vineri, 14 septembrie 2012

Dacia Aureliană-Revista românilor din Timoc

«Astra Română Pentru Banat, Portile de Fier şi Românii de Pretutindeni»



Marea noastră lipsă culturală este aceea că în îndeletnicirile noastre zilnice nu ne-au interesat înaintaşii, nici cărţile scrise despre români şi aromâni şi de aceea atât unii cât şi alţii au trăit ca popor fără şcoală, biserică şi istorie.
Primele documente ne-au rămas de la daco-romani iar mai târziu cand s-au trezit şi aromânii, documente au fost găsite, cărţile vechi bisericeşti prin diferite case boiereşti şi pietre de borminzi şi alte asemănătoare înscrieri de poduri, ziduri pentru ca astfel să ţinem legătura cu cei mai vechi înaintaşi ai noştri.
Primii deschizători de drumuri la aromâni(sau „armâni”) nu se fac la ei acasă în Grecia, Albania şi Serbia sau Bulgaria, Macedonia etc. ci în Ungaria şi la Viena.
La Budapesta cărturarul român Atanasie Grabovschi publică primele cărţi şi adună în casa sa pe primii scriitori aromâni.
Primul care a tipări pe o carte aromânească a fost preotul Ioan Teodorovici din Pesta care a scris şi publicat „Istoria Universală”, carte publicată în limba română dedicată lui Atanasie Grabovschi; el spune că ştia despre „setea” românilor de a-şi cunoaşte istoria, deci asta se întâmpla cu aproape două veacuri înaintea noastră.
Apare Teodor Aron care scrie la 1828 „ Scurt apendice la istoria lui Petre Maior” închinată şi această memorie lui Atanasie Grabovschi care şi-a cheltuit întreaga avere pentru înflorirea limbii române.
Atanasie Grabovschi de origine din Albania s-a îngrijit de nepotul său Andrei Laguna, întemeietorul Astrei Transilvane etc. şi salvatorul bisericii române de la căderea sub anarhia sârbilor.
Apar alţi doi mari corifei la Pesta şi aceştia doi erau originari tot din Moscopole, oraş cu 60.000 de rămâni în momentul în care Atena nu avea 3.000 de greci iar Belgradul înca nu era capitala Serbiei şi avea înfăţişarea unui stat Albania şi ei s-au jertfit pentru neam cheltuindu-şi pentru ea averile.
Fundaţia Gojdu există şi astăzi, care mai dă burse elevilor şi studenţilor români şi aromâni.
Andrei Mocioni ca urmaş avea moşii la Foen unde are şi acum palatele vechi, în Banat şi mai rămâne un Mihai Mocioni cu reşedinţa în Tokay în Ungaria.
După devastarea Miscopolei la 1769 aromânii dezorientaţi şi foarte bogaţi, se zice că femeile aveau mături cu mâner de aur de catre Paşa la Ianina împreună cu albanezi.
Aromânii dezorientaţi părăsesc Moscopoli-oraş cu 60.000  locuitori, unde au rămas 40 de case, aveau 44 de biserici aromâneşti.
Se observă că nu s-a orientat spre patria lor mamă la Bucureşti, ci spre Budapesta unde înflorea comerţul şi se putea îmbogăţi.
În timp ce la Bucureşti înflorea naţionalismul slav un cronicar slav tellemak scria că un sfert din Bucureşti era locuit de naţionali sârbi, bulgari şi ruşi.
Pe atunci Bucureştiul (1118) numără peste 100.000 locuitori în timp ce Atena era cât un târg iar Belgradul în afară de cetate abia dacă mai avea 3000 de locuitori.
Pe masură ce aromânii la Budapesta se îmbogăteau şi înfloreau oraşul împaratul de la Viena drept recompensă şi îmbărbătare le acorda titluri de nobleţe, aşa a fost înnobilat şi mitropolitul Andrei Şaguna cu titlul de Baron.
Este intersant de ştiut că din familiile înnobilate, Mocsoni Gojdu şi altele, astăzi nu se mai cunosc succesori iar dacă nu ar fii fost implicarea lor în viaţa culturală românească nişte nume mari ca Andrei Şaguna, Emanuel Gojdu, Sina, Mocioni ar fi nişte nume definitiv moarte.
Din instinct aromânii din Ungaria căutau să se căsătorească cu fete de origine română pentru ca să înveţe bine limba maternă.
Într-o biserică din Moscopole nedevastată se mai poate citi numele lui Sf.Nicolae în biserică şi Andrei Şaguna.
Mai trebuie spus că pe vremea aceea exista o modă ca cei bogaţi şi ajutaţi de Dumnezeu să ajute pe cei săraci să le facă biserici, poduri şi să dea burse pentru săraci, aşa înţelegeau ei să dea un sens acestei za svieţi trecătoare ceea ce astăzi s-a
»
cam uitat în viaţa civilă şi chiar religioasă.
Tot în această perioadă începe redeşteptarea naţională a sârbilor pe scena cărţii apare Vuk Stefan Karaghici care zăbovise mai mulţi ani în Margina, provincie autonomă românească în faţa Severinului, de unde obţinuse un caiet cu poezii populare sârbeşti ajutat cu bani din partea românilor bogaţi de la Viena.
În aceste vremuri statul statul român nu era destul de închegat şi maturizat ca să le poate da un ajutor fraţilor din Macedonia.
Acum apar primii cărturari aromâni care deşi ştiu bine greceşte îi învăţau pe alţii şi limba română, trebuie spus că aromânii din Macedonia erau mai legaţi de românii din Transilvania, Valahia sau Tara Românească.
Apare la Timişoara un copil de aromân, Constantin Roja care scrie la Budapesta o teză de doctorat cu titlul „Cercetări asupra românilor care locuiesc dincolo de Dunăre„.
Aceasta ar putea să fie prima carte care să scrie despre noi românii din Timoc, Dacia Aureliană în timp ce era autonom de turci în provincia Margina mai târziu botezată de sârbi Ucraina.
În curând Constantin Roja scrie o carte în limba aromână, lucrarea este intitulată „Măestria ghiovăsirii„ româneşti cu litere latineşti, care sunt literele românilor cele vechi.
Roja care semna în teza sa de doctorat, Vallachius Moscopolitanus era un om de acţiune şi foarte învăţat.
Avea talent pentru studiul limbilor, el vorbind 14 limbi şi îl interesau chestiunile istorice. Roja este preocupat de ideea ca romănii de dincolo de Dunăre nu-şi cunosc istoria, limba.
Şi pe atunci Cavallioti scrisese o carte de gramtica aromânească în care introdusese şi multe cuvinte greceşti, fiind de părere că limba aromână este un dialect al limbii române şi trebuie scrise cu alfabet latin, deşi până la 1862 şi în şcoala românească din nordul Dunării s-a folosit sun influenţa bisericii ortodoxe slave..
El a încercat să unifice alfabetul latin pentru ca să corespundă şi limbii române şi limbii aromâne, pe atunci apăruse în Transilvania curentu latinist care căutase să scoată din scriere alfabetul slavon şi cuvintele slavone.
La Viena apare Mihail Boiagi profesor la Viena de limba greacă publică cartea numită „Gramatica română sau macedoniană tiparită la 1813 la Viena blestemată şi anatemiyată de patriarhul ortodox Duma care a dat ordin sa fie arsă în pieţe.
Cartea este scrisă în limba germană şi greacă, exemple din limba română şi altele în dialectul macedonian.
Patriarhia de la Constantinopol grecească îl ura pe Boiagi pentru că nu caută să unească limba română cu limba greacă. El socotea limba română o „limbă murdară” românească ticaloasă cu toate acestea.
Neofit Duca care trăise la Bucureşti, provocase scandalul cu români pe chestiunile limbii spunea că „românii sunt mai apţi pentru cultură şi mai sensibili la arte decât grecii”.
Totuşi Neofit pe la începutul secolului al XVII lea spunea ca are dreptul şi datori să se perfecţioneze în limba lor.
Un renumit cărturar aromân stabilit la Timişoara scrie gramatica în 5 limbi:
„rumânescu”, „grecescu”, „letinescu”, „nemcescu”, „madjarescu” se află în manuscris la Academia Română Gheorghe Ianovice venit de la Moscopole la Timişoara.
Între timp apare un mare revoluţionar aromân din Velestin care este Rigas Velestinlis.
Mare revoluţionar aromân, de profesie era poet şi se bucura de apreciera fraţilor aromâni Puliu după ce publică o proclamaţie a drepturilor aromânilor se refugiază la Triest şi e trimis la Belgrad unde autorităiţile turceşti îi taie capul în data de 28 februarie 1793.
În anul 1797 apare cartea „Pedagogie” scrisă de Constantin Ucuta.
Luase fiinţă o mişcare de eliberare a Greciei la care aromânii colaborau cu tot sufletul în frunte se aflău căpitanii: Andruţu originar din Vlaholivadi din Olimp, apoi liderul Armatolilor, Hagi-petru, Vlah Beicaciandoni, Vlahul, Cionga.
Scriitorul francez Edmond About scria în revista „L. Hellenisma” din iunie 1904 scria următoarele:                      aceşti
rutsovalahi au luat parte la Armatolii din Tesalia sunt aceia care luptă pentru eliberarea Greciei Valoritis, Zalacostas şi Cristalis, amândoi originari din comuna Siracu din Pind.
Toţi au contribuit la înfiinţarea limbii greceşti după eliberarea Greciei de sub turci.
Apare primul om politic I. Coletti fost medic al lui Ali Paşa, tiranul din Ianina şi acesta originar din Siracu din Pind.
În vremea accea după eliberare au apărut grupuri politice fanatice care nu se inţelegeau între ele şi compromoteau naţiunea mergând până la dezbinare.
Colletti ajunge la Paris, se întâlneşte cu princepele român, Ion Ghica, unul vorbind aromâna altul română mirindu-se că se pot inţelege aşa de bine în această limbă aromână vorbită aproape de toţi vlahii din Macedonia.
Aromânii au dat si oameni politici de primă mână în Grecia cum a fost vestitul istoric Spiru Lambru Pantazo Zvofu.
Dar cel mai important personaj din istoria austro-ungaro a fost baronul Sima ce a cheltuit sume mari în Grecia şi a construit primul pod modern de fier peste Dunăre la Budapeste.
Le-a făcut universitate grecilor dar nu le-a putut găsi şi academicieni sau elite de mărimea acestui mare filantrop.
Un alt aromân Gheorghe Averoff din Amnciu a cheltuit aproape toată averea pentru dezvoltarea Greciei. A cheltuiut pentru stadionul din Atena şi a ridicat şcoli, spitale în mai multe oraşe din Grecia.
Politehnica din Atema este construită pe cheltuiala lui Elena Tosita şi Gheorghe Averoff şi grecii i-au ridicat un monument la mormânt având grijă să-i grecizeze numele comunei de naştere ca răsplata despre care Pustov Weigand a dat replica cuvenită, pe când la Bucureşti nimeni nu a sesizat ca să nu strice prietenia.
De altfel pe vremea aceea influenţa grecească era aşa de mare încât ei puteau cumpăra sau şantaja pe oricine.
Abia pe la 1848 intră pe arena politică poetul Dimitrie Bolintineanu, Cristian Tell, I.Ionescu de la Brad, ei dau primul semnal că sînt aromâni şi au un cuvânt de spus în Parlament.
Poetul Bolintineanu Dimitrie scrie si prima carte, publică „Călătorii în Macedonia”. Cartea apare cu putin înainte de anul 1864 când se deschis primele şcoli româneşti la Tîrnovo de către dascălul Atanasescu.
În anul 1860 s-a înfiinţat primul comitet aromân în frunte cu C.A Rosetti, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, Cristian Tell ce este originar din Bitolia.
Statul român începe să se intereseze de soarta aromânilor si în fiecare an îi trece pe aromâni în şcoli şi buget.
În jurul anului 1862 călugărul Aveichede muntele Athos aude ca Tara Românească numită pe atunci oficial Valahia aduce primii 12 copii la şcolile româneşti din Bucuresti, pe atunci guvernele se interesau de soarta aromânilor şi la sosirea pe dealul Filaret a primei echipe de copii aromâni ce sunt primiti de domnitorul ţării Alexandru Ioan Cuza şi Dimitrie Bolintineanu, poet român ce ajunge prim minstru al ţării deşii era aromân.
După şcoala de la Tîrnova au început să se trezească şi alţi aromâni din alte oraşe cerând deschiderea de şcoli romăneşti însă era criză mare de învăţători în Macedonia şi de aceea călugărul Averchie aduce prima grupă de 10 elevi apoi a urmat a doua când s-au adus 18 copii la şcolile normale din Bucureşti.
Românii din timoc, Serbia, bulgaria sunt astăzi fără şcoli românesti asa cum erau în 1864 Aromânii din Macedonia, s-ar putea ca şi în Timoc să se găsească un Averchie să-i trezească pe românii timoceni că ei există şi au acest drept de la naturăde şi nu trebuie cerşit.
După 36 de ani în anul 1906 macedoromânii aveau şcoli secundare, 113 şcoli primare şi mai multe biserici în care preoţii oficiau serviciul divin în limba maternă română.
Şcolile nu s-ar fii înmultit atât de mult de mult dacă ar fii fost organizate de Apostol Mărgărit care a murit de timpuriu iar când aromânii din Bitol ar fii vrut sa-l înmormânteze în cimitirul ortodox s-au împotrivit grecii si nu s-a permis înmormântarea încât nu s-a permis unui aromân, un adevărat erou al naţiunii să aibă un lăcaş în pământul strămoşesc.

De aceea I.C.Brătianu a trebuit să cumpere un teren numai pentru înmormântarea Apostolului Mărgărit.
Începe si reorganizarea bisericii cu episcopii româneşti şi poate azi biserica aromână era înfloritoare dacă nu izbucnea în 1812 războiul balcanic care exaltează spiritul naţionalist al slavilor şi grecilor care de aci înainte(1232) vor începe o prigoană împotriva aromânilor.
În anul 1905 guvernul Brătianu a rezolvat problema bisericească aprobându-şi o episcopie care să hitornicească preoţii şi să sfinţescă bisericile noi.
Dacă nu intervenea războiul balcanic din 1912 ca răspuns la revoluţia junişilor turci, război după care Macedonia s-a împărţit între ţările balcanice: Bulgaria, Serbia, Grecia şi Albania.
Acuma apar Meglenoromâni pe lângă şcolile în limba bulgară şi sârbă, de fapt Maglenoromânii sunt un dialect al limbii române, ei sunt aşezati în nordul solonicului într-o proincie numită Meghenia care etnogenetic vorbind au un dialect al limbii române.
Le spune că prin secolul al XII-lea ei ar fii fost deportaţi de împăraţi bizantini de pe teritoriul actualei regiuni timocene, fiind mutaţi la Marea Egee românii tmoceni datorită unei răscoale şi ar fi fost aproximativ 120.000 de români din care azi au mai ramas vreo 50.000 şi aceştia reduşi la aproximativ 9.000 vorbitori de Megleromâni azi.
Se spune că în jurul anului 1864 un călugăr de la Muntele Athos numit Ioan Popa Gheorghe era din comuna Osani, deşi însurat a plecat la Sfântul Munte la călugărie, însă călugării greci s-au împotrivit.
De aceea s-a dus la schitul românesc Prodrom, unde a învaţat pe timp de iarnă româneşte de la ceilalţi călugări fiindcă se grecizase.
De aici neajutat de nimeni pe socoteala sa s-a întors între Magleromâni fiindcă acum ştia limba română.
Patriarhia din Constantinopol i-a pus piedici de la început şi l-a pedepsit pentru această îndrăzneală, dar el nu s­a lăsat şi a încercat să apară printre primii dascăli de şcoli în limba Magleromână datorită învăţăturilor lui.
În anul 1862 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a secularizat averile din România care cuprindeau cam 116 suprafaţă moldovlahiei de atunci. Deci grecii erau foarte indispuşi de adminsitraţia românească care expropiasesi pierduseră veniturile şi bogăţiile româneşti, deci nu-i mai puteau suporta pe români.
În aceeaşi perioadă tot domnitorul Alexandru Ioan Cuza, tot prin decret domnesc a desfiinţat alfabetul chirilic din biserica ortodoxă română şi din adminstraţie românească.
În timpul acesta în rândul patrioţilor greci apare gruparea Klephti alcătuită din greci si antorţi.
Împotriva acestor organizaţii aromânii au avut o mişcare paralimitară numită: armatoli, iar bulgarii aveau o organizaţie paralimitară numită comiţi, sârbii aveau o organizaţie la fel de ultranaţionalistă şi toţi îi ocheau pe români şi aromânii din Balcani dar şi pe România.
De aceea acestă ura se transmite din generaţie în generaţie.
Lucru de neuitat este că atât grecii cât si sârbii urăsc toţi românii nu pentru că le-am fi ocupat un teritoriu ci pentru că, din stăpâni peste averile bisericeşti din Moldovlahia devenită în 1859 România, i-am deposedat şi înaintaşii noştrii i-am
trimis să fie stăpâni peste teritoriile din Grecia unde este ţara lor.
În timp ce sârbii ne poartă o oră inexplicabilă, nu pentru că România ar fii ocupat un teriotoriu sârbesc şi pentru că Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei şi el aromân sim ţind că sârbii vroiau să pună mâna pe întreaga biserică românească începând cu Transilvania care introdusese limba sârbă sau slavă din biserică destituindu-i pe toţi episcopii sârbi şi trimiţându-i să facă ortodoxie la ei în Serbia.
La fel românii au curăţat biserica ortodoxă română din Bucovina şi Timoc.
Intelectualii de frunte ai românilor risipise în toate ţările din Balcani şi mai departe cum erau: Austria si Ungaria dar şi din România, au lucrat uniţi ca să poată să îşi impună voinţa şi puterea pe pământul lor strămoşesc.
Primii corifei ai neamului armănesc, aromânesc s-au evidenţiat la Bucureşti unde apare Dimitrie Cazocovici, acesta a devenit membru al academiei române în jurul anului 1860.
Iordache Goga, Dimitrie Bolintineanu poet ajuns prim- minstru, C.A Rosetti, Cristian Tell, Cezar Bolliac, V.A.Ureche alcătuiesc un comitet al Macedoromânilor.
Cel mai activ era V.A. Urechecare nu se gândea numai la aromânii din România ci la toţi românii din Balcani.
Apare prima organizaţie culturală a aromânilor numită „Societatea de Cultură Macedoromână”, inaugurarea are loc la 23 septembrie 1879 în Ateneul Român.
Deschiderea a făcut-o mitropolitul Calinic Miclescu şi secretar de şedinţă , V.A.Ureche plus vreo 35 de membri dintre cele mai marcante figuri politice: Dimitrie Brătianu, C.A. Rosetti, Principele Ghica Ion, Câmpineanu, Dimitrie Sturza, Generalul Cristian Tell, George Chi ţu, Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi. Entuziasmul românilor era foarte mare şi de la Paris soţia fostului domnitor Alexandru Ioan Cuza, Elena a trimis o scrisoare de înscriere ca membri a feciorilor Alexandru şi Dumitru.
Doamne Dumnezeule Mare Eşti, de mirare spune-ne cum de a adormit simţul românesc la elitele neamului?
Daca n-ar fii fost interesul puterii de stat de atunci aromânii ar fii dispărut până azi însă pe atunci exista continuitate în interesul măririi numărului de şcoli primare, secundare şi de biserici româneşti.
Împotriva aromânilor era biserica ortodoxă cu Patriarhul de la Constantinopol şi chiar sultanul vedea în dezvoltarea şcolilor şi bisericilor o iniţiativă politică.
Dacă şcolile, bisericile, învăţătorii şi preoţii nu şi-ar fi primit din partea României lefurile lunare, toate acţiunile de dezvoltare s-ar fi blocat.
Ce condiţii trebuia să îndeplinească o localitate din Grecia sau Balcani pentru a putea obţine deschiderea de şcoli şi biserici în limba românească?
Să fie un sat sau oraş cu majoritate de locuitori aromâni şi să vrea să înveţe în limba maternă.
Asta era valabil şi la păgânii turci dar greu a fost să se înfiinţeze şcoli şi biserici în nişte ţări înapoiate ca cele din Balcani.
S-a născut înăuntrul asociaţei o echipă de luptă şi misionalis românesc în frunte cu V.A.Ureche, doctorul Lente, Iuliu Valaori, doctorul Petre Topa, doctorul Petraţincu.
Autorităţile greceşti sau bulgăreşti îşi dădeau seama că aromânii vorbesc un dalect al limbii române şi de aceea înscrie şi la şcoală, biserică pe lângă limba română se învaţă şi limba de circulaţie aromână.
În acest caz puterea otomană sau turcească administraţia grecească şi bulgărească puteau să vadă pe cum se dezvoltă limba română vorbită şi cum se dezvoltă şi înfloreşte limba matcă adică limba română vorbită şi s-a pomenit o discuţie care să arate că aromânii nu sunt aromâni ci sunt greci, albanezi, bulgari, etc. mai ales că n-au limbă majoră dezvoltată care să se folosească în şcoală, biserică ceea ce astăzi fac în schimb vecinii noştrii sârbi, mari prieteni cu timocenii români şi sprijinitor ai culturilor pe limba cealaltă.
Câţiva scriitori aromâni au scris primele cărţi de poezii şi proză în limba accesibilă pentru a fi pe în ţelesul lor. George Murnu de la care ne-a rămas în minte versurile: „ Cine limba lui şi-o lasă / Blestemat să fie în casă în leagăn sa nu lase”, mai târziu apar o mulţime de scriitori aromâni care scriu pentru poporul lor nu pentru nemurirea trecătoare a scriitorilor.
Acuma îi pomenim pe următorii: Nuţi Tuliu, N. Bataria, Ion Foti, Marcu Beza, G.M. Somorineanu, Nicolae Velo, Z.A. Araio.
Scriitorii aromâni s-au gândit ca să arate şi valoarea limbii lor populare din vremea împăratului Alexandru cel Mare sau a împăratului Traian.
Unul dintre cei mai inimoşi este Tache Papahagi. Au publicat colecţii impresionante de la aromâni de către Pericle Papahagi.
Au mai fost publicate poezii populare de Vangheli Petrescu din Cruşova., G.D Obedenaru, publicate de Ion Bian şi profesorul Aus der Volksdichtung der macedonischen Rumanen.
Merită să ne amintim pe Iulia Murnu care a scris „Poveştile Pindului”. Ar fii păcat să nu ne amintim valoarea estetică şi literară a folclorului român; în cele publicate de Pericle Papahagi întâlnim materiale de rară frumuseţe şi talent humoristic satiric la aromâni.
Istoricul Alexandru Philippide că era un mare cunoscător al folclorului literar român, spunea că mai ales basmele sunt mai frumoase după philippide decât cele române şti. E mare păcat că acest material nu este cercetat nici la aromâni nici la românii din Timoc care de asemeni conţin valori inetimabile poate inegalabile.
Caracostea identifică în folclorul aromân o poezie populară găsind o variantă a Mioriţei în poezia aromână.
Cu ani în urmă ştiu că s-a publicat un volum de folclor de la aromâni de către dialectologul aromân Nicolae Saramandu.
După modesta noastră părere credem că ar fii util să se alcătuiască de către Academia Română şi universităţi echipe care iubesc limba şi sufletele acestui popor şi care să cerceteze folclorul şi dialectul zonelor de ieri şi azi în care au trăit aromâni fiind asimilaţi şi integraţi de către popoarele învecinate balcanice.
Ar trebui să se înceapă cu vestigiile istorice şi lingvistice ale aromânilor în Muntele Negru unde era principe sau cneaz Radu Vlahi, asasinat la 1350 de către sârbul Ivan Tirnovici apoi urmând aromânii Raguzan şi Mauro-vlahi care în epoca sârbească se numesc muscoci adică hoţi de mare.
Să se continue cu aromânii din Croaţia care în secolul al XVII-lea erau atat de mulţi încât aveau un episcop aromân la Marcia. Despre unele chestiuni de toponimie şi dialectologie se pot cerceta studiile publicate de către lingvisticul croat Petar Gcok.
Să nu-i uităm pe aromânii care ieri veneau cu numeroasele lor turme la Peras Adriatica. Apoi să ne gândim cât de numeroase trebuie să fi fost păstoritul la aromâni în ţinutul Munţilor România de lângă Sarajevo şi Muntele Durmitor, unde la anul 1492 a fost asasinat tot un aromân bogat de către haiducii săraci, sârbii din regiune.
Am aminti ca despre un ginta saracaciani, un trib de păstori exclusiv transhumanţimici numiţi saracaciani despre care Insitutul de etnologie de la Belgrad a publicat un volum în care n-am găsit folclor literar.
Oricât de săracă poezia va fi, având acesta gintă trebuie să existe şi reminescenţele străvechi care nu trebuiesc uitate.
STĂRILE ACTUALE
Aromânii se găsesc într-o stare economică mizerabilă şi nimeni nu sesizează.
Lupta primului război mondial s-a dat la Florina şi Salonic.
Situaţia grea s-a semnalat şi la Bitola, Vodeni şi Verici. În 1913 prin Tratatul de Pace de la Bucureşti, Titu Maiorescu a obligat Grecia şi Albania să respecte drepturile culturale, şcolare şi bisericeşti ale aromânilor.
La 27 iulie 1917 Pastorii din Pind au profitat de ocupa ţia italiană la care au luat parte delegaţi din toate centrele din Pind şi s-au creat independenţe.
În revista italiană „Se Vie d’ Italia” articolul „Rutso Valachi” care arată entuziasmul cu care populaţia din teritoriu Munţii Pindului i-au primit ca ocupanţi scăpându-i de turci, greci.
Între timp albanezii se opuneau armatei italiene de ocupaţie însă au renunţat când au aflat că sunt români.
Ocupaţia italiană a durat puţin cât au fost italienii după care au venit grecii şi totul s-a desfiinţat.
La conferinţa de la Paris din 1918, delegaţia aromânilor din Grecia-Epir împreună cu cei din Albania s-au unit şi au cerut înfiinţarea unui stat al aromânilor independenţi.
Intru-cât delegaţia României era preocupată de alte chestiuni politice n-a avut cine să-i susţină şi a rămas în continuare sub ocupaţie grescească şi albaneză.
După 1918 nu toate ţările au respectat tratatul de la Bucureşti de asigurare de autonomie culturală a românilor.
Iugoslavia a fost prima care a refuzat motivând prin primul-ministru Nikola Pasici, un bulgar din Veliki Izvor din Timoc a motivat că tratatul este caduc şi nu mai poate fii executat deoarece se temeau dacă se vor da drepturi aromânilor vor cere aceleaşi lucru şi populaţiei din Macedonia care de fapt vorbeşte un dialect bulgăresc.
De aceea bisericile româneşti din Macedonia au fost prefăcute în biserici ortodoxe sârbeşti iar şcolile româneşti au fost închise de sârbi.
Bisericile şi şcolile din Macedonia au fost construite de aromâni şi nu de sârbii abia veniţi peste ei.. Bitola era centrul cultural al aromânilor cu biserica românească, şcoală normală, liceu, şcoala profesională de fete. Iar la o distan ţă de 5 km se află vestita mănăstire românescă de la Gopeş.
În Albania şcolile au funcţionat bine câţiva ani de război după care au fost închise, luându-se ca model imoralitatea iugoslavă si greacă.
Grav este că acestă ţărişoară s-a înfiinţat în 1912 cu sprijinul şi iniţiativa României şi iată recunoştinţă. Să nu mai amintim că o parte din albanezi găseau locuri de muncă în România şi mai ales la Bucureşti unde au construit şi o biserică albaneză care funcţionează şi azi.
Şi-au făcut şcoli albaneze, ziare, reviste fără nici un fel de oprelişti. Presa albaneză, cărturarii se mirau că guvernul român sprijină dezvoltarea albaneză nu numai acordându-i libertateci şi bani pentru susţinerea financiară.
În Grecia în schimb a existat un regim mai tolerant lăsându-se să se înfiinţeze şcoli şi biserici în fiecare sat şi oraş aromânesc, însă părinţii care îşi dădeau copii la o şcoală românescă erau ameninţaţi că li se vor anula unele drepturi civile apreciind că aromânii care se duc la şcoala românească şi o susţin ar avea un comportament ca nişte „trădători” de ţară. Grecii au continuat cu discriminările, socotindu-i pe aromâni ca o populaţie de manevră, un fel de bunuri de vânzare ori de schimb. După ce a pierdut războiul cu Turcia s­a ajuns la un schimb de populaţie, anume pentru 400.000 de Turci în Macedonia grecească au trecut în schmb în Grecia
1.500.0          de greci asiatici, din insulă şi din Turcia.
Grecii au fost împropietăriţi în satele româneşti dânduli- se pământ aromânilor, coloniştilor greci.
Imediat în interesul grecesc, parlamentul a votat o lege a expropierii pământurilor, proprietatea pastorilor aromâni din Banat.
Aromânii n-au mai putut rezista pierzând păşunile şi livezie, de aceea şi-au vândut vitele, caii şi s-a dus spre oraşe părăsindu-şi vetrele strămoşeşti.
În acestă situaţie guvernul României era împărţit în două: unii să sprijine pe cei mai săraci aromâni să se repartizeze în România şi pentru asta s-a găsit terenul mai ales în cadrilater pentru vreo 10-12 mii aromâni.
Însă grupe mari de sute de mii de aromâni au rămas în munţi şi n-au respectat ordinul dat de greci să plece din glia lor strămoşească, cei mai mulţi au rămas în Epir, Tesalia, Albania şi Macedonia după unii cam vreo 1.500.000 de români macedonieni.
Avem în curs de publicare o carte de istorie a românilor din Dacia Aureliană, pentru care vă rugăm, fie pe cei din sudul Dunării, fie pe ei din nordul Dunării să ne trimită fotografii. hărţi vechi. documente dintre cele mai reuşite ca să le putem folosi în cartea de istorie.
17.02.2011                       
CRISTEA  SANDU  TIMOC ASTRA ROMÂNĂ,
 P-ţa Victoriei nr.3 ap. 14, Timişoara
Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis.
Dumnezeu să vă dea sănătate!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu