joi, 8 martie 2012

România și Macedonia

România și Macedonia, unite de grija față de minoritatea aromână

România va desemna doi consuli onorifici în Macedonia care să îi reprezinte pe aromânii din statul balcanic. De asemenea, Traian Băsescu a mulţumit preşedintelui Gjorge Ivanov pentru tratamentul şi recunoaştere minorităţii aromâne.
Am mulţumit domnului Preşedinte pentru recunoaşterea minorităţii aromâne, vlahii din Macedonia, şi tratamentul corect pe care minoritatea de etnie română îl primeşte în Macedonia. De asemenea, am luat notă de acordul comunicat, urmând să fie materializat legal pentru desemnarea a doi consuli onorifici ai României în Macedonia, având ca principal obiectiv reprezentarea vlahilor, aromânilor în relaţia cu autorităţile de stat şi locale macedonene.
Traian Băsescu
Premierul Emil Boc a avut la Palatul Victoria, o întrevedere cu preşedintele Republici Macedonia, Gjorge Ivanov.
În toate întâlnirile încercăm să schimbăm percepţia care este prezentă în Macedonia în privinţa Bucureştiului şi României, nu din vina dumneavoastră sau a poporului, dar Bucureştiul nouă ne trezeşte sentimente negative. La Bucureşti s-au întâmplat întâlniri unde se decidea soarta popoarelor mici. Aşadar, prin această apropiere, încercăm să schimbăm această percepţie, mai ales că minoritatea macedoneană are şi reprezentant în Parlamentul României, care primeşte sprijin din partea Guvernului şi mai ales buget, care provine tot din bugetul României.
Gjorge Ivanov
În schimb, premierul Emil Boc a afirmat sprijinul României pentru aderarea Macedoniei la NATO şi Uniunea Europeană.
În context, Gjorge Ivanov a subliniat că încurajează minoritatea aromână din Macedonia să se declare ca atare, în condiţiile în care acest stat este singurul din Europa în care aromânii sunt recunoscuţi ca minoritate etnică, prin constituţie, şi se bucură de toate drepturile politice.
Mai ales că preşedintele (Traian Băsescu) a chemat toţi macedonenii la recensământul care urmează să se declare macedoneni, la fel şi noi încercăm să facem acelaşi lucru cu minoritatea aromână în Macedonia. Noi suntem singurii din Balcani şi din Europa unde prin constituţie este recunoscută comunitatea aromână. Aromânii în Macedonia îşi exercită toate drepturile, au dreptul la televiziune, la radio, editează în limba maternă, au asociaţii culturale şi partide politce.
La rândul său, premierul Emil Boc l-a felicitat pe preşedintele macedonean pentru drepturile conferite comunităţii româneşti din această ţară.
Vă mulţumesc şi vă felicit pentru faptul că şi dumneavoastră recunoaşteţi la nivel politc comunitatea română – vlahi, aromâni şi sunt bunuri câştigate pe care să le consolidăm.
sursa: karadeniz-press.ro


http://ionut-puerava.blog.com/2011/10/26/romania-si-macedonia-unite-de-grija-fata-de-minoritatea-aromana/

Cola Caratanã

Puizii. Cola Caratanã

Limba-a noastrã

  • Limba-a noastrã-i nã vishteari
    ahãndoasã, ahãndoasã
    bair di flurii, cãntari,
    ghinicuvintari n casã.

    Limba-a noastrã-i primuvearã,
    candilã di banã easti,
    mults dushmanj vor s-nã u chearã,
    ma u nviadzã gionj shi nveasti.

    Limba-a noastrã easti cãntic,
    cãntic di jali sh-di numtsã,
    zboarã veclji di discãntic,
    fuldzir tsi talji doi muntsã.

    Limba-a noastrã easti,-armãne,
    avrã tsi u-adutsi seara,
    Roma nã u deadi pãne,
    di la ea nã tradzim fara.

    Di la nãsã-avem cãsmeti,
    di la nãsã-avem fumealji.
    Eti pondi, eti shcreti
    nu u-au scoasã dit timealji.

    Limba-a noastrã poarta flamburi,
    ari izvuri sh-fãntãnj,
    cãnd u cãntsã ti cutreamburi,
    cãnticlu sh-acreashti mãnj.

    Limba-a noastrã caftã bratsã
    ca s-u apãrã di-atselj
    tsi u pliguesc tu fatsã
    sh-li-arãchescu di fumelj.

    Limba-a noastrã-sh caftã soea,
    sh-caftã limba shi duvletea.
    S-u apãrãm sã-sh aflã boea,
    S-u-apãrãm sã-sh afla vetea*.

*veti = personalitati

Cum s-ti-agãrshescu

  • Cum s-ti agãrshescu Macidonii vrutã?
    Muntsãlj a tãi iu Dumnidzãu amvireadzã,
    Nj-alinã-amintirea dzãcutã
    sh-di cãti ori mor, di-ahãnti ori muntsãlj mi 
               nviadzã!

    Pitreatsi-nj nã cheatrã sã zburãscu cu nãsã,
    pitreatsi-nj un arburi suflit s-nj-ul fac!
    Zboarãli-a meali tsi nu li-am dzãsã
    nu pot s-li tac, nu pot s-li tac!

    Mi-acljamã la tini sh-va mi-amintu diznou!
    Cãndu va shed la measã tri prãndzu i tsinã,
    pãnea va-nj parã prifaptã ecou*,
    apa prifaptã lunjinã.

*romãnismu: ecou = niho, iho, rãsunit

Nã dzuã va s-ishim sh-noi tu padi

  • Cãndu voi s-nj-amintu fortsi ma nali,
    trec tu murmintu sh-mi-aplec pisti tati;
    strãmutãndalu-lj somnul, caftu nã cali,
    sh-ascultu tri mini oara cum bati.

    Tati, nu-i tati, di multu-i un vis.
    Un vis vãtãmat, el mi talji pi dis,
    giumitati hiu om, giumitati dureari.
    El nj-imnã prit jali, nj-imnã prit vreari.

    Di-atumtsea cridintsa* mi-acreashti,  
              mi-acreashti.
    Cridintsa-a mea zburashti-armãneashti.
    Cridintsa-a mea creadi** shi creadi:
    Nã dzuã va s-ishim sh-noi tu padi!

*romãnismu: cridintsã = pisti, pistipsiri
**romãnismu: cred = pistipsescu

Dumnidzale, Dumnidzale

  • Toamnã. Brumã. Livã-aratsi.
    Turmili dipunã nghios.
    Chiprili canda da boatsi,
    cãntic ca dit cheatrã scos.

    Muntili, patria-analtã,
    s-bashi cu lumea alantã?
    Tut ma-analtu, tut ma-analtu
    lja vãr Dumnidzãu cu-asaltu*?

    Nghios tu cãmpul di Sãrunã
    poati anghilj va dipunã,
    poati vãrnã Stãmãrii
    fãrã hilju shi fãrã hiljie,
    caftã vãrnã cãtãndie
    tri mãrata armãnilji.

    Treatsi un nior ma spes.
    Seclu** lai, seclu astes,
    trãmba-lj cadi pisti oi,
    fã-u flamburã tri noi.

    Dumnidzale, Dumnidzale,
    prindi s-nã dishchljidz nã cale!
    grea un zbor tãljat ãn doauã
    sh-fã-nã patrii sh-a noauã!

*romãnismu: asaltu = ansãriri pi cariva ta sã-lj si facã znjii
**romãnismu: secul = 100 di anj

Plãnguti tri Muscopuli

  • Mi-aplec pi itsi cheatrã, u tornu shi u bash.
    Nu-i cheatrã, easti suflit, di suflit cum
               s-ti-alash?
    Ca s-plãngu nu-aflu lãcrinj, nu-am plãnguti,
                am dor.
    Nã cheatrã cand u tornu, nj-pari cu ea cã 
               mor
    shi-nj pari-apoi cã nviedz:
    Un anghil fãrã peani, un anghil tsi nu-l  
              vedz.
    Tsi pondã easti dzarea, mi-adilji shi u-adilj,
    tu minti, eta moartã nji-i mumã, lj-escu hilj.
    Dit munti vini livã, easti nã livã-aratsi.
    Muscopulea si ngroapã, ma tut armãni 
               boatsi,
    nã boatsi tsi s-aleadzi:
    ruinuri* mash ruinuri: arumãneshti
                pleadzi**.

    Cu tsi s-li vindic, Doamne, cu tsi s-li fac 
               s-nu-angreacã?
    Prit murili tsi plãngu ashtept nã dzuã   
             s-treacã
    s-dipunã Dumnidzãlu s-adunã chetri sh-loc
    s-analtsã dit timealji Muscopulea la loc.

*romãnismu: ruinã = urvalã, atsea tsi-armãni dit un          adãrãmintu dupã tsi easti aspartu sh-apãrnãsit
**pleagã = aranã, goadã

Tini soari sh-mini lunã

  • Tini soari sh-mini lunã,
    hai s-nã grim doilji nã numã,
    unã numã di hrisafi
    s-aiba hãri tu isnafi.

    Palma-a ta nu easti palmã,
    easti bucatã* di malmã;
    boatsea-a amea nu easti boatsi,
    i-un izvur cu apã-aratsi;
    fruntea-a ta nu easti frunti,
    easti nã floari di munti.

    Cu shãgunea cljini-cljini
    tsi mushat tsã sta shi ghini!
    Cu ciuparea n cap, ciudii,
    canda esti nã Stãmãrii,
    canda esti un anghil bun.

    Vinu s-nã bãnãm deadun!

*romãnismu: bucatã = cumatã

Vini oara tra sã nviats

  • Nu mi ntreabã cãt i oara,
    ntreabã-mi tsi fatsi fara,
    ntreabã-mi tsi fatsi eta
    cã dureri n-adusi shcreta.
    Ntreabã-mi tsi fatsi dorlu
    cã nu pot sã-lj aflu torlu,
    ntreabã, tsi lucreadzã mira,
    s-u-ardã foclu, s-u-ardã pira,
    cã di cãnd ishm dit soarti
    ndzinucljeri n-adusi sh-moarti!

    Ma s-mi ntreghi, va tsã rãspundu*:
    L-bim fãrmaclu pãn tu fundu.
    Oara vini, oara fudzi,
    noi ãncrutsiljats pi crutsi,
    ma ngrupats, sum ploacea-aratsi,
    dit murmint avdu nã boatsi:

    Ascultats, armãnj mãrats,
    vini oara tra sã nviats!

*romãnismu: rãspundu = dau apandisi

Ligendã

  • Tu nã padi mushatã, iu un izvur da boatsi
    shi-u mãrati fãlcãri s-ascundea di andarts,
    canda iarba grea zboarã, grea un cãntic
                aratsi.
    Cãnticlu-a Sãntiljei Viniria A Sãntiljei 
               Marts?
    Padea pãrea cã i duhlu-atsel dreptu:
    rugãciuni-anãltsatã di boatsi di preftu.

    Nã boatsi di anghili, avdzã, dzãtsea teta:
    Va s-cutreamburã eta.
    Codrul, di toamnã, shi lãndzit shi gol,
    itsi arburi sh-ul vrea armatol.
    Cãdzãndili frãndzi li vrea pliumbi trapti
    contra-atsilor tsi vin njadzãnoapti
    sh-da foc la cãlivi, da plãngut shi jali,
    sh-lã vatãmã limba sh-fãlcãrli pri cali.

    Maea dzãtsea: va s-cutreamburã eta,
    avdu un anghil sunãnda trumbeta.
    Stãmariã alagã dupa-un ficior di armãnj,
    ampirãtsilja*-a lumiljei s-lj-u da ntru mãnj.

    Toamna atseauã cu bruma ambolji**,
    canda sh-muntsãlj sãmtsea amara nivolji
    s-dipunã tu-arniu, s-dipunã tu-arnjii.
    Moashi sh-aush, bãrbats cu tinjii,
    zbura, cã dzãlili-aesti, dzãli di toamnã,
    nã muljari ncãrcatã, nã muljari doamnã,
    di s-hibã s-amintã ficior,
    va s-agiunga-ampiratu***-armãnjilor.

    Sh-ma dzãtsea: arãu nã fu scrisã...
    Dumnidzãu pãn-amu n-ari datã mash chisã,
    Dumnidzãu pãn-amu n-ari datã lãeatsã,
    ma prindi sã-lj lja sh-pi armãnj ãn bratsã.

    Prindi iuva, t-unã pãdinã
    sã scrii cu chetri, sã scrii cu-arinã
    pi iarba pãscutã di oi shi di njelj,
    un ligãmãnt sãmtu cu elj,
    ligãmintu di foc,
    s-nu ma him avinats ditru loc.

    Stãmãrie, mushatã,
    inima plãndzi, inima plãndzi:
    Nai ma tinira fãrshãroatsa,
    tu loc di ficior amintã unã featã.
    Pãrmitul di aur s-featsi pãrmit di sãndzi.
    Maghilji, vininda la prunc sã si ncljinã,
    dinãsirã diparti, tu-ascãpitat,
    sum altã lunjinã,
    s-aflã aljurea -ampiratu-amintat.

    Arãu di cupii dipunãnda la vali,
    fãlcãrli nchisirã pri cali,
    sh-unã stãmãnã ãntreagã
    lihoana-sh purtã natul a ljei tu disagã.

    Sum lãndzitul tser di Sumedru,
    pri cãljuri cu muzga, rucinã**** di
                chedru*****,
    natul tsi s-avdza cum dzeami,
    nu cumva eara boatsea-ali mami?

    Tsãni-mã, tsãni-mã!
    Mamã, nj-dãdesh nã inimã
    shi-nj dãdesh un sãndzi
    di aur****** tsi plãndzi.

    Ahãnti sh-ahãnti cãljuri mi-acljamã
    sh-nji ngreacã pi nvisi
    cãrtsãli tsi va s-azvoamã,
    cartsãli tsi nu li-am scrisi.

    Fãlcãri-a noastri chiruti
    nj-dau plãnguti sh-cãntiti muti.
    Disaga ãn cari plãndzeai lishinatã,
    iar muzga shi ploaea u pruscutea,
    tricurã sh-tu inima-a mea
    ca unã ranã, di prici mushcatã.

*romãnismu: ampirãtsilj = amirãrilji
**ambolji = mãndilã di cap
***romãnismu: ampirat = amirã
****rucinã = rãshinã, unã dzamã tsi easi dit chinj
*****chedru = cedru, unã soi di chin cu lemnu tsi          anjurdzeashti mushat
******romãnismu: aur = amalamã

Fãrshãrotslji

  • Muntsã pisti muntsã s-analtsã.
    Sum vinturi shi livã muntsãlj sunt psaltsã.
    Muntsãlj a noshtri zghilescu,
    muntsãlj a noshtri fac polim,
    cã eta-atsea veaclji dit Muntili Elim
    prindea s-aibã loc pi un munti-armãnescu.

    Pishtireali shi chetri, nã cheatrã ti-adar,
    shi-ts pari cã eshti Dumnidzãu-picurar.
    Cãndu greaua furtunã ãlj frandzi tu boie,
    canda aurlã shi cad tu surpat,
    cã nu pi Muntili Ararat,
    ma pri nãsh prindea sã s-alinã cãravea al
               Noe.

    Cãndu dzadi s-aprindu, di fuldzir, pi plai,
    zbor di blisteami pitrec tu nior,
    cã d-iu sã zburascã pi nã ciumã di-a lor,
    Dumnidzãu zburã pi Muntsãlj Sinai.

    Pi muntsãlj aeshti, munts di fãrmac,
    munts di dureari, munts-rugãciuni,
    cãlivili, turmã-agãrshitã di-un trac*
    s-atrapsirã-analtu ca tu surghiuni.

    Ma luna cãnd easi sh-lj-aundzi cu-asimi,
    canda chirurã ãn tser tu-anãltsimi,
    canda alinã, canda dipunã
    tu itsi firidã na trãmbã di lunã.

    Itsi firidã, spindzuratã di grendã
    adutsi cu nãsã unã ligendã**,
    aoatsi la stãnjuri, tor dupa tor,
    iu baladi*** s-amintã, s-amintã shi mor.

    Cãndu toamna niorlji, sazmi pi dzeani,
    shi iarba acatsã mãrdzeali sh-rudzinã,
    dzadili, anghilj cãdzuts fãrã peani,
    anghilj tsi birã canjinã,
    picurari tu tãmbãri, muljeri tu cãndushi,
    canda tu suflit lã trec cu lãhtari
    piturniclji, vulturi, lãndãrushi,
    di fudzi tu-arniu ãntreaga falcari.

    Cãlivili, vedz-li, surati cu noaptea,
    cãrvanea, diparti, imnãndalui greu,
    canda strãbati dzua a shaptea,
    dzua di biblii al Dumnidzãu.

    Fãlcãrili-aesti cu calj shi cu tendi,
    ashi cum dipunã anarga pri cali,
    canda vin dit chirute ligendi,
    chiruti religii**** shi religii nali.
    Primuveara apoi va s-discalicã iar
    pi muntili-analt cu pãrmit-picurar,
    pãrmit cari furlj ãlj vatãmã botsli.

    Shi mor shi si ngroapã tu el fãrshãrotslji.

*trac = un dit populu tsi bãna tu Balcanj, aoa sh-vãrã 2000 di-anj
**romãnismu: ligendã = pãrãvulii di lucri tsi s-au faptã (i nu s-au faptã) aoa sh-un chiro
***romãnismu: baladã = puizii tsi spuni fapti di giunatic
****romãnismu: religii = pisti

Voi s-tsã hiu

  • Diparti, diparti,
    ca un zbor tsi lu-alash nãinti di moarti.
    un munti mi-acljamã s-lu-adilju,
    s-escu zborlu-a lui hilju.

    Farã mãratã,
    voi s-tsã hiu zborlu tsi nu lu-ai zburatã,
    zborlu tsi nu lu-ai grãitã,
    zbor di gioni cari s-nsoarã,
    zbor di featã cari s-maritã,
    iar cuscrilji cãntã nafoarã.

    Farã cu ranã tu cheptu,
    farã cu anjlji bãtuts,
    voi s-tsã hiu zborlu-a tãu dreptu,
    zborlu tsi-l vatãmã tuts.

Nu ai lipsã di trup

  • Arucã-ts truplu cãt ma diparti,
    tsi-l vrei, s-fatsi aush,
    mash boatsea s-u apiri di moarti
    di truplu cari lu-avush.

    Veaglji-ts boatsea, veaglji-u di corghi,
    di trup nu ai lipsã, ti-alasã.
    Homer minduia prit ocljilj orghi,
    minduia prin noaptea-ahãndoasã.

    Cãndu scria atsea tsi-ari scrisã,
    truplu-al Moisi fudzi aspãreat,
    prea multu foc lu-angrica, prea multa chisã,
    truplu di-amu lj-eara zborlu scriat.

    Nu-arãvda dot ahãntsã niori,
    ahãnti rufei di icoani.
    Scriinda, bãna di njilji di ori
    armas fãrã trup, di ori milioani.

    Fã sh-tini ca el
    anarga-anarga cãndu dipunj tu carti,
    cheatrã ma s-tsã hibã cartea, cundilj
                surtsel,
    nu va s-ai moarti.

Expatriari*

  • Tate, s-nu-l talj,
    easti sh-nãs un arbur giunar,
    anjlj-a lui caftã troput di calj
    caftã urari di cali ambar.

    Mini ul cumnicai sh-pi el
    cu azghirat di oai shi azghirat di njel.
    Lu-adãpai cu nvisi, lu-adãpai cu somnu,
    dupã fudzearea-a noastrã
    s-hibã semnu di domnu.

    Mutrea-u casa ninga nãoarã!
    Usha nã greashti zbor di foc.
    Shtii tini, cãt poati s-doarã
    cheatra mutatã ditru loc?

    Hai sã ndzinucljem tu padi,
    s-nã mbrãtsiljem cu dzeanili ca frats.
    Loclu nã plãndzi, loclu nã veadi
    sh-nã greashti: trã tsi mi-alãsats?

*expatriari = starea-atsilui tsi sh-alãsã patria, loclu iu           s-amintã, di volji i di nivolj

Dor

  • Cãnd va s-vinã dzua-atseauã
    dzua-steauã,
    dzua-lunã
    s-ved iar cãmpul di Sãrunã?

    Am nã ranã ca uhelja,
    Dzãsi maea:
    mash cu vimt di muntsãlj Selja,
    mash cu tsarã di Cavaia
    sh-di Muscopulea-atsea seacã
    poati s-treacã.

    Dzãsi tati,
    cãnd bãna, cu boatsea traptã:
    Patria i sãnãtati,
    cãntic, loclu iu ti-ai faptã.

    Ranã-groapã, ranã-groapã,
    ca s-u vindic, ca s-u cumtu*,
    caftã apã, caftã apã
    di la izvurlu ascumtu
    tu pãdurea di giugastru,
    sh-roauã di sum tser albastru.

*cumtu = vatãm, aspargu di nu-armãni dip tsiva

Bots

  • Avdu bots turlii-turlii,
    bots ma njits shi bots ma mari.
    Nu sunt bots, suntu Vlãhii,
    vãsilii di picurari,
    vãsilii di celnits fapti,
    flambura, steauã di noapti,
    flambura, ramur* di brad
    mushutsãt cu-aroshi floatsi,
    canda steali care cad
    sã-sh amintã altã boatsi.

    Di nvisedz Vlãhia Mari,
    canda-amint ninga puteari;
    di nvisedz Vlãhia Njicã,
    Nj-cheari, nj-cheari itsi fricã.
    O, Vlãhia-a mea di Nsus,
    eshti pãrmit, pãrmit nispus!

    Gresc Vlãhiili cu-arada,
    canda nj-au ãnviata dada,
    grescu treili, treili toate
    canda nj-au ãnviatã tati,
    sh-canda-atumtsea cãnd va s-mor
    va s-mi nviadzã boatsea-a lor ...

*romãnismu: ramur = lumachi, almachi

Cãnticul al Caracada

  • Aoa nghios pi ninga-amari
    apa iu tut bati-arada,
    cu tufechea pi pultari
    treatsi Nacea Caracada.

    Lj-treamburã funda di fesi.
    Ul cunoshti dupã imnat.
    Pala-a lui tsimtã di mesi
    pari foc ascãpirat.

    Unu s-batã tãmbãrãlu,
    cã vini Abdul Pãshãlu!

    Lãi Gãrgotsa, cusurine,
    nu vedz cãtã-ascheri vini?
    Lãi Gãrgotsa, o l?ãi frate,
    s-umplurã dzeanili toate!

    Las-u s-vinã, sã s-adunã,
    va s-mi bat sh-noaptea pi lunã,
    va s-mi bat sum tserlu murg,
    pãnã s-nu armãnã turc,
    c-unã mãnã sh-cu-altã mãnã
    s-nu-armãnã limbã pãngânã.

    Ma sã-nj ved cã escu-azvimtu,
    va-ts pitrec un zbor pi vintu,
    va-ts pitrec un zbor di dor:
    viu nu cad tu mãnjli-a lor.
    Pliumbu-atsel di ma tu soni,
    va nj-ul tsãn tri mini, gione.

Plãnguti tri shcoalili armãneshti ãncljisi

  • Iu s-li caftu Doamne, dzã-nj,
    shcoalili-armãneshti di altãoarã?
    Pisti tut mi-alatrã cãnj
    shi mi mursicã di zboarã.

    Mi-au mushcatã di videalã ...
    Vrei sivdai? Cum s-u-amintsã?
    Vãtãmatã-i itsi shcoalã,
    njierg s-u caftu tu murmintsã.

    Plãng cu dzeanili sh-cu perlu,
    nã au vãtãmatã-averlu.
    Nj-plãngu ocljilj, vearsã sãndzi,
    nj-plãndzi fruntea, mãna dreaptã,
    limba-a noastrã, featã-aleaptã,
    di nã etã tut ma plãndzi.

    Eta vini, eta fudzi,
    agãrshits di ea n-alasã
    tut ãncrutsiljat pi crutsi
    fãrã patrii shi casã.

    Doamne, ascultã-mi ti rog*,
    pliguitã tu mãduã,
    limba-a noastr-adunã-u stog
    sh-fã sã nviadzã-a treia dzuã!

*romãnismu: rog = pãlãcãrsescu

Cãnd va s-creapã topa-Avlona?

  • Lale Ndona, lale Ndona,
    cãnd va s-creapa topa-Avlona*?
    Tut ashtept shi nu voi s-mor.
    Numir anjlji, numir anjlji
    pãnã s-ved ca vin rumanjlji
    dinspri Muntili Tomor**.

    Lale Chiciu, lale Chiciu,
    ia mutrea spri Muntsãlj Viciu***,
    ntreabã vãrnã apã-aratsi,
    cãnd va s-vinã Roma-aoatsi?

    Ntreabã shoputul, fãrtatul,
    cãnd ãsh cãntã vrearea, rãnjli,
    cãnd va s-vinã ampiratul
    s-lu-ashtiptãm, s-bãtem cãmbãnjli?

    Lale Nida, lale Nida,
    ntreabã usha shi firida,
    ntreabã zborlu fãrã zbor
    shi niorlu cãlãtor,
    cãnjlji di la oi, curbanjlji,
    cãnd va ma vinã rumanjlji?

*Avlona = un portu (cãsãbã di ningã amari) dit Arbinishii;      unã expresii armasã dit chirolu atsel veclju tsi va            dzãcã: atumtsea cãndu "va s-creapã topa-Avlona"            easti semnu ca vinjirã rumanjlji shi va s-facã gheneatsã        trã armãnj
**munti dit Epir
***munti dit Grecia ningã Castoria

Cãntic di vreari

  • Vrutã, cãndu va nã lom,
    vrearea-a noastrã s-hibã pom,
    pom cu florili hrisafi,
    s-avem hari tu isnafi.

    Pom cu florili minghiushi,
    s-intrã mash harei prit ushi.
    Florili teasi, ca peani
    cum sunt florili-ali bani,
    flori di vreari, flori di dor
    ca mutrita di ficior,
    s-anjurdzeascã-a burbufeatã
    ca imnaticlu di featã.

    Cãndu v-anj ti bash pi frunti,
    va-nj parã c-alin un munti,
    cãndu va-nj ti-arap di poali,
    canda dipunai tu vali.

    Voi bãsharea-atsea di ntãnj
    sã-nj si parã cãpitãnj,
    bair di flurii, ghiurdani,
    ca bãsherili-ali bani.

    Cãndu va-nj ti ljau di gushi,
    va sã-nj pari unã pãpushi
    tsi-lj ded vreari di pãrintsã:

    Cilimeanjlji tsi va-amintsã.

Blisteami tri atselj tsi sh-alasa limbã

  • Nu vã ardi tu hicati
    grailu-a nostru, grai areati?
    Nu vã fridzi, nu vã frãndzi,
    nu vã deapirã tu mats
    limba-a noastrã tsi vã plãndzi,
    limba tsi nu u zburats?

    Nu vã mursicã tu heari
    cãnd nu u zburats shi cheari?
    Ntr-oclji nu sãmtsãts nã peanã
    cãnd zburats pi limbã xeanã?

    Tini ti credz mintimen
    cã aleapidz grailu-a tãu?
    Viernj s-tsã facã grailu xen,
    chisã s-tsã da Dumnidzãu!

Nvis

  • Si sculã un armatol
    sh-alãsã murmintul gol.
    Tu murmint bãgai sã sap:
    dau di nã boatsi di pap,
    dau di bots di cusurinji.

    Cum la eali s-nu ti ncljinji?

    Di ahãntsã mults murmints
    di pãrints, di strãpãrints,
    mi-aplicai shi nj-ul bãshai
    pi-atsel strãaushescu grai.

    Tsi s-vã dzãc, cum s-nu ti treamburi?
    Grailu-atsel eara mash flamburi.
    Canda anviscut di numtã
    alãga din hoarã n hoarã
    shi ndimna* fara tri-alumtã
    ca s-nu chearã, ca s-nu chearã!

*romãnismu: ãndemnu = ãmpingu pi cariva ta s-facã tsiva

Rugãciuni cãtrã mama

  • Mamã, statui*-ali searã cãnd noaptea            dipunã,
    sh-apoi tu-apirit hrisusitã di lunã,
    spilatã di avrã, spilatã di-aroauã,
    s-parã ma-analtã, s-parã ma noauã,
    cum s-ts-agãrshescu ocljilj ca noaptea dit
                fãntãnji,
    sh-ca izvurlu tsi-azvoami sum codrul di 
               cãstãnj?

    Cãnd nji-lj aduc aminti, amintea-a lor
                mi-aprindu,
    sh-tu suflit ãnj pitrec un cipit ditru Pindu.
    Nj-pitrec unã pãduri cu fucurinj tu padi,
    iu dzua imnã-aratsi sh-pi ascumtish, tu
                dzadi.

    Cã eta nã fu pondã, nã etã di cãnjinã,
    dit oclj-a tãi, durutã, amprumutai lunjinã!

    Cum s-ts-agãrshescu mãnjli, averi doi
                dimiurdz**,
    cari lucra, di lãnã, pãduri sh-vilendzi murdz,
    lucra unã vishteari di-aroshuri shi di lai,
    pãdurea dit flucati, ca boatsiti di mai.
    Dit padea dit vilendzi mi pitrundea aratsi
    un somn fãrã di somnu sh-nã boatsi fãrã 
               boatsi.

    Ascultã-nj-ul, durutã, aestu zbor amar,
    i zbor di rugãciuni,
    sh-al Dumnidzãu ãlj spui
    di azã nclo s-n-aducã sh-a noauã calea
                mbar!

*romãnismu: statui = agalmã
**romãnismu: dimiurgu = numi dat (tu filuzufia-al Plato)           atsilui tsi featsi universal

Cãntic

  • Vãrnãoarã nu va credz
    cãt di tini nj-easti foami,
    cãnd ti ved ashi cum shedz,
    ca scriatã di cãlami.

    Vãrnãoarã nu va shtii
    cãt di tini nj-easti seati,
    cãnd ti ved ashi cum hii:
    ma mushata dintri feati.

    Cãnd ved hãrili tsi ai
    di flurii shi napileoni
    cãnda cãshtighedz* un grai
    tsi mi fatsi shi ma gioni.

    Tut tsi easti veclju-n mini,
    nj-u lu-aruc, ãl dau nafoarã.
    unã etã noauã vini,
    meashti-mi cu primãvearã!

    Meashti-mi cu meslu Mai,
    meashti-mi c-unã livadi,
    c-un ecou di flori pi plai,
    lunjinãndalui tu padi.

*romãnismu: cãshtig = amintu; zborlu s-aflã sh-tu           gramatica al Boiagi sum forma: cãshtighez

Foami shi seati

Vrutã Sii, vrutã Sii,
nã icoanã sum ghilii,
nã icoanã cu-adãraturi,
mash mutrinda-ti mi saturi.

Fatsa-arãdi, ocljul dzeami
zboarã feamini sh-areati.
Di mutrita-a ta nji-i foami,
di mutrita-a ta nji-i seati.

Esti ca soarili-apirindu
cari-aspardzi un nior.
Di mutrita-a ta mi-aprindu,
di mutrita-a ta nji-i dor. 
 
 
http://www.nicolae-caratana.ro/poezie-aromana.html

SCURTA ISTORIE AROMANA

SCURTA  ISTORIE AROMANA
MACEDO-ROMANA
MACEDO-VLAHA


Aproape toate civilizatiile lumii s-au dezvoltat in jurul unor importante fluvii: Civilizatia Egipteana pe valea Nilului Civilizatia Mesopotaniana pe valea Tigru-Eufrat Civilizatia Chineza pe valea Fluviului Galben Civilizatia Indiana pe Gange

Civilizatia Europeana va incepe in zona celui mai important fluviu European, Dunarea si sa se dezvolte in zona Carpato-Danubiano-Pontica - spatiu ce se confunda cu un imens site istoric, din pacate  foarte putin cerceta ,de unde foarte putine lucruru au iesit la iveala : Hamangia ,Cucuteni, Tartaria, Vinga, Cascioarele si bineinteles Sarmisegetusa ,Sfinxul din Bucegi

Este greu de stabilit in timp si in spatiu de unde pina unde au existat acesti Pellasgi, apoi Traci, Daci, apoi Geti, Sciti…dar daca-i citim cu atentie pe Homer, Herodot, pe Iordanes, Carolus Lundius, pe N. Densusanu, pe Marija Chimbutas, Gordon Childe sau N,Savescu putem spune ca aici  apare prima civilizatie Europeana, aici s-au inblinzit pentru prima data animalele, aici s-a aprins prntru prima data focul, aici este ceea ce specialistii au numit “Vechea Europa”.spatiu populat in antichitate in principal de Dacia si Macedonia Istorica

Pelasgii, au existat ca popor unic in spatiul European mai intii in Vechea Europa. Ei se vor inmulti si vor expanda pe la 5000 i.Cr. in toate directiile. La Pella se va forma un puternic centru Pelasgc care va deveni capitala Macedoniei.

Continuatorii pelasgilor in aceasta arie au fost Tracii care dupa Herodot traiau cam pe acest teritoriu de unde rezulta ca Dacii ocupau cea mai importanta arie, iar Macedonenii ocupau zona cea mai sudica a pelasgo-tracilor. Macedonenii si dardanii vor popula mai intii marea Tracica (Egee) iar apoi Anatolia si chiar partea estica a nordului Africii. Astfel Troya si Atena sint cetati pelasgo-tracice construite de dardani si macedoneni pe care grecii le vor cuceri venind ca navalitori.

Cind Herodot si Homer vorbeau de existenta macedonenilor in zona lor,  iata ce spunea Herodot “Ei  (Pelasgii) au o civilizatie mai veche decit cea Elena,dela care grecii au avut multe de invatat”, el vorbea  deja de o perioada tirzie a lor, caci macedonenii erau de mult acolo.                  

Venirea Grecilor  de fapt a Danaansi-lor pe la 1500 i.Cr. dinspre Egipt (dind crezare d-lui Brane Stefanoski, un bun cercetator al zonei balcanice), ei au venit urmare unui mare razboi civil datorita caruia o parte a populatiei a fost nevoita sa emigreze in Peloponez si Atica - ii vor impinge pe localnici mai la nord dar a trebuit sa si conlocuiasca cu traco- macedoneni.

Razboiul Troyan (sec. 12-13 i.Cr.) s-a dat intre traco-troyeni si Danaansii (noii veniti), fiecare dintre tabere fiind sustinuta de o parte din triburile locale. De atunci s-a format poporul grec ca un grup etnic separat.

Grecii au meritul lor in evolutia culturii si a artelor si prin faptul ca au scris mai mult.

Se pune intrebarea cum de s-a putut ca in citeva sute de ani (pe la 900 i.Cr. cind Homer a scris opera de valoare inestimabila) sa se ajunga la o scriere asa de evoluata.

Placutele dela Tartaria ( confirmate ca vechime) au dovedit existenta scrisului in aceste tinuturi cu cca. 1500 de ani inaintea scrierii cuneiforme sumeriene ,iar preluarea de catre greci si romani a zeitatilor si primelor legi dela pelasgo-traci este de acum dovedita de multi cercetatori.

Incepe sa devina sigura ca atit scrierea sumeriana si cea greaca care au aparut dintrodata ca scrieri evaluate,ca au fost luate sau aduse de undeva..! se pune intrebarea de unde..?  De fapt operele lui Homer au fost scrise in pelasgo-traca locala, adica limba veche a macedonenilor (sau a aromanilor de azi),(dindu-i crezare d-lui Br. Stefanoski).

In sec. IV i.Cr. s-a format regatul Macedonia  cu capitala la Pella primul stat organizat administrativ, politic si militar al Europei antice, de fapt o creatie a traco-macedonenilor.

Sub Filip II si Alexandru, macedonenii vor cuceri mai intii cetatile grecesti, isi vor asigura granitele de nord , vor recuceri cetatile tracice din Anatolia si apoi in mai putin de zece ani vor realiza un imperiu de cca. 8 milioane km.p. si vor distruge pentru totdeauna  Imperiul Persan.

Domnia lui Alexandru a fost scurta dar va lasa o dâra luminoasa in istorie precum o cometa pe cer, iar spiritual macedonean va continua sa domneasca  in Mesopotamia cca. 250 de ani prin dinastia generalului Seleucus, si in Egypt cca. 300 de ani, prin dinastia Ptolomeilor si Cleopatrelor care au domnit pina la venirea romanilor in anul 44 i.Cr

Mitologia greaca si romana sint mitologii de creatie proprie dar preluate si brodate pe mitologia traco-geto-daca.

Propovaduirea crestinismului in zona balcanica a fost facuta tot prin macedoneni   in sec.I al erei noastre prin Apostolul Pavel mai intii in Epir si Tesalia datorita existentei limbii traco-geto-dace si traducerii scripturilor crestine in aceasta limba.

Tracii au tradus scripturile in limba lor “nu li s-a tradus de altii” deci ei aveau o limba si scris.(a se vedea “Codexul Rohonczi” tradus de d-na Prof. V. Enachiuc)

Dacia a fost cucerita (14%) partial ultima la 106 si parasita prima la 272.d.Cr.

Analizind mai atent scrierile istorice vom constata ca de fapt statul roman devenise  imperiul roman de neam trac.

Nici un text latin antic nu mentioneaza preocuparea Romei de inlocuirea limbii popoarelor cucerite. Dovada sigura este Malta care a stat sub romani 1088 de ani ea este cea mai apropiata de Italia si nu s-a schimbat limba si nu a fost romanizata asa de puternic precum românii in 165 de ani si macedonenii in 400 de ani.  De ce ??  (este o intrebare pentru istorici si lingvisti).

Zona Carpato-Pontica, bulversata si secatuita de romani va ramine  slabita si nu va mai putea face fata navalirilor migratoare ce vor urma de cca. 1000 de ani.

Primii navalitori au fost Gotii, de fapt ei erau la granite nord-estica si erau formati din dacii –liberi si getii (gotii) care au amenintat continuu hotarul rasaritean al imperiului roman, urmare carui fapt romanii incepusera sa paraseasca Dacia inainte de 272.

Urmeaza celelalte navaliri. Hunii la 370, avarii si vandalii la 400, slavii la 600, maghiarii la 890 si altii, timp  in care Roma a fost distrusa de doua ori la 410 de Vizigoti si la 455 de Vandali.

Urmeaza mongolii in marea lor expansiune din sec.13 sub vestitul  Gingis-Khan, care va ocupa o buna parte din estul Europei. Si in fine, sa le zicem ultimii, otomanii sec. 14-15(Constatinopolul cade la 1453 sub Mehmet II). Ei vor sta peste macedoneni cca. 450 de ani si nu le vor schimba nici limba si nici religia,iar peste români nu prea au stat ci au venit numai cu incursiuni pentru luarea birurilor sau schimbarea domnitorilor.

Aromânii au o vorba “casa naoastâ-i muntili” si intradevar in timpul navalirilor, macedonenii in muntii Rodopi si Pind iar dacii in muntii Carpati si-au salvat fiinta, apoi vor repopula zonele ravasite de navalitori, ii vor asimila pe acei trecatori ramasi. Asa ca in acest amalgam de influiente culturale, traco-dacii sint cei care vor forma elementul de baza.

Nu pot accepta ideia ca acest mosaic de rase si nationalitati puteau produce  modificari importante in sufletul si singele traco-dacilor din zona carpato-balcanica

Macedonenii au fost oameni ai inaltimilor, ei au respirat intotdeauna libertatea.

Ei (dupa spusele Epicsopului Veniamin De Tudela  in sec 12) “ au fost vlahi nestapaniti de nimeni.”

Asa se  si explica faptul ca Suleiman Magnificul a fost nevoit sa acorde macedone-  nenilor autonomie locala in sec.16 iar ei au infiintat capitanatele cu armatoli ceace le-a  asigurat si mai bine pastrarea limbii, obiceiurilor si religiei. 

Neamul romanesc s-a format pe ambele maluri ale Dunarii unde a existat o unitate  etnica romaneasca despartita de fluviu care nu era un hotar ci o axa a românitatii (neam  romanesc pe care il putem asimila cu un ou cu doua galbenuse intr-un albus foarte diferit , slavo-otomano-grec)

Din pacate coditiile de existenta , viata de clan, setea de libertate a macedonenilor va cultiva tendinte individualiste cu manifestari anarhice, care vor impiedica vederi mai largi de formare a unui organ politic unitar, iar inteligenta si vrednicia lor va fi folosita  la izbinda altora.

O limba nu dispare pina nu-i dispar vorbitorii, asa ca limba traco-geto-daca nu adisparut, ea este latina vulgara, sau i se mai poate spune latina Dunareana, care va deveni prin evolutie si sinteza Italiana de azi in peninsula Italica, Spaniola de azi in Penin. Iberica, Franceza de azi in Galia si bineinteles Româna si Aromâna de azi din cadrul fostului Imperiu Roman de Rasarit unde a existat si rezistat un singur popor latin - poporul român.

Cu putina dificultate aromânii din Tesalia si Pind…etc, se pot intelege inca la vorba cu românii dela Nistru sau chiar dincolo si nu imperiului roman se datoreste acest fapt , caci romanii nu au calcat niciodata in Basarabia.Acest fapt are o singura explicatie si anume ca ei (dacii si macedonenii) au facut parte dintr-un sungur popor de neam traco-dac si au trait si traiesc pe un teritoriu care a fost Dacia-Mare. Ei sint singurii bastinasi ai acestor locuri, care nu au venit de nicaieri, ei au fost din totdeauna in vechea Europa, motiv pentru care ei nu au putut fi desradacinati de toate navalirile care au trecut peste ei.

Cea ce defineste un popor este in primul rind limba vorbita.

Iata un exemplu de numai citeva cuvinte din limba  pe care o vorbesc cei carora  li se spune “vorbitori de vlaha” in Grecia la Salonic, Tesalia, Pind, in Bulgaria, Albania, Serbia. (cuvinte scrise asa cum le pronunta armânii acolo la ei):

partile corpului uman      grade de rudenie         animale      diverse

    capú                                 mamâ                           câni              Dumnidza

    ochiú                                tati                                  aoie             terú  

    ureachi                            frati                                 birbecú       lunâ

    palmâ                              verú                                tapú            soari

    matî                                 cuscru                            caprâ          luni, martâ, ñercuri 

    gusi                                 cumnatú                        edú             dumânicâ

   coapsâ                             dziniri                            iapâ             ploai

   pulpâ                                nora                              calú             neauâ

   grumadzú                        soacrâ                          vacâ             brumâ

   mustatî                            nipotú                            vulpi            casú

   nari                                   niveastâ                        lupú            teapâ, aiú

Ce român, oriunde s-ar afla el nu intelege oricare di aceste cuvinte?

De altfel asa se si explica de ce un aromân din oricare din tarile din sudul Dunarii cind vine in Romania se integreaza cu usurinta la orce nivel de invatamant si in foarte scurt timp nu-l poti deosebi de ceilalti români.

Datorita fortei de caracter, constiinta aromânului este foarte puternica, de aceea el spune cu mîndrie cind se afla linga un alt vorbitor  “Io hiu armân”(eu sint aromân) adica nu sint nici grec  ,nici  sirb, nici turc, nici francez, dar si mai multa bucurie are cind se intilneste cu un român nord –dunarean caruia ii spune “S-o hiu armân”.

NY  2006                                                             
m  u  l  t  u  m  e  s  c
s-o hiu armân
D. Lascu

http://dacia.org/daciarevival/articolearticles/articole-in-limba-romana/251-scurta-istorie-aromana/

Comunitatea aromână din Balcani şi din România în 2010


Aura Cumita

Începând cu anul 2009, polemica în jurul chestiunii etnie / non-etnie din sânul comunităţii aromâne a devenit tot mai vizibilă în spaţiul public. În cei douăzeci de ani de după căderea regimului comunist, în cadrul comunităţii aromâne din România – şi după cum se va observa şi din statele balcanice – au avut loc procese de recuperare a memoriei identităţii colective, de redefinire, reconstituire, revendicare, reafirmare, de renegociere a acestei identităţi.
În prezent se poate vorbi de conturarea a trei modalităţi de definire şi autodefinire în raport cu ceilalţi „semnificativi” (voci ale autorităţii, alte identităţi colective). Pe de o parte, există vocile autorităţii istorice, lingvistice care au produs etichetări în termeni de etnie / non-etnie, limbă / dialect şi la care aromânii se raportează în mod diferit: acceptare sau respingere. Pe de altă parte, există o tendinţă în rândul aromânilor, în procesul mai amplu de elaborare a unui discurs identitar, care conştientizează că vocile autorităţii nu reprezintă decât anumite repere în procesul identificării colective şi că de fapt, nu pot fi pur şi simplu acceptate, preluate sau negate la modul absolut. Vocile autorităţii joacă un rol important în procesul de definire a identităţii colective, dar ele se constituie ca factor nu de supremaţie, ci ca unul suplimentar. Astfel trebuie înţeleasă şi mult citata Recomandare 1333/1997 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei în ceea ce-i priveşte pe aromâni, venită să semnaleze şi să denunţe politicile puternice de asimilare şi aculturaţie a aromânilor practicate în statele balcanice unde aromânii sunt autohtoni, dar şi în România unde aromânii au venit între 1925 şi 1938 ca şi colonişti.
Mă voi referi în cele ce urmează pe de o parte la politica statului român de a rezolva chestiunea aromânească prin Departamentul pentru Relaţii cu Românii de Pretutindeni, Ministerul Culturii etc. – politică cu care se identifică o parte a aromânilor (1) – iar pe de altă parte la politica dusă de o parte a aromânilor care se concentrează în jurul obţinerii de drepturi minoritare atât în statele balcanice cât şi în România. Aceste două politici apar ca ireconciliabile pentru că ele se construiesc în jurul dihotomiei etnie / non-etnie. La fel de ireconciliabile se prezintă şi rezoluţiile adoptate de cele două părţi cu privire la statutul aromânilor.
În noiembrie 2009, a avut loc Congresul Aromânilor (Congreslu Armânescu), aflat la a treia ediţie şi organizat în Tirana, capitala Albaniei, cu genericul „Armâni tu Uniunea Evropeanâ, azâ ş-tu chirolu di mâni” (Aromânii în Uniunea Europeană, prezent şi perspective). Reprezentanţi ai organizaţiilor aromâne din România şi Albania (Societatea de Cultură Macedo-Română, Fundaţia “Muşata Armână”, Asociaţia “Picurarlu de la Pind”, Asociaţia Culturală “Veria”, Asociaţia Culturală “Cârlibana”, Asociaţia Culturală “Aromânii din Albania”) şi oficiali din diferite domenii culturale şi sociale interconectate s-au întrunit pentru a decide asupra problematicii destinului aromânilor în contextul actual. Participanţii la eveniment, au adoptat o rezoluţie, prin care se arată îngrijorați faţă de dezinteresul statelor de origine a aromânilor faţă de drepturile culturale şi etnice ale acestei comunităţi. De asemenea, participanţii au combătut proliferarea la scară internaţională a unor entităţi „neo-aromâniste“, despre care susţin că au falsă legitimitate, cum ar fi: „Fara Armânească“ (România), „Uniunea Vlahilor din Albania“, „Asociaţia Vlahilor din Albania“ etc. Conducătorii acestor organizaţii din urmă au fost acuzaţi că ar promova artificial drepturile aromânilor (pe care-i descriu ca un popor diferit de cel român) şi că ar fi interesaţi de obţinerea unor beneficii materiale personale.
Rezoluţia cere statului român să-şi asume răspunderea pe care o are faţă de românitatea balcanică; să continue şi să intensifice sprijinirea în ţară a păstrării şi a cultivării dialectului, culturii şi tradiţiilor aromâneşti, pentru a nu se alimenta frustrările ce ar putea fi speculate şi instrumentalizate de „neo-aromânişti“ (2). Etichetarea drept „neo-aromâniste“ a unor asociaţii de aromâni care îşi manifestă şi îşi decodifică identitatea colectivă altfel decât cea fixată de „vocile autorităţii” dovedeşte că, în ceea ce-i priveşte pe aromâni, discursul politic al statului român manifestă aceleaşi tendinţe paternaliste ca la începutul secolului XX, în timpul celor două războaie balcanice şi în perioada interbelică. Astfel, cererea respectării drepturilor minoritare etnice în statele de origine a aromânilor (a se citi etnie română) accentuează mai degrabă specificul românesc decât pe cel aromânesc. Pe de altă parte, de aceleaşi tendinţe etno-naţionaliste pot fi acuzate şi fundaţiile care au ca scop promovarea culturii române şi în cazul aromânilor, cum este de pildă Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (3), care cere limbă maternă (a se citi română) în şcoli, în biserici şi mass-media din statele balcanice. În plus, în textul Rezoluţiei, „romanitatea balcanică” a lui Theodor Capidan, prin care acesta îi desemna pe aromânii autohtoni în Balcani, devine „românitate balcanică”. Această rezoluţie a stârnit nemulţumiri din partea Uniunii pentru Cultură a Aromânilor din Macedonia (unica ţară în care aromânii se bucură de drepturi minoritare), care a şi publicat o scrisoare de protest în acest sens (4).
Nu voi stărui asupra acestui discurs, ci doresc să-i opun un altul, care susţine ideea unui popor aromân aparte, diferit de cel român, deci tot un tip de discurs închistat în discursul identitar etnicist. Întâlnirea sau adunarea de la Moscopole (Voskopje, Albania) din 15 August 2010 marchează astfel, un alt eveniment „istoric” opus celui de la Tirana din 2009 al comunităţii aromâne. Organizat sub patronajul Consiliului Internaţional al Aromânilor din Balcani, evenimentul s-a desfăşurat pe perioada a cinci zile (12-16 August). Pe 15 August, duminică, de ziua Adormirii Maicii Domnului – sărbătoare importantă pentru aromâni – s-a citit şi adoptat o rezoluţie prin care aromânii sunt declaraţi popor regional, cerându-i-se comunităţii europene şi statelor în care locuiesc aromânii să fie recunoscut ca atare. „Acest eveniment a fost unul dintre cele mai importante atât din punct de vedere al participării, pentru că au fost acolo în jur de 4500 – 5000 de oameni (5); or de când există armânamea în cele patru state separate, plus România, o sărbătoare de asemenea anvergură nu a mai fost până acum. Scopul a fost de a ne declara popor regional. S-a citit şi o rezoluţie, în care Consiliul Armânilor îşi cere dreptul firesc de a recunoaşte pe armâni drept popor regional (6).” Sintagma „popor regional” este aleasă ca o soluţie de compromis încercând să se evite poziţionarea explicită în dihotomia etnic / non-etnic şi să se aplice şi în cazul identităţii aromânilor modelele identitare colective ale occitanilor, catalanilor etc. Totuși, semnatarii acestei rezoluții văd în aromâni un popor aparte, diferit de cel român, care vorbesc o limbă și nu o formă dialectală a limbii române, iar în adunarea de la Moscopole un eveniment omolog Adunării de la Blaj a românilor. Unele ziare, care au relatat despre acest eveniment, l-au calificat în mod exagerat drept revoluţia de catifea. Această manifestare a condus la o poziţionare acerb critică şi din partea Noii Drepte, al cărei discurs alimentat evident din sentimente ultranaţionaliste se suprapune de această dată, iată, cu cel al mediului academic românesc. Pe de altă parte, premierul Emil Boc (probabil din necunoaştere de cauză?) şi-a exprimat public ataşamentul şi susţinerea aromânilor care au organizat această manifestare a Zilelor Culturii Aromânilor la Moscopole şi care se luptă pentru obţinerea de drepturi minoritare în România.

http://www.resurseculturale.ro/site/?q=node/100

Chestiunea aromână şi „talibanii românofobi“

"Chestiunea aromână” a fost pusă în discuţie cu maximă seriozitate la Congresul Aromâ-nilor, desfăşurat timp de două zile în capitala Albaniei, Tirana, pornind de la realitatea că ea a străbătut veacurile şi continuă să emane dispute care s-ar putea repercuta la nivel diplomatic.
Istoricii şi lingviştii au nenumărate argumente, acceptate de majoritate, pentru a susţine că aromânii sunt o parte a poporului român. Diversele societăţi şi fundaţii ale aromânilor aderă la această idee demonstrată ştiin-ţific, iar alocuţiunea preşedintelui Societăţii de Cultură Macedo-Română, Ion Caramitru, a arătat că înalte personalităţi ale societăţii româneşti s-au implicat, de-a lungul timpului, în susţinerea cauzei acestui „avanpost al românismului în Balcani”, cum îl numea Nicolae Bălcescu la 1848. Iar cauza era aceea a păstrării identităţii naţionale prin şcoli şi biserici aromâne.
Şi în prezent, statul român susţine cu fonduri minorităţile de aromâni din ţările balcanice, ca pe o componentă semnificativă a românilor de pretutindeni, fapt subliniat în repetate rânduri de reprezentanţii la congres ai Asociaţiei Culturale „Aromânii din Albania”. De fapt, este singurul sprijin pe care îl primesc, ei nefiind recunoscuţi decât ca „minoritate lingvistică” de statul albanez, deşi o reciprocitate ar fi de dorit, de vreme ce albanezii sunt recu-noscuţi ca minoritate naţională în România, au reprezentare în parlament şi primesc finanţare de la statul român.

„Talibani românofobi“
Problema care a apărut în ultimii ani şi contrazice toate faptele istorice şi ştiinţifice este pretenţia unei organizaţii a aromânilor de a se organiza ca minoritate în cadrul statului român, la fel ca maghiarii, armenii, grecii sau turco-tătarii, ceea ce ar conduce la obţinerea de fonduri din partea statului. Doar aceasta ar putea fi motivaţia pentru propagarea unei idei nesusţinută de vreun argument ştiinţific, idee care ar demola, de fapt, tot ceea ce aromânii ştiu despre istoria şi limba lor şi nu ar pune nimic în loc.
S-au rostit vorbe dure la congresul aromânilor, mesajul preşedintelui fundaţiei macedo-române din America de Nord conţinând chiar cuvinte ca „talibani românofobi, dizidenţi minoritari”, cu referire la cei care au pretenţia să reinventeze istoria.

Obiect de tranzacţie la nivel european
Un mesaj tot atât de grav, dar transmis în termeni diplomatici, a dat ambasadorul României la Tirana, E.S. Viorel Stănilă, care a îndemnat asociaţiile aromânilor să îşi urmărească perseverent şi solidar scopurile comune spre a contracara astfel acţiunea celor care lucrează pentru a li se substitui în reprezentarea aromânilor de pretutindeni. „Avertismentele sunt foarte serioase şi timp nu a mai rămas” a spus ambasadorul, lăsând să se întrevadă că interese mai mari ar fi în spatele acestor „rătăciri”. „Cauza aromânească ar putea ajunge obiect de tranzacţie la nivel european”, a mai precizat ambasadorul.
De fapt, urmarea acceptării de către aromâni a unei noi istorii, inventate ad hoc, ar putea fi pierderea sprijinului pe care statul român l-a acordat constant minorităţilor din statele balcanice, atât din punct de vedere financiar, cât şi din punct de vedere diplomatic. Dacă aromânii s-ar declara etnie total separată de românitate, ceea ce s-ar câştiga în România, ca subvenţie pentru o minoritate, ar reprezenta o pierdere pentru aromânii din statele balcanice, atât la nivel de finanţare din partea României, cât şi la nivel de sus-ţinere pe lângă guvernele statelor balcanice pentru recunoaşterea statutului lor de minoritate naţională.


http://www.cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-chestiunea-aromana-si-talibanii-romanofobi-51765

Film in aromână

Au început filmările la prima peliculă aromână, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”

14:14, 13 august 2011 Divertisment


Acţiune, motor! s-a auzit, seara trecută, într-un restaurant din staţiunea Mamaia. Aici au fost filmate câteva scene din prima peliculă în limba aromână, ce a adus, în aceeaşi echipă, armâni din toată lumea.  Indicaţiile regizorale le-a dat Toma Enache, care promite că filmul va rula pe ecrane din septembrie 2012. Din septembrie 2012, veţi regăsi această scenă şi pe marile ecrane, în primul film în limba aromână, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”. A fost filmată seara trecută, într-un restaurant din staţiunea Mamaia, unde a fost creată atmosfera de gală a Oscarurilor americane.  Regizor este Toma Enache, care va juca şi rolul principal - regizor faimos, care porneşte în căutarea Aromâncei sale de suflet. Planifică întâlniri cu fete din întreaga lume, dar se îndrăgosteşte de cea pe care nu poate să o păstreze. Aromâni din toată ţara au vrut să vadă pe viu cum se trag primele cadre, iar mulţi dintre ei au şi apărut în ele, la Balul de Oscar. Au plătit, în schimb, 200 de lei pentru invitaţie, bani care vor ajunge în bugetul filmului. În lumina reflectoarelor, aromânii nu au vrut să apară altfel decât îmbrăcaţi la patru ace. Doamnele şi domnişoarele au acordat o atenţie deosebită ţinutelor şi le-au făcut la comandă. Filmul„ Nu sunt faimos, dar sunt aromân”  costă 300 de mii de euro, iar în producţia lui s-au implicat aromâni din toată lumea. În România, se va filma la Constanţa şi Bucureşti, dar echipa va ajunge şi în Albania, Statele Unite ale Americii, Bulgaria, Grecia şi Macedonia. După muncă, s-a trecut la distracţie. Pindu, dar şi alte formaţii celebre, au întreţinut atmosfera până dimineaţă.
 
 
http://www.reporterntv.ro/stire/au-inceput-filmarile-la-prima-pelicula-aromana-nu-sunt-faimos-dar-sunt-aroman-1
Email

O ipoteză aromână


O ipoteză aromână: Ţânţar, ţintivar, ţintigrad. Inti, tinti, tinti var.


Dau de următoarea definiţie în DEX.
ȚÂNȚAR, țânțari, s. m. (La pl.) Nume dat populației aromâne din Macedonia de populația slavă localnică; (și la sg.) persoană care face parte din această populație.
Etimologie necunoscută.
Context: Aromânii stabiliți în orașele din Bulgaria, mai ales la Sofia, unde influenta colonie macedoromână a prosperat până la începutul secolului XX sunt cunoscuți sub numele de țințari, denumire sub care aromânii sunt cunoscuți în Serbia. Recensămantul bulgar din 1926 dădea următoarele cifre: 69.080 de români, 5.324 aromâni, 3.777 “cuțovlahi”, 1.551 “țânțari” (în total 79.728 de persoane). Divizându-i în diferite subramuri, sub diferite nume, care desemnează de fapt una și aceeași etnie, bulgarii au încercat să dilueze ca număr și mai mult elementul româno-vlah din această țară.
Răsfoiesc.
Întâmplător, pe birou am „Cântece de copii şi jocuri”, Bogdan Hoya, 1905. Face referire la Papahagi, în prefaţă, spunând că „socotesc că găsindu-se în notele mele destul material comparativ pentru cîntecele de copii daco-romîneşti, asămînarea lor cu cele macedonene nu mai poate fi atît de grea, îndată ce ultima colecţie a lui Papahagi ne comunică complect cîntecele macedonene” (se referă la volumele „Jocuri copilăreşti culese dela Românii din Macedonia”, apărut în 1883 şi „Meglenoromânii”, apărut în 1903).
La pagina 30 din colecţia lui Hoya avem secvenţa:
Inti tinti tinti var
Lele şulo lele var
Ieşi şi tu mai iute-afar.

Acelaşi lucru apare şi în „Meglenoromânii” lui Papahagi, în varianta: la tinţigar.
Mă întreb, o fi vreo legătură între ţânţar, tinţigar, tinti var?
M-am gândit la o primă ipoteză: numele unei aşezări. Cele mai cunoscute sunt, în Macedonia, Beala, Gopeş, Mulovişte. Nimic terminat în -gar sau -var. Dacă urmăresc varianta asta, singura legătură posibilă ar fi cu ungurescul varos – oraş. Nu, fals. Refac.
Ajung la slavonul grad. Caut în zece taburi deschise cu dicţionare. Aflu că tinti e sinonim cu cerneală, în croată şi maghiară. Tinti grad – oraşul cernelii. Şi îmi fuge mintea către celebrul Moscopole, oraş aromân aflat pe teritoriul Albaniei de azi, unde a apărut prima tipografie din Balcani.
Spre sfârșitul secolului XVIII orașul a evoluat mult datorită comerțului cu Germania, Veneția și Constantinopol, având mai multe manufacturi, în jur de 70 de biserici, bănci, o tipografie (o altă tipografie nu mai exista în Imperiul Otoman decât la Constantinopol)
În 1788 oraşul e distrus de Ali Paşa, iar cei 60.000 de locuitori ai metropolei se răspândesc spre Bulgaria, Serbia, România. E posibil, oare, să fi dus cu ei denumirea de oraş al cernelii, care să li se fi transformat apoi în etichetă?
Cele două versiuni tinti var si tinţigar să fie influenţe ale maghiarei (var, oraş) la Braşov (cartea lui Hoya) şi ale slavonei (grad) în sud?
tintivar-tantar-tintar
A doua ipoteză este legată de cifra cinci / ţinţi. Dar…
În fine, cea de a treia ipoteză vine de la Kogălniceanu, care leagă numele de familia romană Cinciani (conform prof. Stoica Lascu, „De la populaţia romanizată la vlahi/aromâni/români balcanici”, 2005)

 
http://dragos-serban.ro/tantar-tintivar-ipoteza-aromana.html

duminică, 4 martie 2012

Macedoromânii, ctitori ai mai multor instituţii maghiare


Macedoromânii din Imperiul Austro-Ungar au excelat prin priceperea lor pentru afaceri. Au adunat averi importante, dar n-au uitat niciodată că sunt români contribuind cu sufletul, dar mai ales financiar la menţinerea spiritului românesc, atât în Imperiul Habsburgic, cât şi în cel dualist austro-ungar. Prin donaţiile ei, un exemplu peste timp rămâne însă familia Sina. Unul dintre membrii acesteia a creat chiar o bancă care a concurat la un moment dat cu cea a familiei Rothschild. Dar familia Sina, prin generoasele ei contribuţii financiare, a susţinut înfiinţarea mai multor instituţii fundamentale ale Ungariei de mai târziu.

La fel ca macedoromânul Nicolae Dumba, ajuns consilier al împăratului Francisc Iosif I (1830-1916), membrii familiei Sina au cultivat spiritul românesc contribuind în mod esenţial la păstrarea vie a acestuia, dar şi la promovarea lui. În acelaşi timp - şi nu e câtuşi de puţin un paradox - membrii familiei Sina au fost ctitori ai unor instituţii fundamentale din Ungaria: Academia Comercială, Teatrul Naţional, Academia Maghiară... Tot un membru al familiei Sina, a fost alături de Szechenyi István, la construirea Podului cu lanţuri ce leagă Buda de Pesta. Prin loialitatea lor, membrii acestei familii ar putea constitui un exemplu în acest sens pentru unii din conaţionalii maghiari ai zilelor noastre.

Concurând Banca Rotschild
Familia Sina a ocupat un loc important în cadrul aristocraţiei austriece şi apoi a celei austro-ungare, câştigându-şi poziţia prin merite dovedite şi recunoscute. Originar din Mocopole, primul Sina al familiei cu acelaşi nume şi care s-a afirmat în Imperiul Habsburgic - mai précis la Viena, în 1780 - a fost Georg Sina Popovich. Dar cu adevărat remarcabil prin priceperea sa într-ale afacerilor a fost însă Simeon Sina, născut la Mocopole, în 1753. A adunat o importantă avere atât din cultivarea tutunului, dar şi din dezvoltarea torsului şi ţesutului de bumbac după metode moderne. Tutunul şi bumbacul erau apoi exportate în Franţa şi Italia. Profitul obţinut astfel i-a permis lui Simeon Sina să înfiinţeze o bancă care la un moment dat a concurat-o pe cea a familiei Rothschild. Începând din 1820 şi până în 1856, afacerile familiei au fost preluate şi conduse cu şi mai mult succes de fiul său Gheorghe Simeon Sina (1782-1856), cel care a şi sporit averea familiei de mai multe ori, punând accentul pe comerţ şi industria textilă.

Banii lui Sina pentru Podul cu Lanţuri din Budapesta
După ce în 1818 Gheorghe Simeon Sina a fost înnobilat - reuşise să achiziţioneze mai multe domenii din Ungaria - patru ani mai târziu a fost făcut baron. În acelaşi timp, banca întemeiată de tatăl său reuşise să devină una din cele mai cunoscute din Europa, şi chiar în afara ei. Ajuns cel mai bogat bancher al Imperiului Habsburgic, cu domenii în Ungaria, Cehia, Moravia, Austria şi chiar în Principatele Unite - ce însumau peste 240.000 de iugăre de pământ - Gheorghe Simeon Sina s-a implicat activ în diverse opere de binefacere, dar şi în altele cu caracter edilitar. Alături de contele Szechenyi István, el a depus mari eforturi pentru susţinerea financiară şi ridicarea primul pod permanent peste Dunăre, Podul cu lanţuri din Budapesta (1839-1849), o adevărată operă arhitecturală. Ca o recunoaştere pentru acest remarcabil act, Sina a fost trecut în rândul magnaţilor. La moartea sa, în 1856, îi lăsa unicului său fiu, Simeon Gheorghe Sina (1810-1876), o avere imensă care se cifra la peste 80 de milioane de florini. Sina-tatăl se bucurase de enorm de mult respect, dar stârnise şi multe invidii în exclusivista aristocraţie maghiară.

Pentru întemeierea
Academiei Maghiare,
un alt Sina şi o nouă donaţie
Dacă tatăl ajunsese cel mai bogat bancher al Imperiului Habsburgic, fiul Simeon Gheorghe Sina a devenit deţinătorul uneia dintre cele mai mari averi din Europa. La fel ca tatăl său şi el s-a implicat activ în înfiinţarea unor importante instituţii, precum: Creditul agrar maghiar, Societatea maghiară de asigurare, dar şi în promovarea navigaţiei cu vapoare, în construirea de căi ferate, de orfelinate şi spitale. Însă cele mai importante contribuţii financiare ale sale au fost cele care au servit la întemeierea Academiei Comerciale, a Teatrului Naţional şi în mod deosebit la înfiinţarea Academiei Maghiare (cu 80.000 de florini), devenind din 1858 şi membru în comitetul director al acestei instituţii. Cu un an mai înainte, Simeon Gheorghe Sina contribuise material la înfiinţarea revistei maghiare “Budapesti Szemle”. A întreţinut corespondenţă cu domnitorul Al. I. Cuza pe care dealtfel îl şi anunţa că doreşte să investească capital în anumite domenii de interes din Principatele Unite. La moartea sa, în 1876, a fost îngropat în mausoleul familiei din Austria (la Rappoltskischen). Din cei 6 copii pe care i-a avut - 5 fete şi un băiat - au supravieţuit doar patru fete. Acestea au făcut căsătorii reuşite pătrunzând în înalta societate din Principatele Unite, din Austria şi din Franţa. Una dintre ele s-a căsătorit cu un descendent al familiei Ipsilanti, o alta cu un descendent al familiei Mavrocordat, iar cea de-a treia cu un membru al familiei austriece Wimpffen. Cea de-a patra s-a căsătorit cu ducele de Castries, devenind astfel cumnată cu mareşalul francez Mac-Mahon. Însă averea familiei Sina s-a risipit în patru vânturi rămânând peste timp doar amintirea ei şi a generoaselor sale contribuţii.

Nicolae BALINT


Cea mai mare parte din aceste informaţii au fost obţinute din lucrarea “Cultură românească la Budapesta în secolul al XIX-lea” a d-nei dr. Maria Berenyi, preşedinta Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria. Prezentă la Târgu-Mureş în urmă cu doi ani, d-na Berenyi a avut amabilitatea să acorde atunci un interviu în exclusivitate “Ziarului de Mureş“.


http://www.ziaruldemures.ro/index.php?id=25&tx_ttnews[tt_news]=11742

"Macedoromanii sunt romani absoluti!"


"Macedoromanii sunt romani absoluti!". - Scrisoare deschisa catre . presedintele Romaniei, Traian Basescu -. Stimate Domnule Presedinte, . Ne adresam dumneavoastra - in numele unei asociatii culturale a romanilor de sorginte aromana-, acum, in luna aprilie, motivati de implinirea a un an de la expune...



"Macedoromanii sunt romani absoluti!"

- Scrisoare deschisa catre
presedintele Romaniei, Traian Basescu -


Stimate Domnule Presedinte,
Ne adresam dumneavoastra - in numele unei asociatii culturale a romanilor de sorginte aromana-, acum, in luna aprilie, motivati de implinirea a un an de la expunerea publica a unuia din cele mai antiromanesti acte din istoria moderna a neamului si Statului nostru. Anume, la 16 aprilie 2005, un grup de compatrioti romani - cu ascendente balcanice, recte aromani/ macedoromani - a cugetat ca nu mai doreste a fi de nationalitate romana; in numele unui Ong, a unei
asociatii insidios intitulate Comunitatea Aromana din Romania, respectivii insi au cerut autoritatilor romane recunoasterea aromanilor - in Romania! - ca minoritate nationala.
Este un afront antinational fara precedent, ce agreseaza istoria, complexa si tumultoasa - demna si eroica, in egala masura - a ansamblului neamului romanesc, carpato-danubiano-balcanic, si a Patriei noastre Romania, motiv pentru care va supunem atentiei, stimate domnule Presedinte, cele de mai jos:
1. Nationalitatea romana a noastra - a urmasilor acelor reprezentanti ai romanitatii balcanice care au implorat autoritatile romane, in anii 20-30 ai secolului trecut, de a-i primi in Tara - nu este, in Romania, Patria-muma, un subiect tranzactional.
2. Niciodata, in istoria moderna si contemporana a Romaniei, romanii de sorginte aromana, personalitati sau simpli cetateni (oameni de stiinta - inclusiv membri ai Academiei Romane, scriitori, oameni de arta, politicieni de toate culorile, invatatori si profesori, preoti si ingineri, ofiteri si comercianti, elevi si studenti) nu au pus sub semnul intrebarii nationalitatea lor istorica. Nici astazi nu o fac - si cunoasteti, sigur, multi fruntasi ai opiniei publice de sorginte aromana, ce pot fi apelati de dumneavoastra in acest sens.
In zilele noastre, figuri reprezentative, de origine aromana, ale vietii noastre stiintifice si politice, au pus punctul pe i, atunci cand au aratat, de exemplu, fara echivoc, ca "A legaliza o comunitate aromaneasca minoritara in Romania, astazi, ar constitui cea mai mare absurditate a istoriei contemporane a aromanilor" (acad. Matilda Caragiu Marioteanu), respectiv ca "Aromanii sunt romani. Si punct!" (cum chiar se intituleaza o Declaratie politica a senatorului Puiu Hasotti). In ceea ce-l priveste pe domnul Gheorghe Hagi, unul dintre pretioasele branduri ale Romaniei contemporane, acesta - cu bunul simt national-omenesc ce-l caracterizeaza - nu a facut decat sa dea expresie simtamintelor onestilor sai congeneri, atunci cand a spus ca "Eu sunt machedon intre peretii casei mele, cum i-am trecut pragul, sunt roman care isi iubeste tara si poporul!".
3. Institutii reprezentative ale Statului Roman s-au pronuntat raspicat, anul trecut, in numita chestiune artificial creata; va reamintim, acum, doar pozitia Academiei Romane, care a concluzionat, pertinent, intr-un Comunicat: "Cei care vor, azi, sa se constituie intr-o minoritate nationala aromana in interiorul Romaniei incalca in mod flagrant datele reale ale istoriei si, totodata, valorile noastre morale si spirituale comune."
4. Mai multe asociatii culturale ale aromanilor din Tara au relevat, de asemenea, superfluul demersului respectiv, exprimand "speranta ca diversele autoritati competente ale Statului Roman nu vor da curs unor cereri straine in fapt sentimentelor si intereselor aromanilor", cum se arata, de pilda, in Declaratia Societatii de Cultura Macedo-Romana (document semnat de presedintii de onoare acad. Matilda Caragiu Marioteanu, Ion Caramitru, prof. Hristu Candroveanu, respectiv presedinte a.i. prof. univ. dr. Gheorghe Zbuchea). Si aromanii stabiliti peste Ocean se delimiteaza de actul antinational al congenerilor lor din Tara - in Declaratia adoptata de Congresul de Cultura Macedo-Romana (Fairfield, Connecticut - S.U.A., 4 iulie 2005), aratandu-se ca acesta"respinge ideea de minoritate aromana in Romania pe care o considera aberanta si falsificatoare si se declara impotriva initiativelor de acest fel".
5. In ceea ce ne priveste, Asociatia noastra a relevat, public si in scris, consecvent - inca din 1993 - toxicitatea acelor pareri ce doreau a promova, in Romania, spargerea nationalitatii noastre istorice, prin legalizarea minoritatii aromanilor. Intr-un Protest subintitulat Aromanii nu sunt minoritari in Romania!, se lua atitudine "fata de mistificarea cu care cativa insi agreseaza autoritatile si opinia publica, prin verbiajul unor rastalmacite standarde europene (nu si atlantice), pretinzand a vorbi in numele aromanilor din Romania!"
6. Tot in acea luare de atitudine, aratam ca "Daca autoritatile Statului catadicsesc a baga in seama numitul pernicios Ong (...), apoi ele sunt obligate, in egala masura, sa fie receptive si la spusele altor asociatii culturale ale aromanilor (intre care si asociatia noastra), ori figuri publice (politice si culturale, sportive si economice) reprezentative romanesti, cu ascendenta aromana".
Dumneavoastra, domnule Presedinte, sunteti mai in masura decat multi alti oameni politici de a percepe nonsensul demersului cu pricina; sunteti dobrogean - cu ascendenta moldoveneasca -, din Valea Carasu, si ati cunoscut, suntem siguri, multi romani dobrogeni de sorginte aromana; nu credem ca ati auzit pe careva declarand ca nu mai vrea sa fie roman, ci doar armnj, cum se caligrafiaza prezumtivii lepadatori (intre care si actualul deputat din partea Partidului Democrat /sic!/ C. Canacheu) de nationalitatea istorica a bunicilor si parintilor lor. Oricum, in cazul in care s-ar initia o intrevedere cu numitul Ong, la nivelul Administratiei Prezidentiale, suntem siguri ca se va acorda atentie, in egala masura, pentru consultatie, si reprezentantilor asociatiilor culturale ale acelor conationali ai dumneavoastra, carora nu le este rusine a ramane, in continuare, si aromani/macedoromani, si romani. Sau, cum zicea filosoful Petre Tutea, "Macedo-romanii nu sunt romani, sunt super-romani, romani absoluti".
Cu aleasa stima,
Conf. univ. dr. Stoica Lascu (presedinte)
Lect. univ. dr. Nistor Bardu (secretar)
Asociatia Aromana din Dobrogea "Picurarlu de la Pind"



http://www.formula-as.ro/2006/713/scrisoarea-saptamanii-36/macedoromanii-sunt-romani-absoluti-6915

ATLASUL LINGVISTIC AL DIALECTULUI MEGLENOROMÂN

ATLASUL LINGVISTIC AL DIALECTULUI MEGLENOROMÂN
Autor PETAR ATANASOV, Editura Academiei Române, 2009

dr. Emil Tircomnicu

După şapte decenii de când au apărut primele volume din Atlasul lingvistic român (ALR), având ca iniţiator pe Sextil Puşcariu şi ca autori pe Sever Pop şi Emil Petrovici, rod al cercetărilor şcolii lingvistice din Cluj şi al Muzeului Limbii Române, lingvistul meglenoromân, Petar Atanasov, din Scopje, R. Macedonia, a realizat Atlasul Lingvistic al Dialectului Meglenoromân (ALDM), lucrare apărută la Editura Academiei Române, 2008, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Departamentul Relaţiilor cu Românii de Pretutindeni. Atlasul aduce o contribuţie însemnată la cunoaşterea dialectului meglenoromân, dialect care astăzi este pe cale de disparitie, datorită numarului mic de vorbitori şi a imposibilităţii cultivării în şcoli sau centre culturale care să ajute la pastrarea lui. În Cuvântul-Înainte, acad. Marius Sala apreciază că „autorul, de origine meglenoromân, este cel mai bun cunoscător al acestei variante dialectale româneşti. A facut cercetari în toate localităţile în care se vorbeşte meglenoromâna şi a mai publicat o monografie a meglenoromânei (Meglenoromâna astăzi, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2002). Îi mulţumim şi îl felicităm pentru că a salvat ce se mai putea din acest idiom pe cale de dispariţie”.

Meglenoromânii trăiesc în ţinutul Meglen, aflat la graniţa de nord a Greciei cu R. Macedonia. Ovid Densusianu considera că meglenoromânii sunt plecaţi din arealul Olteniei, migrând în secolul al XIII-lea în spaţiul macedonean. Th. Capidan, Tache Papahagi, I.A. Candrea, Pericle Papahagi şi Gustav Weigand au scris la cumpăna secolelor XIX-XX despre acest grup etnic românesc şi despre idiomul lor. În satele din ţinutul Meglen au functionat şcoli şi biserici finanţate până în anul 1947 de statul român. În anul 1921, locuitorii meglenoromâni musulmani (nântenii) au fost expulzaţi în Turcia, iar locuitori din toate satele meglenite, considerându-se români, au venit în Cadrilater după 1925, strămutaţi fiind în anul 1940 în satul Cerna, jud. Tulcea. Cei ramaşi în localităţile de baştină, cele mai multe în Grecia, unul în Yugoslavia (azi R. Macedonia), au fost asimilati etnic şi lingvistic, specialiştii considerând că, în curând, acest dialect va dispărea. Este şi concluzia lui Petar Atanasov care arată faptul ca meglenoromâna nu mai este vorbită de copii. Autorul apreciază că „singura cale de a salva de la uitare acest idiom este cercetarea lui” şi că „nicio măsură administrativă nu poate să răstoarne starea de lucruri existentă. Meglenoromâna şi aromâna s-au păstrat bine când existau şcolile româneşti. Numai prin şcoală se poate păstra un idiom mic, redus la câteva mii de vorbitori. Or organizarea unui învăţământ în meglenoromână, cum se preconizează prin lege, este de domeniul absurdului”.

Preocupările privind studierea meglenoromânei s-au format pentru autor astfel: „Povestea Atlasului lingvistic al dialectului meglenoromân (ALDM) este aceasta: m-am născut în satul Uma şi vorbesc meglenoromâna. Profitând de o bursă din partea guvernului român, am avut prilejul în cursul anului universitar 1968/69 să urmez anumite cursuri de limba română la Facultatea de Limba Română din Bucureşti. Aici am avut ocazia pentru prima dată să iau contact cu limba română literară şi cu realizările ei în domeniul lingvistic. Marea descoperire a mea a fost că şi graiul meu – meglenoromâna – se bucură de atenţia cercetătorilor, fapt necunoscut până atunci de mine. Întors în R. Macedonia, am devenit primul lector de limba română la de-abia înfinţatul lectorat la Facultatea de Filologie din Skopje. Numeroasele reviste de specialitate, cu care Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti dota Lectoratul de limba română din Skopje, erau hrana mea sufletească. De aici orientarea către studierea propriului grai, care s-a concretizat printr-o teză de masterat, Infinitivul meglenoromân în lumina limbilor romanice şi balcanice, susţinută la Belgrad (1975), şi alta de doctorat, Le mégléno-roumain d’aujourd’hui, Hamburg, 1990, cu varianta ei română Meglenoromâna astăzi, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2002.”

Cercetările lui Petar Atanasov s-au realizat în arealul istoric al meglenoromânilor din R. Macedonia (satul Uma) şi Grecia (satele: Lumniţa, Cupa, Oşin, Birislăv, Lunzin, Ţărnareca). În R. Macedonia autorul a realizat anchete permanente, în ultimii 30 de ani. În Grecia, anchetele au fost mai puţine şi pe ascuns, începând cu anul 1976, beneficiind al de relaxarea condiţiilor de trecere a frontierei după căderea regimului dictatorial Papadopulos din Grecia. După anul 1996 Petar Atanasov a realizat cercetări în toate satele meglenoromâne din Grecia, o data sau de două ori pe an, în meglenoromână, utilizând Chestionarul Noului Atlas lingvistic român. Informatorii, 11 la număr, au vârste de peste 60 de ani. Atlasul cuprinde 594 de cuvinte, pentru fiecare realizându-se o hartă în care sunt cartografiate variantele lingvistice întâlnite în cele şapte localităţi.


http://www.etnologia.ro/macedonia_atlasul_lingvistic.php

Cadrilater (1925-1940)

Colonizarea macedoromânilor în Dobrogea de Sud – Cadrilater (1925-1940)

La 13 iunie 1925, guvernul român, având ca prim-ministru pe I.I.C. Brătianu, aproba, la cererea unei numeroase delegaţii de macedoromâni sosiţi din Macedonia grecească, venirea a 1500 de familii pentru a fi colonizate în Cadrilater, Dobrogea de Sud, la acea vreme aflată în componenţa României. În ziua de Sf. Dumitru (zi cu însemnătate specială pentru păstorii aromâni, când se coborau la iernatic cu turmele), 26 octombrie 1925, primii colonişti debarcau în portul Constanţa. Astfel începea lungul şir de colonizări care a durat, cu întreruperi, până în anul 1940.

Există trei materiale de referinţă, scrise de fruntaşi macedoromâni, privind colonizarea Cadrilaterului. Steriu Hagigogu, publica în anul 1927, un mic studiu de 40 de pagini, intitulat Emigrarea aromânilor şi colonizarea Cadrilaterului, care avea probabil rolul de a populariza în rândul societăţii româneşti cauza macedoromânilor. Vasile Th. Muşi, publica în anul 1935 un amplu material de 153 de pagini, numit Un deceniu de colonizare în Dobrogea-Nouă. La rândul său, profesorul Constantin Noe, unul dintre meglenoromânii care şi-a asumat rolul colonizării în Cadrilater a macedoromânilor confruntaţi cu greutăţi deosebite în Grecia interbelică, a făcut un rezumat, în revista „Sociologie Românească”, 1938, de 60 de pagini, al acţiunilor întreprinse în această direcţie de macedoromânii aflaţi în ţară şi de cei care doreau să emigreze.



Datorită faptului că România a fost nevoită să cedeze Cadrilaterul Bulgariei în anul 1940, stabilindu-se convenţia schimbului de populaţie între Bulgaria şi România, considerăm că modalitatea în care s-a realizat colonizarea Cadrilaterului este relevantă pentru a înfăţişa drama macedoromânilor emigranţi pe un teritoriu pe care îl credeau definitiv al ţării lor şi pe care l-au stăpânit mai puţin de 15 ani.

Dar să realizăm un scurt istoric al prevederilor vizând colonizarea Cadrilaterului.
„Prin iradeaua de la 9 mai 1905, s-a acordat românilor din Imperiul otoman – în urma demersurilor făcute de Take Ionescu – dreptul de a avea comunităţi cu depline drepturi civile. Românii au continuat lupta, pe terenul religios şi cultural, cu celelalte naţionalităţi şi îndeosebi cu grecii şi bulgarii, care urmăreau scopurile politice în vederea realizării aspiraţiilor lor naţionale.” 1

Drepturile macedoromânilor (aromâni şi mrglenoromâni) ca minoritate românească în statele balcanice (Grecia, Bulgaria şi Regatul Sârbo-Croato-Sloven) au fost garantate prin scrisorile diplomatice semnate între miniştrii de externe la Pacea de la Bucureşti, care încheia al doilea război balcanic.

După 1878, cu toate că România a avut o contribuţie decisivă la desfăşurarea războiului ruso-turc, stăpânirea bulgară a dus o politică de asimilare etnică pentru românii de pe teritoriul Bulgariei, aceştia aflându-se într-o stare de inferioritate faţă de populaţia bulgară şi turcă. Proiectele de hegemonie politică, de realizare a Bulgariei Mari, bazată pe amintirile istorice de înflorire ale primului şi celui de-al doilea Imperiu bulgăresc au condus la o politică revizionistă şi asocierea Bulgariei la puterile Centrale, ostile principiului naţionalităţilor.2 La fel a procedat şi Grecia care a persistat în înfăptuirea Megalo-Ideii, în perioada 1829-1919.

Cadrilaterul a intrat în componenţa Regatului României după războaiele balcanice din 1913, fiind luat Bulgariei. S-a realizat în acest fel unificarea provinciei Dobrogea, unitară până la 1878, stăpânită de Mircea cel Bătrân, mai apoi intrată în componenţa Imperiului otoman, de la care ar fi trebuit să revină, în integralitate, României. În 1878 României i-a fost cedată doar partea de nord a Dobrogei, judeţele Tulcea şi Constanţa. În sudul Dobrogei, în judeţele Durostor şi Caliacra, bulgarii au procedat la colonizări cu bulgari, după 1878, astfel că, în 1913, aproximativ 50 % din populaţia Cadrilaterului era bulgărească, restul de 50 % fiind românească şi turcească.

La 1 aprilie 1914 s-a adoptat „Legea pentru organizarea Dobrogei Noi”, rămasă fără urmări datorită izbucnirii primului război mondial. La 15 decembrie 1918 s-a adoptat „Legea pentru Expropriere şi Împroprietărire” (Reforma Agrară), fără nici o diferenţiere de natură etnică. Ordinea de preferinţă pentru împroprietărire a fost stabilită prin art. 78: 1. mobilizaţii în războiul 1916-1918; 2. mobilizaţii în campania 1913; 3. văduvele de război pentru copii; 4. agricultorii mici, lipsiţi de pământ; 5. agricultorii cu proprietăţi mai mici de 5 ha şi orfanii de război. La împroprietărire aveau prioritate: locuitorii din regiune, din judeţ, din alte provincii. Pe baza acestei legi, chiar şi cetăţeni de origine bulgară din jud. Vlaşca şi Ilfov au fost împroprietăriţi în Durostor. 3

Legea care aducea unele prevederi în vederea unor eventuale colonizări în Cadrilater a fost „Legea de modificare a unor dispoziţiuni din cap. VI al legii de la 1 aprilie 1914 pentru organizarea Dobrogei Noi”, publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 22 aprilie 1924. Printre altele, această lege stipula: „Pe pământurile astăzi proprietatea Statului cum şi pe cele intrate în patrimoniul său prin legea de faţă sau prin expropriere, statul poate face colonizări şi înstrăinări în loturi mici prin Casa Centrală a împroprietăririi, în baza unui jurnal al Consiliului de Miniştri”.4 De abia în 1922 au început acţiuni de colonizare în Cadrilater, cu regăţeni (la 458 persoane împărţite în 13 colonii le-au fost atribuite 12.500 ha, în vestul jud. Caliacra).

Tratatele privind schimburile de populaţie s-au încheiat între statele balcanice după Pacea de la Bucureşti încercându-se uniformizarea etnică. Primul tratat s-a realizat între Turcia şi Bulgaria (29 septembrie 1913). Se prevedea schimbul de populaţie de la graniţe pe o adâncime de 15 km de o parte şi de alta. Convenţia de la Neuilly (27 noiembrie 1919) dintre Bulgaria şi Grecia ducea la un schimb de 50.000 de greci cu 70.000 de bulgari, mai ales datorită faptului că Bulgaria a pierdut ieşirea la Marea Egeeană în favoarea Greciei. Importante nuclee de populaţie bulgară au rămas însă în afara Bulgariei. Bulgaria revendica atât Macedonia, considerând că este locuită de bulgari, ca şi întreaga Dobroge şi ţinuturi din Serbia şi Tracia Egeeană.

Convenţia de la Lausanne (20 ianuarie 1923) a adoptat principiul schimbului de populaţie pentru omogenizarea etnică în interiorul graniţelor, principiu discutabil datorită încălcării prevederilor dreptului internaţional privind libertatea şi drepturile fiinţei umane. Acest aranjament a fost propus de premierul grec E. Venizelos. Schimbul de populaţie dintre Turcia şi Grecia a avut consecinţe din cele mai importante asupra macedoromânilor din Grecia. Această ţară a primit aproximativ 1.500.000 de etnici greci din Turcia, din Grecia plecând aproximativ 600.000 de turci. O parte importantă dintre grecii veniţi a fost instalată în Macedonia şi Tracia, mărind astfel brusc densitatea locuirii în aceste zone. Presiunea demografică a avut consecinţe negative din punct de vedere economic şi social asupra populaţiei aromâneşti. Grecii aduşi în Grecia au fost împroprietăriţi, lipsind astfel pe păstorii aromâni de păşunile absolut necesare traiului lor. În acelaşi timp, negustorii aromâni îşi vedeau afacerile ruinate şi rosturile lor, în Grecia, puse sub semnul neprevăzutului.

Migraţia pe considerente naţionale nu era nouă. Ea reprezenta o tendinţă generală balcanică pentru rezolvarea problemelor de natură etnică, lăsate de prăbuşirea Imperiului otoman şi reconfigurarea teritoriilor statelor balcanice. Astfel de emigrări în masă, cu motivaţii diverse, s-au produs şi după cel de-al doilea război mondial, în spaţiul european.

Cauza emigrării, Steriu T. Hagigogu o înfăţişează astfel: „Situaţia se agrava mereu. Îngrijorarea se întindea. Cei care trecuseră prin atâtea încercări fără să se clintească, care atunci păstrau credinţa în zile mai bune, văzură acum că orizontul se întunecă fără nădejde de luminare. Fiecare se întreba: - Ce vom face? Aromânii asistaseră acum la venirea grecilor în Grecia, la plecarea turcilor în Turcia - vedeau de la o vreme cum şi bulgarii, covârşiţi şi izbiţi de refugiaţi, se îndreptau în mase mari înspre Bulgaria. Erau şi triste aceste scene uneori, erau până la urmă şi odihnitoare. În definitiv, fiecare ţară îşi strângea fiii la sânul ei - se sfâşiau luptele sterile. Din ce în ce îşi făcea drum gândul: şi noi vom face ca ei - şi noi ne vom duce în „ţara noastră”. Din ce în ce ideia prindea, fiecare vedea că nu mai e altă scăpare.”5 Şi Vasile Muşi scria: „Odată pusă întrebarea, inima şi sufletul lor au şi ales drumul de urmat, singurul drum care simţeau că-i va duce la limanul mântuirii. Era drumul reîntoarcerii lor la sânul Patriei mume, de la care au fost smulşi de vitregia soartei, din timpuri imemoriale. Astfel, ideia emigrării lor în Ţară încolţeşte. Farmecul acestei idei, fluid magnetic cu rezonanţe ancestrale, era irezistibil. La un moment dat, întregul românism din Macedonia a fost cuprins de o sfântă beţie. Acest reviriment năprasnic venea într-o perioadă de profundă depresiune. Când se vedeau mai cumplit loviţi de soartă, naufragiaţi fără speranţă, ideia revenirii în Ţară i-a făcut să întrezărescă măreaţa înălţare a fiinţei lor etnice. Aveau în faţă viziunea clară a viitorului lor pe care îl simţeau îmbinat indisolubil cu viitorul întregului neam românesc. Cu o frenetică înviorare de suflet, bătrâni şi tineri, femei şi copii, nu aveau alt subiect de discuţie decât emigrarea şi iarăşi emigrarea.”6

Întâmpinări prin scrisori din partea unor comitete de aromâni din Grecia s-au realizat încă din anul 1922, dar necoordonat şi sporadic. Problema emigrării aromânilor spre ţara lor, România, a fost pusă în dezbatere pentru prima oară în cadrul congresului naţional desfăşurat în noiembrie 1924 în Veria (Grecia). Constantin Noe scria că acest moment a fost hotărâtor pentru ca macedoromânii din ţară să treacă la acţiune în vederea sensibilizării factorilor politici români privind luarea unei decizii favorabile colonizării Cadrilaterului. În toamna anului 1924, unul din principalii delegaţi pentru emigrarea aromânilor, Steriu Hagigogu, se prezenta la ministrul agriculturii din România, Al. Constantinescu, cu care a discutat problema colonizării în ţară a macedoromânilor. Fiul lui Toli Hagigogu, conducător al districtului Veria, în memoriul din 20 octombrie 1924, adresat ministrului român, aprecia că vorbeşte în numele „poporului român din Macedonia”. Cauzele care conduceau la emigrare erau văzute în permanentele şicane de natură naţională avute cu autorităţile greceşti, situaţia precară naţională şi economică la care a fost împins prin emigrarea turco-greacă elementul aromânesc ş.a. Se cerea mutarea aromânilor în Dobrogea.

Apelurile nu au fost primite favorabil de către factorii politici români. A trecut mai mult de un an până ce, la 20 iulie 1924, au sosit la Bucureşti cei doi fii ai învăţătorului Christu Noe din com. Ludzini, regiunea Meglenia, care au înfăţişat situaţia disperată în care se aflau românii macedoneni. A venit apoi şi Tuşi Prondi, delegatul meglenoromânilor din Oşani, Lundzini şi Cupa.

Ca răspuns la desele solicitări din partea aromânilor, la Bucureşti, în casa lui Constantin Noe, s-a constituit un comitet (3 ianuarie 1925) care urma să trateze cu autorităţile statului român chestiunea colonizării. Comitetul a luat imediat contact cu fruntaşii Partidului Liberal, aflat la putere, pentru realizarea scopului propus. În luna februarie soseau la Bucureşti şi numeroşi delegaţi aromâni din Grecia: „Din regiunea Meglenia: Comuna Livezi, reprezentată prin Iancu Cepi; comunele Lundzini, Oşani şi Cupa, neputând trimite delegaţi, au rugat să-i reprezinte pe prof. Const. Noe şi Hr. Iuffu. Regiunea Veria, reprezentată prin Sterie Hagigogu. Regiunea Vodena: comuna Gramaticova, prin George Celea, George Cuşa, Dumitru Cuşa, Tacu Celea; comuna Cândrova, prin Nicu Zdru; comuna Paticina, prin Gheorghe Popescu; comuna Vodena, prin Dumitru Caţara şi M. Bajdechi. Regiunea Caterina: Comuna Caterina, prin George Colimitra şi Nicola Puiu; comuna Kitros, prin Stere Buciumană şi Mihali Guli.”7

Delegaţia macedoromânilor a mers în audienţă la Guvernul României, unde a primit un răspuns favorabil pentru colonizare. Dorindu-se o cât mai grabnică emigrare şi cum situaţia trena din punctul de vedere al delegaţiei, s-a făcut un nou memoriu către ministrul Agriculturii, Al. Constantinescu, care se exprimase categoric în acordarea sprijinului său pentru aromâni. La scrisoarea din 20 octombrie 1924, adresată de Sterie Hagigogu, Al. Constantinescu răspunsese astfel: „De când aţi fost împărţiţi între patru state, am ştiut că sunteţi pierduţi. Să salvăm acum ce mai putem salva. Cadrilaterul are nevoie de voi. Scrie din partea mea aromânilor să trimită delegaţi să ia contact cu guvernul, căci toţi le vom da concursul.”8

La 23 martie 1925 s-a emis primul act oficial privind colonizarea, semnat de acelaşi ministru:
“Deciziune Nr. 6217. Noi, Ministru Secretar de Stat la Departamentul Agriculturii şi Domeniilor, Având în vedere necesitatea de a se centraliza şi coordona lucrările privitoare la verificarea titlurilor, expropriere şi colonizare în Dobrogea-Nouă.
Decidem:
Art. 1. Se înfiinţează, pe lângă Casa Centrală a Împroprietăririi, un birou special care va ţine la curent toate lucrările de verificare a titlurilor, expropriere şi colonizare în Dobrogea-Nouă. Cu conducerea acestui birou se însărcinează d-l Inspector C. Zamfirescu.
Art. 2. În judeţele Durostor şi Caliacra se înfiinţează câte o comisiune compusă din Inspectoratul serviciilor agricole al circumscripţiei, Prefectul judeţului, Consilierul Agricol şi Administratorul Financiar. Această comisiune va cerceta şi indica terenurile ce urmează a fi rezervate pentru coloniştii Macedo-Români luând înţelegere în acest scop cu delegaţii coloniştilor.
Art. 3. D-l Director General al Casei Centrale a Împroprietăririi este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a dispoziţiunilor acestei decizii. (ss) Al. Constantinescu.”9
Primul act oficial român privind emigrarea macedoromânilor şi colonizarea lor în ţară, Charta de bază a colonizării Cadrilaterului, a fost referatul înaintat de Al. Constantinescu către Consiliul de Miniştri, semnat în Jurnalul cu nr. 1698 din 13 iunie 1925.
“Domnilor Miniştri, Statul posedă actualmente în Dobrogea Nouă suprafaţa de 41103 ha, repartizată pe ambele judeţe. Pentru acoperirea acestei suprafeţe, aflată disponibilă asupra Statului, avem cereri din partea locuitorilor din Vechiul Regat cu drepturi stabilite la împroprietărire şi cari nu au putut fi satisfăcuţi în comunele lor; de asemenea, avem cereri şi din partea românilor macedoneni imigraţi în Ţară.
Subsemnatul, având în vedere dispoziţiunile Legii Agrare, cum şi art. 129 din legea pentru organizarea Dobrogei Nouă, propun:
Pe proprietăţile Statului din Dobrogea Nouă, arătate mai sus, se se facă colonizări, pe jumătate suprafaţă cu locuitorii îndreptăţiţi la împroprietăriri din Vechiul Regat, iar cealaltă jumătate de suprafaţă să se dea în folosinţa românilor macedoneni, imigraţi, conform tablourilor ce se vor aproba de noi. Românii macedoneni să intre în prevederile art. 129 din Legea Dobrogei Nouă după ce-şi vor dobândi cetăţenia română.
Mărimea lotului să fie de 15 ha pentru cei ce se vor aşeza în regiunile de frontieră şi 10 ha pentru cei din interiorul judeţelor, plus câte 50 arii izlaz şi 2000 mp loc de casă pentru fiecare colonist.
În aceleaşi condiţiuni să se atribuie pământ familiilor din Vechiul Regat, care se găsesc astăzi stabilite în vederea colonizării, în unul din judeţele Dobrogei Nouă. De asemenea propun să se dea aceeaşi întrebuinţare şi terenului ce va intra în patrimoniul Statului potrivit legii agrare a Vechiului Regat şi a dispoziţiunilor legii pentru organizarea Dobrogei Nouă.
Dacă d-voastră ămpărtăşiţi modul nostru de a vedea, vă rugăm să binevoiţi a aproba cele de mai sus şi a semna alăturatul proiect de jurnal. (ss) Al. Constantinescu
Jurnal Nr. 1698

Consiliul de Miniştri, în şedinţa de la 13 iunie, luând în deliberare referatul d-lui ministrul al agriculturii şi domeniilor cu nr. 19772 din 13 iunie 1925, privitor la colonizări, având în vedere dispoziţiunile legii agrare pentru Vechiul Regat, precum şi art. 129 din legea pentru organizarea Dobrogei Nouă, Decidem:
Se aprobă propunerile făcute prin suszisul referat şi însărcinăm pe d-l ministru al agriculturii cu aducerea lor la îndeplinire.”10 Un pasaj extrem de important era: „Românii macedoneni să intre în prevederile art. 129 din Legea Dobrogei Nouă după ce-şi vor dobândi cetăţenia română”. Se puncta astfel că este vorba de „români macedoneni” care trebuiau să primească cetăţenia română în concordanţă cu legea naturalizării din 24 februarie 1924.11 Principalele articole din această lege, privitoare la naturalizare erau: „art. 10. Românii de origine supuşi unui stat străin, indiferent de locul naşterii lor, lepădându-se de supuşenia străină, pot dobândi naţionalitatea română fără a mai îndeplini condiţiile cerute la nr. 3, 5, 6 din art. 7. (acestea se refereau la obligativitatea de a fi locuit 10 ani, neîntrerupt, pe teritoriul ţării; să aibă mijloace suficiente să-şi întreţină familia; să piardă naţionalitatea străină prin efectul dobândirii naţionalităţii române)… Art. 21. Declaraţia de manifestare a voinţei de naturalizare şi de lepădare de cetăţenia străină se va face în formă autentică. Tot astfel se va face şi declaraţia de opţiune privitoare la naţionalitate. Art 22. … cererile românilor de origine se vor publica numai în Monitorul Oficial, din oficiu şi aceasta numai în mod gratuit; de asemenea şi jurnalul Consiliului de Miniştri pentru acordarea naturalizării... Art. 27. Sub sancţiunea pierderii beneficiului jurnalului de naturalizare, solicitantul este obligat ca, în termen de 30 de zile libere de la invitaţia Ministerului de Justiţie şi după plata taxelor legale să presteze înaintea delegatului Ministerului de Justiţie jurământul în formula următoare: Pe onoare şi conştiinţă, jur credinţă M.S. Regelui României şi Dinastiei, Constituţiei şi legilor ţării, drepturilor şi intereselor naţionale ale poporului român. Art. 28. Naturalizarea se constată prin jurnalul de naturalizare publicat în Monitor şi prin diploma de încetăţenire ce se eliberează celui în drept de Ministerul Justiţiei… Art. 34. Soţia profită de naturalizarea soţului, afară numai dacă dânsa, printr-o declaraţie autentică, renunţă la naţionalitatea română, pentru a-şi conserva naţionalitatea dobândită prin căsătorie sau aceea pe care şi-a rezervat-o cu ocazia căsătoriei, în forma arătată la art. 40. De asemenea şi copiii mai mici de 21 de ani profită de naturalizarea tatălui lor. Art. 35. Copiii deveniţi cetăţeni români în condiţiile art. 34, pot în termen de un an de la împlinirea vârstei de 21 de anis ă renunţe la naţionalitatea română, printr-o declaraţie făcută în formă autentică şi adresată în ţară Ministerului de Justiţie, iar în străinătate legaţiunilor sau consulatelor române.”

Garantul românităţii coloniştilor veniţi în Cadrilater a fost Societatea de Cultură Macedo-Română care, în acest scop, elibera diplome privind naţionalitatea română a acestora.

Acestea sunt principalele momente, desfăşurate între anii 1923-1925, privind solicitările şi aprobările pentru colonizarea macedoromânilor în Cadrilater. În lunile iulie-septembrie 1925, delegatul Societăţii Macedo-Române, Demetru Kehaia, s-a deplasat în regiunile din Grecia pentru a organiza primele contingente de aromâni pentru emigrare. Au avut loc şi contacte cu oficiali de la Atena, care erau astfel înştiinţaţi de intenţiile aromânilor şi de consimţământul guvernului român. Serviciul Maritim Român era solicitat să realizeze, contra cost, transportul coloniştilor la Constanţa. Primul transport pe mare, cu 200 de familii, a fost făcut cu vaporul Iaşi, care a ajuns la Constanţa la 26 octombrie 1925, în ziua de Sf. Dumitru.

Dar înaintea acestui transport, din luna august, grupuri de macedoromâni au venit din com. Pleasa, din sudul Albaniei (fărşeroţi plisoţ). Aceştia au întemeiat satul Fraşari, din Durostor. Alte grupuri de macedoromâni, refugiaţi în ţară din timpul războaielor balcanice, s-au transferat în com. Cocina.

De asemenea, au început să vină în România grupuri de aromâni din Bulgaria şi Regatul Sârbo-Croato-Sloven, împinşi de situaţia economică precară din aceste state. În decembrie 1925 s-a ţinut la Veria al doilea congres al aromânilor privind emigrarea unde toţi delegaţii s-au pronunţat unanim în favoarea acesteia.

În lunile martie şi aprilie 1926 soseau alte contingente de populaţie: meglenoromâni, aromâni grămosteni (din Livezi), virieni (din Veria), pindeni (pruieni din Poroi). „Grupele stabilite în primele luni ale anului 1926 au fost repartizate, cele mai multe, în judeţul Durostor, în următoarele localităţi: Aidemir, 55 de familii din tribul fărşerot, regiunea Caterina. Cocina, 50 de familii din satele Oşani şi Liumniţa, regiunea Meglenia şi Beala (Albania). Cazimir, 27 de familii din satul Cupa, regiunea Meglenia. Cociular, 80 de familii din satul Lajeni, regiunea Pirdop, Bulgaria. Capaclia, 70 de familii din satele Lundzini şi Birislav, regiunea Meglenia. Bazarghian şi Aidodu, 114 familii din satul Oşani, regiunea Meglenia. Tatar Atmagea, 115 familii din satul Livezi, regiunea Meglenia. Uzungi Ozman, 45 de familii din satul Livezi, regiunea Meglenia. Iali Ceatatgea, 90 de familii din comuna Poroi, Macedonia. Strebârna, 40 de familii; Viskioi, 30 femilii; Cadichioi, 35 familii; Haschioi, 40 familii, toate din com. Liumniţa, Meglenia. Fraşari, 105 familii originare din satul Pleasa (Albania). Caraorman, 55 de familii din regiunea Vodena. Babuc, 58 de familii din regiunea Vodena şi Caterina din grupul fârşerot. Cusuiul din Vale, 60 de familii din regiunea Timoc (Bulgaria). Toate aceste aşezări se află de-a lungul şoselei care străbate judeţul Durostor de la Turtucaia până la intrarea în judeţul Caliacra. Grupele de români din regiunea Veria, dimpreună cu cei din satele Cândrova, Gramaticova, Paticina, din regiunea Vodena, s-au aşezat în judeţul Caliacra în localităţile: Cavarna, Sabla, Gorgolâc, Caraaci, Kasim-Dede, Deicler”.12

Colonizările masive s-au produs până în anul 1933. Din acest an, până în 1938, deplasările s-au rărit şi s-au efectuat doar cu aprobări speciale. Până la începutul anului 1932, în cele două judeţe, au venit 13669 de familii, 9013 din Regat şi 4946 din Balcani. La 1938, C. Noe dădea cifra de 17654 familii. Socotind 5 persoane în medie la o familie, numărul total era de 88270 suflete colonizate în Cadrilater (regăţeni şi macedoromâni), aproximativ 25000 macedoromâni. Vasile Muşi, în 1935, dădea numărul de 18965 familii, 12412 familii din Vechiul Regat, Banat şi Ardeal, iar 6553 familii din Macedonia, dar socotea 4 membri pe familie, ajungând la 75860 de colonişti, dintre care 26212 macedoromâni.

Recensământul din anul 1930 ne arată situaţia numerică a naţionalităţilor din Durostor: la un total de 211.433 locuitori, 41.690 erau români, 71.503 bulgari şi 94.134 turco-tătari (aceştia din urmă şi-au exprimat dorinţa să trăiască sub administraţie românească). În Caliacra: la un total de 166.911 locuitori, 38.049 erau români, 70.900 bulgari şi 50.525 turco-tătari. Procentual, în Cadrilater, românii reprezentau 21,1 %, bulgarii 37,6 % şi turco-tătarii 38,2 %. Românii şi turco-tătarii reprezentau împreună aproape 60 % din populaţie.13

În urma evacuării Basarabiei şi a Bucovinei de Nord (iunie 1940) la presiunea sovietică, urmată de răpirea Ardealului de Nord prin Dictatul de la Viena (30 august 1940), Bulgaria revizionistă a pretins Cadrilaterul. În fapt, Hitler ceruse statului român să ajungă la o înţelegere diplomatică atât cu Bulgaria cât şi cu Ungaria, în nici un caz doar cu una dintre ele. În acest fel statul român a fost presat să cedeze Bulgariei sudul Dobrogei, Cadrilaterul. Statul român, probabil temându-se de revendicarea şi nordului Dobrogei, a cerut în mod expres să se procedeze la un schimb de populaţie, din Dobrogea de Nord plecând 32.000 de bulgari, în locul lor venind 118.000 de români din sud.

La 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, România a fost nevoită să cedeze Bulgariei Cadrilaterul (jud. Caliacra şi Durostor), convenindu-se schimbul etnic de populaţie între „resortisanţi români de origine etnică bulgară” din nordul Dobrogei (jud. Tulcea şi Constanţa) şi „resortisanţi de origine etnică română” din Cadrilater. Cetăţenii români de origine etnică turcă au rămas în Cadrilater devenind cetăţeni bulgari sau au emigrat în Turcia.

Dacă ar fi să analizăm la nivel de grupuri umane emigrarea macedoromânilor, cauzele au fost diverse. Noi am putea enumera: şovinismul statelor balcanice; eşecul politicii culturale a statului român în Balcani produs de căderea Imperiului otoman; distrugerea comunelor macedoromâne provocată de război; sărăcirea datorată războiului şi refugiaţilor greci; aura de stat învingător al Regatului Român (România Mare), care şi-a dublat teritoriu la 1918; fenomenul imitaţiei produs de deplasarea unor grupe mari de oameni în patriile-mamă; influenţa culturală românească produsă în şcolile şi liceele româneşti din Balcani ş.a. Au venit atât macedoromâni din oraşele şi comunele înfloritoare, cât şi păstori din vârfurile munţilor.

Luând ca reper numărul de 5000 familii colonizate şi considerând în medie 5 membri pentru o familie, avem numărul de 25000 de colonişti macedoromâni. La aceştia adăugăm un număr de 5000 de aromâni care, presupunem noi, se aflau înainte de 1920 în ţară. În anul 1948, după ultimul război mondial şi pierderile teritoriale suferite de România (Cadrilater, Basarabia, Ţinutul Herţa), populaţia României număra 15.870.000 locuitori, iar la Recensământul populaţiei din 2001, populaţia României era de 21.698.181. Avem astfel o creştere de 136% a populaţiei în perioada 1948-2001. Aplicând acest procent celor 30000 de macedoromâni, rezultă 34000 de descendenţi ai macedoromânilor. Astfel, astăzi putem vorbi de 41000 de români de sorginte macedoromână în România.

Aşadar, existenţa în România a 50000 de macedoromâni se justifică prin asumarea românităţii strămoşilor lor. Colonizarea în România s-a realizat tocmai în scopul salvării acestei populaţii de la asimilarea la care era supusă în teritoriile de baştină şi pentru păstrarea caracteristicilor culturale specifice.

Note
1 Romulus Şeişanu, Principiul naţionalităţilor, Editura Albatros, Bucureşti, 1996, pag. 195, reeditare a lucrării din 1935
2 George Sofronie, Principiul naţionalităţilor în tratatele de pace din 1919-1920, Bucureşti, 1936, pag. 80
3 C. Noe, op.cit., pag. 33
4 Idem, pag. 35
5 Steriu T. Hagigogu, op.cit., pag. 13
6 Vasile Muşi, op.cit., pag. 94
7 C. Noe, op.cit., pag 47.
8 St. Hagigogu, op.cit., pag 15.
9 C. Noe, op.cit., pag 52.
10 Idem, pp. 53-54.
11 Minorităţile naţionale din România 1918-1925, coord. Ioan Scurtu, Liviu Bouar, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 1995, pp. 665-669
12 C. Noe, op.cit., pp. 66-67.
13 Minorităţile naţionale din România 1925-1931, coord. Ioan Scurtu, Ioan Dordea, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 1996, p. 464

http://www.etnologia.ro/grecia_colonizarea_macedoromanilor.php