, Anul XI, nr. 9(47),
septembrie 2004  -  art. Împotriva oricărei evidenţe, al d-lui prof. Hristu Cândroveanu.
Ce demoni fojgăie prin lumea asta şi ai cui mercenari sunt sus-numiţii?!
…Deşi, în definitiv, istoria ne spune, clar, că a existat faimosul Imperiu româno-
bulgar, din secolele XII-XIII, cu capitala la Târnovo, al Asăneştilor  - Ioniţă Asan era
numit rex valachorum et bulgarorum, de către papa Innocentius al III-lea, contemporan
cu el; “şi au mai fost şi alte începuturi  -  mereu părăsite, de nevoie  -  mai apropiate de
noi: Conferinţa de Pace de la Londra şi cea de la Bucureşti, în urma războaielor balcanice
din 1912-1913; ca şi o altă alternativă, din 1917, în timpul primului război mondial, şi cea
  8mai recentă, din 1940, când, sub ocrotirea trupelor italiene, s-a întreprins înfiinţarea unui
district naţional aromân, în munţii Pindului.”(Cf. Hristu Cândroveanu, Aromânii  -  ieri şi
azi, Scrisul Românesc, Craiova, 1995, p. 43).
…Cunoscând noi foarte bine procesele de deznaţionalizare, care au loc în toate
nou-intratele state în U.E., dar mai ales în cele slugarnice, prin guvernanţi trădători  şi
populaţie/locuitori, MAJORITARI,  nepăsători/iresponsabili… - am putea să-i amintim
omului pe care-l respectăm atât de mult, atât de onestului şi frământatului patriot Hristu
Cândroveanu, că trădarea mişună peste tot, în România contemporană, nu doar în cele
câteva puncte nevralgice aromâneşti:  milioane  de manuale alternative
TENDENŢIOASE, urmărind deznaţionalizarea românilor, comandate şi subvenţionate
de U.E., s-au “produs” pe bandă rulantă, cât ai bate din palme -  cel mult în câteva
luni…Pe când pe cele care să-i înveţe pe “puii de români” identitatea lor cea adevărată,
probabil că nu le vor prinde nici măcar nepoţii noştri…Iar cele pentru aromânii din
străinătate…Dar mai bine să spunem despre altele…
…Căci problemele aromânilor, în  ţările vecine  şi “prietene”, sunt mult mai
grave…Nici Grecia, nici  Albania, nici Bulgaria  şi nici Serbia nu oferă, pe pământul
ţărilor respective, absolut nicio perspectivă aromânilor: nici de învăţământ în
(a)românească, deci nici de existenţă/viaţă, aromânilor  - care, să admitem prin absurd, ar
absolvi vreo şcoală în (a)românească…
Şi aromânii sunt plini de modestie, nesolicitând aceste lucruri elementare… -
stipulate, zice-se, pe undeva, prin Carta U.E…Păcat că nu gândesc cu un bun-simţ –
MĂCAR CÂT DE CÂT APROPIAT!!! - membrii U.D.M.R.-ului din
România…(AJUNGÂNDU-SE LA OBRĂZNICIA DE A PRETINDE CA LIMBA
ROMÂNĂ SĂ DEVINĂ LIMBĂ STRĂINĂ, ÎN ROMÂNIA… - prin încurajare
prezidenţială…) -  şi Carta U.E. este “mumă” numai pentru unele naţii, iar pentru altele
“ciumă” este…Trebuie să spunem că drepturile istorice ale aromânilor din Peninsula
Balcanică nu suferă măcar comparaţie, cu drepturile istorice ale maghiarilor, în Europa…
Iată dubla măsură cu care operează “tătucii” noştri vestici, de la U.E. : României i
s-a spus clar, de la bun început, că n-are dreptul de a intra în U.E., dacă nu face guvern cu
U.D.M.R-ul. -  pe când o veche membră N.A.T.O. şi U.E., Grecia (la fel ca Franţa…)
nu are nici un fel de probleme de “integrare europeană”(?), deşi refuză recunoaşterea
minorităţilor etnice (ba le  şi prigoneşte, de-adevăratelea, cu temniţă  şi teroare!). Iată
cuvântul ziarului central Stohos, din Athena:
 “Unde îi veţi întâlni pe aceşti aşa-zişi vlahi, cu limba lor vlăhicească, pe stradă ,
la târg, la locul lor de muncă, rupeţi-le picioarele, smulgeţi-le limba. Aici este Elada, şi
ea este a elenilor. Scopul scuză mijloacele!”  -  din ziarul Stohos-Athena (cf. România
liberă, nr. 2135, vineri 4 aprilie 1997, art. Mai sunt tratate, de Florin Cândroveanu.). 
Dar iată ceva şi mai şi, în contemporaneitatea europeano-grecească: în nr. 7(137)
al Deşteptării, din iulie 2001, la p. 8, se prezintă, de către Mircea Kadar, cazul strigător la
cer al lui  SOTIRIS BLETSAS  (n.n.: de fapt,  SOTIR BLEŢA, un arhitect grec,  de
origine vlahă!), condamnat la 2 februarie 2001 ”la 15 luni închisoare (n.n.: închisoare de
“stil” grecesc…- cu tortură “la stroi”…)  şi amendă de 500.000 de drahme (cca. 1.400
USD, pentru răspândire de informaţie falsă (potrivit art. 191, al codului penal grec).
Adevărata vină? SOTIR BLEŢA a distribuit, în iulie 1995,  la un festival aromânesc, o
publicaţie a Biroului European pentru Limbi mai Puţin Folosite(EBLUL), al U.E. (Birou
în care BLEŢA este “observator”din partea Greciei), publicaţie ce specifică existenţa a
  95 limbi minoritare în Grecia: aromâna, arvanita(albaneza), macedo-slava, pomaca(slava
macedo-slavilor musulmani) şi turca. În timp ce primarul aromân din Prosotsani (nordul
Greciei) a considerat defăimătoare pentru vlahi taxarea limbii lor drept minoritară,
deputatul <<Noii Democraţii>>, Evghenios Haitidis (s.n. - n.n.: uite cum se căpătuiesc 
unii, de la naştere, cu nume predestinate…), l-a acuzat de răspândire de informaţii false,
cerând urmărirea în justiţie…” No comment!
 Finalul art. d-lui Mircea Kadar:”Cea de-a 10-a Curte de Justiţie din Atena a decis
că referirea la alte limbi decât greaca, vorbite în Grecia, constituie un delict criminal.
(…) Iată că în Grecia, stat N.A.T.O., deci al democraţiei (n.n.: da, n-au încotro de atâta
“democraţie”!!! - …de aşa “democraţie” a murit  şi sărmanul Socrate…),  românii nici
măcar n-au voie să declare că există, limba lor fiind considerată un fel de …bâiguială! A
venit vremea să ne îndreptăm şira spinării şi să emitem şi noi  legitimaţii de român. C-
aşa-i în U.E. şi în N.A.T.O.!”
 Din nou: “No comment!” – nu-i aşa? Cam ar fi timpul să ne trezim, fie şi pentru
că aşa ne tot zice, de zor (şi cam degeaba…), imnul naţional…
                                                            
                            ***
                             
                                                 prof. dr. Adrian Botez

 “VOSHOPOLE”, de NIDA BOGA: EPOPEEA
TRANSFIGURĂRII  -  ŞI SINGURA EPOPEE
EROICĂ A NEAMULUI ROMÂNESC…(IV)
Întrebarea pe care mi-o pun are în ea un sâmbure tragic: de ce nu au avut aromânii, până
acum, ambiţia, orgoliul – să semnaleze, măcar (dacă nu să impună), fraţilor lor români,
de la nord de Dunăre, existenţa acestei măreţe şi mistice epopei – SINGURA EPOPEE
EROICĂ A ROMÂNILOR!!!:  VOSHOPOLE – epopee în sonete (150 de
sonete+bocete ale voshopolencelor, de după masacrul-incendierea Cetăţii Voshopole –
epopee formată din 13 părţi, sugerându-se DEPĂŞIREA VECHIULUI CICLU – 12 ,
PENTRU LUMEA ETERNITĂŢII SPIRITUALE!!!: I- Voshopole se-ntemeiază ca târg;
II- Voshopole în furtună; III- La târgul din Voshopole; IV- Iată târgul!; V- Voshopolea
strivită de arnăuţi; VI- Cum s-au luptat în mahalale; VII- În castelul lui Gojdu; VIII-
După furtună; IX-Sfatul bătrânilor; X- Ajun de îngropăciune; XI-  În ziua despărţirii
de cei dragi; XII-Voshopolencele îşi plâng morţii dragi; XIII- Dezrădăcinaţii – finisată
prin 1950, publicată în româneşte întâi în antologia Un veac de poezie aromână, realizată,
în 1985, la Cartea Românească, de Hristu Cândroveanu  şi Kira Iorgoveanu  –  şi
publicată, automom, DAR SINUCIGAŞ DE DISCRET!!! – , abia în 1994!!!, la aceeaşi
editură Cartea Românească – versiunea daco-română:  HRISTU CÂNDROVEANU, 
prefaţă de  Constantin Sorescu), de  NIDA BOGA(1886-1974 – numele lui  NIDA
BOGA nici nu este trecut în Dicţionarul enciclopedic, din 1993, şi, bineînţeles,  nici în
Dicţionarul enciclopedic din 1964, vol. I – sau în Micul dicţionar enciclopedic, din
1976…) ? Să fi avut atât de amara conştiinţă a unei înstrăinări ireversibile, între fraţii
aceluiaşi Neam-Spirit? Să se fi resemnat să moară, îngropaţi alături de comoara lor
  10inestimabilă – decât să fie subapreciaţi, sau chiar respinşi, atunci când vor fi dezvăluit
strălucirea divină a epopeii lui NIDA BOGA, sub ochii fraţilor din nordul Dunării? Ştiau
şi ei, cum ştim şi noi, că marile neamuri se întemeiază pe epopei, pe MAREA POVESTE
A ÎNCEPUTULUI, CU GERMENII VIITORULUI –  şi sunt respectate  şi temute) de
celelalte neamuri, graţie unei cât mai măreţe temelii epopeice?
Câtă neîncredere, câtă amărăciune am produs noi, românii de la Nord, fraţilor noştri de la
Sud – prin trădarea noastră faţă de ei, prin părăsirea noastră, inexplicabilă  şi
impardonabilă, a rădăcinilor noastre, păstrate în limba  şi fibra fraţilor din sudul
Dunării!…Doamne, iartă, rogu-te, laşitatea noastră milenară –  şi fă ca ruga noastră de
iertare să fie primită de fraţii aceluiaşi sânge, aceluiaşi LOGOS  SACRU (identic cu al
nostru) – GRAALUL ROMÂNESC!
Încă de la început, trebuie spus că VOSHOPOLE  este epopeea unui neam eroic, fixat
(după o luptă-rezistenţă eroică, în faţa armatei turco-albaneze – rezistenţă sfârşită prin
măcelul populaţiei şi incendierea, de tip Troia, a Cetăţii Sacre  – relativa istorie vorbeşte
de cadrul tragediei ca fiind anul 1769…) – în Absolutul Divin, în Eternitatea Sinelui
Spiritual al Neamului. Căci cetatea Voshopole (care avea, pe atunci, cca. 60.000 de
locuitori – cam cât Bucureştiul vremii aceleia… – dar, în plus, catedrale, zeci de biserici,
o academie de studii înalte, tipografii de cărţi în aromânească, biblioteci, castele,
palate…) este considerată un centru material (invidiat, în egală măsură, de turci-Paşa Ali-
din-Ianina, de greci-Patriarhia Constantinopolitană + Vasilike-metresa-lui-Ali – cât şi de
către mercenarii, ispitiţi  şi  năimiţi de turci, întru crima de deicid asupra Sfintei Cetăţi
Aromâneşti– năvălitorii, incendiatorii  şi masacratorii ghegi-albanezi, din acele zile
tragice ale lui 1769…) – dar, în primul  rând, CENTRUL SPIRITUAL al aromânilor.
Deci, soarta Voshopolei este arhetipul destinului Neamului (Voshopole cuprinzând,
esenţial, spiritualitatea, pură şi eternă, gesturile, interioare şi exterioare, pure şi ritualice,
ale aromânilor), Voshopole este nu doar Ierusalimul, Mecca spirituală a aromânilor  – cât,
mai ales, Walhalla, “spaţiul” edenic, pur spiritual (devenit astfel prin investire spirituală
de către eroii Neamului – în frunte cu acest  Zeus olimpian al spiritului cultural
voshopolean-aromânesc:  CAVALIOTTI) – în care sufletele  şi spiritul aromânesc se
retrag, pentru a se reîncărca cu eternitate: infinit triumf al Speranţei. Dacă vrei să recapeţi
durabilitate, tu, neam aromânesc obosit, spulberat, deznădăjduit – întoarce-te, regresează
spre originar, în STAREA VOSHOPOLE  – Voshopole-Eden, Voshopole-starea de
perpetuă rezistenţă şi luptă spirituală a Neamului Aromânesc. Acest statut, subliniem din
nou, Voshopole şi l-a câştigat prin trei forţe: înţelepciune ordonatoare, activitate creatoare
–  şi, mai ales, prin luptă eroică  şi plină de credinţă, luptă transfiguratoare. Dincolo de
mulţimea (cantitativă) a duşmanului etnic, aromânii voshopoleni  şi-au întrevăzut
eternitatea spirituală, victoria întru Spirit, nepierirea veşnică. De aceea  şi părăsirea
ruinelor materiale ale Voshopolei (a se vedea sfatul preoţilor  şi bătrânilor înţelepţi),
pentru a permite transcenderea Voshopolei, dincolo de formele epuizate – în SPIRITUL
EI INEPUIZABIL: în propriul ei arhetip: “Voshopolea-aţea arsă  şi surpată/L’ia ca s-
arsară multu ma muşată/Tu mintea-armânilor di  tu xinitie .(…)Cu-aistă nividzută nă
ciudie/ Ş-Voshopolea  şi-pitreaţe agiutorlu/S-armână fara armânească vie” (transpunere
de HRISTU CÂNDROVEANU:”Voshopolea cea mândră, spulberată,/ Nepieritor,  ÎN
SPIRIT(s.n.)  e-ntrupată, -/Al băjenarilor, al tuturora.(…)/Miracol straniu,
  11nemaipomenit, -/Voshopolea nu numai s-a luptat /Ci va lupta mereu, la nesfârşit!”(s.n.) –
cf. ultimul sonet, Miracolul Voshopolei.
Credem că aceste versuri apoteotice, finale, fac aproape superfluă următoarea afirmaţie:
Voshopole nu poate rămâne doar ARHETIPUL MÂNTUIRII SPIRITUALITĂŢII
AROMÂNEŞTI (sud-dunărenilor români) – ci a tuturor băjenarilor – adică al tuturor
membrilor-indivizi ai Neamului, care membri şovăie şi disperă, se rătăcesc în necredinţă
şi disperare – faţă de eternitatea (victoria întru eternitate) a Spiritului  Neamului:
Voshopolea este leagănul arhetipal pentru românii de pretutindeni !!! – în momentele de
suportare grea a agresivităţii neantului spiritual, a forţelor entropice (simbolizate, aici,
prin turci, albanezi-ghegi, greci – adică, Biserica Patriarhală Grecească şi monahii greci
pervertiţi, de ură, invidie şi lăcomie – Satana fiind, de fapt, cuplul satanic: Ali-Paşa din
Ianina – turcul –  şi metresa lui, Vasilike-grecoaica sinelui pervertit, devastator, Dalila
greacă – ce nu suportă durabilitatea monumentalităţii eroic-spirituale, monumentalitate
prin puritate spirituală – haruri pe care grecii le pierduseră, prin trădarea misiunii lor
spiritual-terestre, iar aromânii le căpătaseră, prin puritate şi credinţă…). Dar, paradoxal,
ca în toate epopeile autentice, RĂUL are funcţie transfiguratoare: dansul de bucurie al
Vasilikei, ATUNCI CÂND AFLĂ DE DISTRUGEREA Voshopolei  şi de stingerea în
sânge a mândriei aromânilor harnici, creator-activi, denşi din punct de vedere spiritual –
este dansul lui Shiva sau al lui Dionysos.  Dezintegrator, în plan material – dar
reintegrator, în plan spiritual. Fără neagra încercare, fără tragica încercare a distrugerii
Voshopolei materiale – Cetatea Exemplară, strălucită din punct de vedere material –
aromânii n-ar fi experimentat transcenderea spirituală, trecerea lor în regim divin, prin
VOSHOPOLEA REVELATĂ, devenită  ARHETIP AL SPIRITUALITĂŢII
ROMÂNEŞTI.
Diaspora aromânească este una aparentă, cum tot aparentă trebuie să fie/rămână
despărţirea Neamului Românesc – în românii din Sud şi românii din Nord: toţi românii se
regăsesc, se numesc, peste limitele accidental-istorice, materiale, peste spaţiu  şi timp,
peste răutatea şi trădarea omenească, peste orice slăbiciune şi vrajbă, slujitoare Satanei  –
în VOSHOPOLEA IDEALĂ. Pentru noi, românii nord-dunăreni, NIDA BOGA, prin
epopeea lui extraordinară, profund creştină (neasemuibilă decât, poate, cu Ierusalimul
liberat, al lui Torquato Tasso…) a dar un subiect de meditaţie profundă şi foarte gravă:
Voshopolea ne aşteaptă pe toţi românii, spre a ne uni, în spirit şi-n simţire – în vederea
împlinirii sacrei misiuni, de civilizare a barbarilor spirituali din acest Răsărit de Europă,
de luminare spirituală a întunericului vijelios, distructiv, din Apus… – de transfigurare a
unei lumi omise, minimalizate, persiflate, banalizate – cea balcanică (aşa cum apare ea, în
specificitatea de viziune, rău-voitoare, de rea-credinţă, a neamurilor nelămurite,
împâclite, orbite spiritual, ale Europei) – o lume discutată, mereu, în termeni peiorativi, o
lume adusă, până  şi de românul Emil Cioran, la sintagma dispreţuitoare: “cultură
minoră”. Voshopolea ne cheamă, pe toţi românii (de Sud şi de Nord), să depăşim aceste
obstacole de înţelegere – ÎN LUMEA REVELAŢIEI SPIRITULUI.
Poate că băjenarii (cei care au scăpat de sub ruinele arse ale Voshopolei învinse PE
PĂMÂNT…), de care spun versurile inspiratului NIDA BOGA – nu  vorbesc atât de
rătăcitorii, prin lume, aromâni – cât, mai ales, de rătăcitorii încă departe de Adevăr-
  12Revelaţie (dar care râvnesc  şi sunt dispuşi să se închine, pe ei  şi viaţa lor,
ARHETIPULUI ADEVĂRULUI, REGĂSIT) – din această lume desacralizată.
Români  şi aromâni, deopotrivă. Voshopolea, fără îndoială, ca Arhetip al Neamului
Românesc (fuzionat în Spirit) – este  şansa soteriologică a celor care vor să se lase
mântuiţi, care vor să se integreze pe traiectoria autentică, gravă, tragică, iniţiatică – dar
triumfătoare, pentru cei care ascund (fără  ştire) –  şi apoi vădesc, cu  ştire, stimulaţi de
acest drum iniţiatic – calităţi spirituale autentice. 
                                                                         prof. dr. Adrian Botez 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu