joi, 27 septembrie 2012

Vasile Barba

Vasile Barba, 

un luptator pentru salvgardarea limbii si culturii aromâne

Stimate Domnule Senator AdrianPaunescu,

O singura data v-am dat mâna, când am
fost cu regretatul si iubitul meu sot,Vasile Barba, la Strasbourg, laConsiliul Europei.
Îmi permit totusi sa va scriu acesterânduri si sa va rapesc timpul,trimitându-va si un articol, un
necrolog, scris de mine, despre un luptator pentru limba si cultura aromâna.
Cât timp sotul meu a fost lânga mine,nu mi-ar fi trecut prin gând sa atac niste probleme atât de spinoase, acumînsa consider o datorie a mea sa spun adevarul, sa pun în lumina reala aceste lucruri, asa cum le-am trait lânga acest om admirabil, pe care am avut ocazia sa-l cunosc mai bine decât
oricine, într-o casnicie frumoasa, timp de 55 de ani. Vasile nu si-a irosit timpul cu murdarii, nu s-a aparat niciodata când altii ”se împodobeau cu penele lui” sau îl atacau pe nedrept. ”Nu-i nimic,
treaba sa mearga înainte!” era raspunsul lui. Poate din aceasta cauza oricine a putut sa afirme orice despre el, fara sa fi fost tras la raspundere.
În articolul meu m-am folosit din plin de cuvintele Dvs. De poet si scriitor , citând pasaje cinvingatoae si impresionante, aprecieri la adresa sotului meu, precum si a aromânilor.
Diploma de onoare, pe care sotul meu o pregatise pentru dumneavoastra v-a trimis-o sora lui, doamna avocat Chirata Meghea.
Doresc sa subliniez si eu sentimentele de recunostiinta si de dragoste ale sotului meu pentru Dvs. ”Un singur om ar putea ajuta la reconsiderarea problemei aromâne: Adrian Paunescu, care are curaj,
este destept, sesizeaza repede noul, este un mare român, actioneaza prompt, si mai ales eficace, fiindca cuvântul lui convinge”, a însemnat el în notitele lui. ?i a avut dreptate: Dvs. ati fost
ajutorul lui cel mai puternic si credincios, timp de trei decenii, începând cu conflictul ”Colev” la Universitatea din Brasov si pâna la dobândirea ”Recomandarii 1333/97”, la care ati contribuit în mod
hotarâtor. În ultimele clipe ale vietii v-a mai transmis sentimentele sale de recunostiinta, toata dragostea lui si rugamintea sa-i ajutati în continuare pe aromâni.
În ajunul Sfintelor Sarbatori ale Craciunului va urez multa bucurie în sânul familiei Dvs., iar pentru Noul An 2009 mult noroc, sanatate si succes deplin în continuare în tot ce veti întreprinde!

Cu deosebita stima,

Katharina Barba, Freiburg, 23.12.08

Adoptarea de catre Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a ”Recomandarii 1333/97”, care a prevazut sprijinirea actiunii de pastrare si dezvoltare a limbii si culturii aromânilor, acordându-li-se scoli, biserici, mass-media etc. în limba lor materna, a constituit un eveniment remarcabil în istoria recenta a acestei etnii, marcând în acelasi timp si recunoasterea rostirii aromâne ca limba. Aceasta izbânda a constituit încununarea muncii, a stradaniei profesorului dr. Vasile G. Barba, a unei lupte neîncetate timp de decenii, dusa cu entuziasm, fermitate si abnegatie. Desigur, este corect daca spunem ca ”a contribuit foarte mult la realizarea Recomandarii 1333/97”, dar nu este exagerata nici afirmatia ca ”Vasile Barba a fost initiatorul, motorul, creierul, inima si sufletul acestei recomandari.”
Departe de mine intentia de a-l stiliza în sfânt pe sotul meu, dar în decursul anilor, îndeosebi în ultima vreme, am avut impresia ca au aparut niste afirmatii eronate, în mare masura si datorita lipsei
de informare. Vasile nu s-a aparat niciodata, nu si-a irosit timpul cu murdarii. Când unii se ”împodobeau cu penele lui”, obisnuia sa spuna ”Nu-i nimic, important este ca treaba sa mearga înainte.”
Poate din aceasta cauza s-a si ajuns sa se înfatiseze uneori tocmai contrariul adevarului, oricine a putut sa afirme orice, fara sa fie tras la raspundere. De aceea, voi cauta eu sa arat unele lucruri
reale, asa cum le-am trait lânga el, într-o casnicie de 55 de ani, cunoscându-mi sotul pâna în adâncul sufletului.
Nu am pretentia unei prezentari exhaustive, doresc sa subliniez, cu parere de rau, ca sunt constienta de imposibilitatea de a prezenta asa cum asa fi dorit meritele tuturor compatriotilor sai, al caror ajutor a fost hotarâtor în lupta sa, si îmi cer iertare pentru lipsurile care vor aparea în mod inevitabil. Nu m-am gândit niciodata ca, într-o zi, sotul meu iubit, acest om atât de puternic, nu va mai fi lânga mine si ca ma voi simti obligata sa intervineu.
De aceea, îmi este foarte greu sa scriu aceste rânduri. Totusi cred ca voi putea înfatisa unele aspecte, chiar si din viata lui particulara, care sa puna într-o lumina reala caracterul acestui om
si lupta sa pentru cauza aromâna. Pentru realizarea unor prezentari mai ample, mai complete, sunt chemati patriotii români mai tineri.
Ani de-a rândul, Barba a fost framântat de gândul cui sa predea Biblioteca Aromâna, înfiintata de el, sub auspiciile Universitatii din Freiburg, ajungând în situatia dramatica a legendarului tata cu
trei fii, deopotriva de vrednici si de dragi, care poseda doar un singur inel facator de minuni. Tatal, în disperarea sa, a recurs la solutia de a comanda doua imitatii, ca sa nu-si dezamageasca pe nici
unul dintre fiii sai iubiti. Cu acest gând a intentionat si Barba sa-si multiplice biblioteca. Insa posibilitatile sale nu i-au permis realizarea acestei dorinte. (Dar nu este înca prea târziu, astfel de
probleme se vor putea realiza si în viitor.) Pâna la urma a hotarât ca întreaga activitate a ”Uniunii pentru Limba si Cultura Aromâna” a ”Centrului European de Studii Aromâne” de la Freiburg, cu revista  culturala ”Zborlu a nostru”, precum si toata ”Biblioteca Aromâna”, (împreuna cu manuscrisele pretioase, pe care a vrut sa le publice, ca sa le poata citi cât mai multi, dar de unul singur nu a reusit), sa fie mutate la Bucuresti si sa fie predate în mâinile surorii lui
dragi, Chirata, care în toti anii a participat la actiunile lui. Chirata, sora Margareta, fratii Mihai, Nicu si Valentin, ca si nepotii de frati si surori si, nu în ultimul rând, fiicele, ginerii si nepotii lui, l-au sprijinit din toate punctele de vedere si l-au încurajat, însotindu-l cu dragostea lor în actiunile lui.
Ştiind ca si doamna avocat Chirata Meghea poarta în suflet acelasi ideal, aceeasi dragoste si respect pentru limba si cultura materna, ca si defunctul meu sot, sunt încredintata ca miam facut datoria, la
vârsta mea înaintata, predând toata activitatea, conform dorintei sotului meu, sorei lui, fiind convinsa ca va conduce în continuare aceasta munca, în spiritul lui Vasile Barba. Ea l-a sprijinit pe
fratele ei cel mai mult, ea a reusit prin lacrimi fierbinti si insistente repetate sa ma înduplece, încât am consimtit, cu mare durere în suflet, sa-l dau pe sotul meu drag, sa fie înmormântat la Bucuresti, departe de mine si de copii. Unde l-am ajutat în decursul anilor în toate actiunile lui pentru neamul sau, am facut acest sacrificiu, ca sa le înlesnesc tuturor aromânilor sa-si ia ramas-bun de la el si sa nu împiedic eu ultimul prilej al sotului meu de a mai aduna o data în jurul sau cât mai multi dintre compatriotii sai iubiti, pentru care el s-a straduit sa reaprinda flacara limbii si culturii strabunilor, care sa le încalzeasca sufletele si sa le lumineze calea.
Ce a facut Barba? Ce a realizat Barba? Prin ce se motiveaza afirmatia ca este initatorul, motorul, creierul, inima si sufletul Recomandarii?
Profund impresionat de cele vazute si traite cu ocazia vizitarii locurilor sale natale, prin 1965, situatia vitrega a neamului sau l-a framântat din ce în ce mai mult. El si-a dat seama ca trebuie sa
intervina imediat, altfel noua generatie nu-si va mai vorbi limba materna. De atunci, toata energia sa, toata puterea sa de convingere a pus-o în slujba acestei cauze. Cercetând documente istorice, luând
contact cu oamnei de vaza, aromâni, întâlnindu-se si discutând cu înflacarare cu cât mai multi aromâni din tara, cât si de peste hotare, cu ocazia excursiilor facute cu familia în strainatate, eln
a început sa agite problema aromânilor, s-o faca cunoscuta, folosind toate caile si mijloacele care i-au stat la dispozitie, pentru a o constientiza în mintea si în inima aromânilor, precum si în a unei
lumi întregi. Adrian Paunescu a remarcat acest lucru în articolul sau ”Batalia pentru Aromâni”, spunând: ”...Apelul însa a fost lansat acum aproape 20 de ani. Notiunea de aromân s-a asezat încet-încet în constiinta nationala.” Barba a intrat în legatura cu personalitati politice, asociatii, ministere, înaintând peste tot cerintele sale privind drepturile aromânilor, memorii la forurile superioare competente.
Prima forma a acestor cerinte a publicat-o în 1976, în revista profesorului Dragan, ”Noi Tracii”, la Milano, apoi în toate documentele înaintate la CSCS: la Madrid în 1980 (când era înca în
România si nu a putut merge personal la Madrid, a trimis memoriul  sau prin AFA), la Viena, Paris, la ONU 1981, la Kopenhaga 1990, Geneva 1991, Moscova 1991. Clarviziunea, inteligenta sclipitoare,
precum si fermitatea sa în toate actiunile întreprinse, de a duce la capat o problema, de a nu se lasa abatut de la drumul drept, arata si faptul ca a reusit de la bun început sa formuleze cererile cu
privire la drepturile aromânilor, pe care le-a sustinut apoi neschimbate în toate memoriile ulterioare, intrând în fata Consiliului Europei si find si votate pâna la urma în întregime, în
unanimitate, în Recomandarea 1333/97. A organizat excursii în strainatate cu familia, în timpul vacantelor copiilor, în asa fel încât drumul sa duca mereu si pe la aromânii din Iugoslavia, Grecia
si Bulgaria. Iata si un mic articolde ziar, decupat (nu sunt sigura, dar presupun ca a fost scris de Dina Cuvata, care a fost prezent, tin însa bine minte ca am împartit în sala foile cu traducerea conferintei, tinuta în aromâna): ”În luna iulie 1983 s-a tinut o conferinta la Ohrida – Macedonia. Au participat sute de oameni de stiinta din Europa, conferinta având subiectul ‘Balada Balcanica’. A fost invitat si profesorul Vasile Barba cu sotia – ea fiindprofesoara. Profesorul Barba, aromân de la Livezi, si-a tinut cuvântarea în aromâna. A vosrbit despre balada aromâna din Balcani din timpul lui Ali Pasa. A vorbit despre Caciandoni, despre Giuvara, Jaca etc., precum si despre toti acei aromâni care se luptara pentru eliberarea Balcanului de sub turci. Multi oameni de stiinta (tineri)auzeau prim adata despre aromâni si despre limba aromâna. El a vorbit putin si despre ISTORIA AROMÂNILOR, de unde provin ei si cine sunt. – Dupa conferinta multi oameni de stiinta au venit la el, sa afle mai multe despre aromâni. – Profesorul Barba cu sotia au trecut cu aceasta ocazia pe la Botilia la aromâni. Au trecut si la aromânii din Scopie. Acolo a luat legatura cu asociatia Pitu Guli.
 –Aromânii l-au asteptat cu multa bucurie si consideratie. La ora actuala, se afla în Germania, fiind profesor-invitat.”
Odata, când i s-a refuzat viza de intreare în Grecia, cine, în afarade Barba, ar fi avut ideea si îndrazneala sa-l ocoleasca pe ambasadorul grec de la Bucuresti, alegând ruta prin Turcia, unde
apoi, cu un prieten, sa mearga la Ambasada Greciei, obtinând astfel viza dorita? Drumul pe serpentinele înguste si periculoase în Grecia, dupa ce se înnoptase, o masina necunoscuta în spatele
nostru, care parca ne urmarea pe noi, o veritabila aventura, era încununarea acestei zile de neuitat, pe care Vasile a reusit, ca de altfel întotdeauna, s-o duca la bun sfârsit, atingându-si telul, vizitarea aromânilor din Grecia si aducândune pe toti patru teferi si nevatamati, dupa miezul noptii, într-o zona superba, la Caliroi, unde aerul era curat si proaspat, parfumat, cum nu îl respirasem niciodata pâna în noaptea aceia, iar cerul era luminat de niste stele cât pumnul de mari, ale caror strplucire n-o întreceau decât ochii copiilor nostri, caci în ei se reflecta bucuria pe care a
radiat-o chipul tatalui lor, dupa o astfel de izbânda. Aceasta întâmplare este semnificativa, tipica pentru actiunile lui Barba. A reusit sa-si atinga telul, pe cai ocolite, dificile, chiar
periculoase, depistate numai de mintea lui ascutita de diplomat, fara sa comita, însa, vreo fapta incorecta, ilegala, distrându-si în acelasi timp familia, care nu s-a plictisit cu el niciodata si
pentru care aceasta zi a ramas una dintre cele mai placute si mai profunde amintiri.  A editat ”Latina Suddunareana”, cu care ocazie am trait alte peripetii, noaptea, în beciurile tipografiei de la Bacau, unde textele în limba germana constituiau obstacole de neînvins pentru zetarii români. Scotând o graseala,se produceau altele doua, rezultând o munca sisifica. Aprobarea pentru tipar a reusit s-o
obtina de la rectorul Universitatii din Brasov, domnul profesor Florea Dudita, care a privit cu bunavointa activitatea lui Barba, semnând publicarea unor ”Texte latine”, caci continutul real poate
nu ar fi fost tocmai pe placul Partidului. Carticica, însa, sia atins telul, fiind atât o carte de lectura savurata mai ales de aromâni, deci o noua sursa de cultivare a limbii materne, de prezentare a culturii aromâne, cât si o carte de vizita pretioasa, pe care Vasile o pregatise cu deosebita iscusinta si în vedereaprezentarii ei la universitatile germane. Câta diplomatie, câte drumuri la Bucuresti si cât efort a depus Barba pentru scoaterea la Electrecord Bucuresti a celor doua discuri în limba aromâna în l976-l977, pentru obtinerea aprobarilor necesare din partea autoritatilor din vremea aceia, pentru mobilizarea unor personalitati de seama care urmau sa recite poeziile, sa citeasca basmele, etc.! Dar si cu câta satisfactie au fost însotite în drumul lor aceste texte în dulcea limba materna aromâna, asuprita în atâtea locuri, când ajunsesera sa rasune,cutreierând trei continente, facând cunoscuta limba aromâna si trezind sentimente de mândrie si bucurie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu